nisipul, până
săpă o
groapă
de lungimea unui om, adâncă
de două
palme. Se lumina de ziuă
când
intră
în ea, şi prima rază
de soare alunecă
peste pustiu când terminase să se
acopere cu pietriş, lăsându-şi descoperite doar nasul, ochii şi gura, care, în cele
mai grele ceasuri ale dimineţii şi serii, aveau să bolovani mari.
fie protejate de umbra a doi
Oricine ar fi putut urina la trei metri distanţă, fără să bănuiască măcar că acolo, chiar sub picioarele lui, se ascundea un om. In fiecare dimineaţă, când jeep-ul se apropia din nou de sebhka, s-ar fi
spus că două sentimente duceau o luptă feroce în forul său interior:
zări.
teama de a zări figura nemişcată
în acelaşi loc şi teama de a nu o mai
în fiecare dimineaţă, pe locotenentul Razman îl încerca mai întâi o senzaţie de furie şi neputinţă, ce-1 determina să-1 blesteme cu glas tare pe
acel împuţit de Fiu al Vântului care încerca să-şi bată joc de el, şi în fiecare
dimineaţă îşi dădea seama că, în fond, în adâncul sufletului, se simţea
mulţumit văzând că nu se înşelase în privinţa targul-uhn. — Trebuie să
ai mult curaj ca să
te hotărăşti să
mori de sete în loc să
ajungi la puşcărie, recunoscu. Mult curaj... Şi cu siguranţă că a murit. Prin radio îi ajunse vocea impacientată a sergentului Malik:
• A plecat, domnule locotenent... Se simţea că e furios.
• De aici totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a fugit.
• Unde ? răspunse Razman prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă şi fără cămilă ? Sau aia nu e o cămilă?
• Ba da. Este, încuviinţă celălalt. Şi ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi şi o momâie. Făcu o pauză.
• Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-1 caut.
• De acord, acceptă fără chef. în noaptea asta.
• Acum!
• Ascultă, sergent! replică, străduindu-se ca glasul să-i sune cât mai autoritar posibil. Eu comand aici. O să plecaţi pe înserat, şi vreau să fiţi înapoi când se luminează. E clar?
• Foarte clar, domnule...