• L-ai prins ? întrebă neliniştită.
• Nu. încă nu. Urmă o lungă tăcere şi apoi ea spuse sincer:
• Te-aş minţi dacă ţi-aş spune că îmi pare rău... Te întorci mâine?
• N-am altă soluţie! Ni se termină apa.
• Ai grijă de tine!
• Vreo noutate la bază?
• Azi-noapte a fătat... O fetiţă.
• Bine. Pe mâine! 91
închise şi rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenuşie. Se născuse o cămilă, iar el
urmărea un târgui fugar. Era, fără
nici o îndoială, o săptămână
cu o activitate
excepţională
la postul militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără
să se
întâmple absolut nimic.
Se întrebă, încă o dată, dacă asta îşi imaginase când intrase la Academia Militară sau dacă asta visase când citea biografia colonelului Duperey, aspirând
să-i urmeze exemplul şi să devină un nou mântuitor al triburilor nomade, deşi
în împrejurimile Tidiken-ului nu mai existau triburi nomade, căci evitau postul şi orice contact cu militarii, după neplăcutele experienţe de la Adoras.
Era trist să recunoască asta, dar militarii nu ştiuseră niciodată să-i atragă pe băştinaşi, care nu vedeau în ei decât nişte străini neruşinaţi ce le rechiziţionau cămilele, le luau puţurile şi le deranjau femeile.
Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare şi stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de
ele, un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-1 admire, pentru
că acele stele din nopţile liniştite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să fie mereu la datorie după o lungă zi de căldură, plictiseală şi disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliţă ca să-şi lumineze drumul cu ele..." Era o
frumoasă
zicală
din deşert, dar cine o născocise cunoştea bine acele nopţi şi
acele stele şi ştia ce înseamnă să le admiri ceasuri întregi de atât de aproape.
Trei lucruri îl fascinaseră pe când era copil: focul, marea spărgându-şi valurile
de stâncile unui
ţărm şi stelele pe un cer fără
nori. Privind focul, uita să mai
gândească; privind marea, se afunda în amintirile copilăriei
sale; admirând stelele noaptea, se simţea în pace cu el însuşi, cu trecutul, prezentul şi aproape în pace cu propriul viitor. Deodată
s-a ivit din întuneric, şi strălucirea metalică