Dimpotrivă, prea adesea chiar, libertatea fusese greşit înţeleasă de mulţi, care socoteau că eliberarea de sub francezi însemna să facă tot ce au chef şi să pună mâna cu japca pe tot ce lăsaseră aceştia. Rezultatul fusese anarhia, criza şi o permanentă agitaţie politică, în care
puterea părea mai curând o pradă dorită de toţi cei ce voiau să se
îmbogăţească repede, decât o modalitate de a conduce naţiunea spre destinul său.
Prin urmare, închisorile gemeau de răufăcători şi oameni politici din opoziţie, şi în nici una din acele puşcării nu era loc pentru cineva care se născuse, ca acel târgui, ca să trăiască în spaţii fără hotare.
Când umbra bolovanilor nu-1 mai proteja, soarele îl izbi din plin în faţă şi picături mari de sudoare îi curseră în voie pe frunte, deschise ochii şi, fără să se mişte, privi în jurul său. Dormise fără
să facă
cel mai mic gest, fără Bă clintească
un fir de nisip
din stratul ce-1 acoperea, insensibil la căldură, la muşte şi chiar la şopârla care, la un moment dat, îi trecuse peste ("aţă şi acum stătea acolo, verde şi albă, la
mai puţin de un metru de nasul lui, cocoţată pe piatră, observându-1 cu
ochişorii ei rotunzi, negri şi jucăuşi, neîncrezătoare în acel animal necunoscut, doar ochi, nas şi gură, care îi invadase teritoriul. Ascultă. Vântul nu aducea zvon de glasuri omeneşti, iar soarele, foarte
sus, căzând vertical, îi arătă
că era ceasul degaila, când puţini oameni rezistă
moleşelii şi nevoii de-a trage un pui de somn. îşi înălţă capul, aproape fără să-şi mişte corpul, şi scrută împrejurimile dincolo de stânci. La mai puţin de un kilometru spre sud, chiar la marginea salinei, zări un
vehicul ce slujea de suport pentru o foaie de cort, care cădea înclinată şi
întinsă, legată
cu sfori lungi de două
pietre, în aşa fel încât să
ofere o umbră
acceptabilă pentru o jumătate de duzină de oameni.
Nu zări decât o santinelă care, cu spatele la el, supraveghea sebhka, dar nu reuşi să vadă câţi îşi făceau siesta.
Ştia, pentru că văzuse în zilele anterioare, că celelalte maşini şi oamenii lor erau foarte departe şi că nu trebuia să-şi facă griji în privinţa lor. Prada se afla acolo, în faţa lui, şi acolo urma să
rămână
până
când, la
lăsarea serii, ţânţarii aveau s-o împingă din nou spre interiorul ergului. Zâmbi, încercând să-şi imagineze ce mutre ar fi făcut dacă ar fi ştiut că-i
avea în bătaia puştii şi că
la acea oră
a zilei putea foarte bine să
se târască
asemenea unei reptile din stâncă gâtul santinelei