a puştii sale a fost
primul lucru pe care l-au putut distinge. L-au privit neîncrezători. Nu murise, nici nu se transformase într-o statuie
de sare în mijlocul acelui sebhka. Era acolo, în picioare, în faţa lor, ţinând
strâns arma în mână şi cu un revolver regulamentar la centură. Iar ochii, tot ce se putea zări din chipul său, spuneau limpede că va apăsa pe trăgaci la cel mai mic semn de primejdie. — Apă! ordonă. Locotenentul făcu un gest de încuviinţare şi unul dintre soldaţi, cu o
mână tremurândă, îi întinse plosca. Targui-ul se dădu înapoi doi paşi, îşi ridică
un pic vălul şi, fără să-i slăbească din ochi, ţinând puşca doar cu o mână, bău cu poftă. Locotenentul abia schiţă
o timidă
mişcare înspre tocul pistolului aruncat
pe scaunul maşinii, dar gura puştii se îndreptă direct spre el şi observă degetul care se încorda pe trăgaci. Rămase foarte liniştit, regretând gestul făcut şi conştient că nu merita să-şi rişte viaţa ca să-1 răzbune pe căpitanul Kaleb.
• Credeam c-ai murit, spuse.
• Ştiu, zise targui-ul când termină de băut. Şi eu crezusem la fel la un moment dat...
întinse mâna, luă gamela unui soldat şi începu să mănânce cu degetele, aproape fără să-şi ridice litham-ul.
• Dar sunt un imohag, zise. Deşertul mă respectă.
• Am văzut. Oricare altul ar fi murit. Ce ai de gând să faci acum? Gacel arătă spre jeep cu o mişcare a capului.
• O să mă duci până la munţii Sidi-el-Madia. Acolo n-o să mă găsească nimeni.
• Şi dacă refuz ?
• Va trebui să te omor şi mă va duce unul dintre ei.
• N-o vor face dacă nu le dau eu ordin.
Celălalt îl privi îndelung, ca şi cum ar fi cântărit prostia vorbelor pe care le spusese
• N-or să te asculte dacă eşti mort, conchise. N-am nimic împotriva lor, adăugă. Nici împotriva ta. Făcu o pauză şi spuse calm:
• E bine să ştii când câştigi şi când pierzi. Tu ai pierdut. Locotenentul Razman încuviinţă cu un gest:
• Ai dreptate, recunoscu. Am pierdut. Când s-o lumina, te duc la Sidi-el- Madia.
• Nu când s-o lumina. Acum!
• Acum? se miră. Noaptea?
• în curând răsare luna.
• Eşti nebun! exclamă. Şi ziua e greu să mergi prin erg... Pietrele taie
cauciucurile şi rup axele. Pe întuneric n-o să înaintăm nici un kilometru.
Targuî-xA nu răspunse imediat. întinsese mâna şi luase gamela celui de- al doilea soldat şi, aşezat pe jos, cu picioarele încrucişate şi arma sprijinită de genunchi, înghiţea cu poftă, fără să savureze mâncarea, aproape înecându-se.
• Ascultă, îl avertiză. Dacă ajungem la puţul de la Sidi-el-Madia, o să trăieşti. Dacă nu ajungem, o să te omor chiar dacă nu eşti tu de vină. îl lăsă să mediteze la ceea ce spusese şi adăugă în încheiere:
• Şi ţine minte că sunt un inmouchar şi-mi ţin întotdeauna cuvântul. Unul dintre soldaţi, un băiat tânăr, zise convins:
• Aveţi grijă, domnule locotenent. E nebun şi-1 cred capabil să spune.
facă ce
Targui-ul nu făcu nici un comentariu. Se mulţumi să-1 privească fix şi, în cele din urmă, îndreptă arma spre el: