• Dezbracă-te, ordonă.
• Ce-ai zis? întrebă flăcăul, nevenindu-i să creadă.
• Să te dezbraci - apoi ţinti spre celălalt. Şi tu. Şovăiră. încercară să protesteze, dar era atâta forţă în glasul targui-ului,
încât înţeleseră uniformele.
că nu aveau altă soluţie şi începură să-şi scoată încet
• Şi cizmele... Lăsară
lucrurile în faţa lui Gacel, care le luă
u o mână
şi le aruncă în
partea din spate a maşinii. Se urcă, se aşeză Razman. — A ieşit luna, spuse. Haide !
şi făcu un gest cu capul spre Locotenentul îşi privi oamenii, complet goi, şi
îl cuprinse revolta. Câteva clipe vru să se împotrivească şi chiar schimbă cu ei o privire complice, dar îi răspunseră cu un gest de refuz, iar cel mai tânăr spuse cu voce obosită:
• Nu vă faceţi griji, domnule locotenent... O să vină Ajamuk după noi.
• Dar în zori o să muriţi de frig... Se întoarse spre Gacel.
• Dă-le măcar o pătură...
Targut-ul păru gata să accepte, dar în cele din urmă refuză, şi în glas i se ghici amuzamentul când spuse:
• Să se îngroape în nisip. Te apără de frig şi te ajută să slăbeşti.
Razman îşi duse mâna la frunte într-un salut lipsit de chef, porni motorul şi aprinse farurile, dar imediat ţeava puştii i se afundă în coaste:
• Fără lumini! Le stinse, dar clătină din cap pesimist:
• Eşti nebun! mormăi necăjit. Complet nebun. Aşteptă să i se obişnuiască iarăşi ochii cu
întunericul şi în cele din urmă demară încet, aplecându-se cât mai mult în faţă şi încercând să distingă obstacolele. A fost un drum lent şi obositor primele trei ore, până când Gacel i-a spus că poate aprinde farurile, apoi înaintară mai
repede, iar urmarea acestui fapt fu că cauciuc.
făcură
aproape imediat o pană de Locotenentul transpiră
şi înjură
în vreme ce schimba roata, păzit tot
timpul de ţeava puştii, şi trebui să facă un efort ca să nu profite de ocazie, să-i
dea o lovitură
cu cheia franceză
şi să