provoace o luptă
corp la corp care să
pună capăt acelei situaţii jenante. Dar îşi dădu seama că targui-ul era mai înalt şi mai puternic, şi chiar în
cazul puţin probabil că ar fi putut să-i ia puşca, adversarul său mai avea un
revolver, o spadă şi un hanger. Singurul lucru pe care-1 putea face era să-şi ia rămas-bun de la o rapidă
înaintare în grad şi să se roage ca lucrurile să nu se complice şi mai mult. Să
moară la douăzeci şi opt de ani pentru cineva ale cărui idei nu le împărtăşea
era o prostie imensă şi îşi dădea seama de asta. Fix la miezul nopţii, cei patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte;
pentru nici unul nu era o surpriză că prada îşi luase zborul, şi sergentul-major
Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-1 pe târgui
şi, în trecere, mai puţin insistent, pe „tâmpitul de locotenentei" care se lăsase înşelat ca un novice.
• Ce facem acum ? întrebă descumpănit unul dintre soldaţi.
• Nu ştiu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau fără voia lui, o să mă
îndrept spre puţul de la Sidi-el-Madia. Oricât de poate răbda atâtea zile fără apă. târgui o fi canalia asta, nu
Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece.
• Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supravieţui cu ea. Şi a băut şi sângele cămilei. Făcu o pauză şi adăugă convins:
• N-o să-1 găsim niciodată... Sergentul-major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre dromaderul mort, se întoarse şi o luă înapoi
spre vehicul. După
starea de descompunere, calculă
că animalul era mort de
peste patruzeci şi opt de ore, ceea ce însemna că targui-ul îl sacrificase cu două nopţi înainte. Dacă pornise imediat la drum, lucru de care se îndoia, avea un avantaj
imens,,dar dacă mai aşteptase o zi, ca să le câştige încrederea şi să-i facă să-şi
slăbească supravegherea, nu ajunsese prea departe şi, poate, mai avea timp
să-i taie calea.
Nu credea că îl putea ajunge în erg, fiindcă, fără cămilă, se putea îngropa în nisip de cum ar fi zărit un vehicul în depărtare, dar apa aproape digerată din stomacul cămilei nu avea cum să mai reziste încă o zi fără să se strice de tot şi fugarul avea neapărat nevoie de o nouă provizie. Izvoarele subterane, acele atankor din văile şi strungile masivului
muntos, unde, dacă săpai mult, puteai găsi uneori un pic de lichid mocirlos şi
sălciu, nu ajungeau ca să supravieţuieşti şi
erau doar un ajutor pentru călătorul care îndrăznea să labirintul nenumăratelor sale contraforturi stâncoase. pătrundă în
Controlul puţului însemna deci să-1 oblige pe târgui să se predea sau să- 1 condamne la moarte, în mod inconştient, grăbi pasul şi se surprinse aproape alergând în nerăbdarea de a ajunge cât mai repede la jeep. Luna se ascunsese la orizont, dar simţul lui de orientare era aproape la fel de bun ca al unui
nomad după