drept Sahara, văzută
de acolo, cu un pahar de ceai într-o mână
şi o Davidoff-
Ambassatrice în cealaltă, era suportabilă până la un punct, iar uneori, în
amurgurile când soarele părea că se opreşte să se odihnească puţin în
aşternutul de coroane ale palmierilor ce alcătuiau unicul orizont în El-Akab, înainte de a se ascunde de tot în spatele minaretului moscheii, putea fi considerată un adevărat paradis. Jos, sub balcoane, în singuratica grădină care, după cum spuneau
legendele, fusese proiectată chiar de colonelul Duperey când ordonase să se
construiască palatul, straturile de trandafiri şi garoafe îşi disputau solul cu meri şi lămâi, la umbra înalţilor chiparoşi în ramurile cărora gângureau mii de turturele sau se odihneau pitpalacii când soseau, în incredibile stoluri, după lungile lor zboruri migratoare. Fără
nici o îndoială, era frumos El-Akab; cea mai frumoasă
oază din
Sahara, de la Marrakech până la malurile Nilului; de aceea fusese aleasă
capitala unei provincii care era, ea singură, mai mare decât multe europene.
ţări
Din acel birou îngheţat din palat, „distinsul" guvernator Hassan-ben- Koufra îşi conducea imperiul cu puterea absolută a unui vicerege intolerant, cu gesturi cumpătate şi vorbă tăioasă.
• Sunteţi un inept, domnule locotenent, spuse şi se întoarse spre el cu un zâmbet mai potrivit pentru nişte felicitări decât pentru o jignire. Dacă nu vă ajunge o duzină de oameni ca să capturaţi un fugar înarmat cu o puşcă veche, de ce aveţi nevoie? De o divizie?
• N-am vrut să risc viaţa oamenilor, Excelenţă. V-am mai spus. Cu puşca lui cea veche ne-ar fi omorât unul câte unul, fără să ne permită să ne apropiem de el. Măiestria lui de trăgător e legendară şi oamenii noştri abia dacă au tras patruzeci de gloanţe în viaţa lor... Făcu o pauză.
• Avem ordin să nu irosim muniţia.
• Ştiu, spuse guvernatorul, îndepărtându-se de balcon şi revenind la impunătorul său birou.
Chiar eu am dat ordinul ăsta. Dacă nu se aşteaptă un război, consider că e o risipă să faci trăgători de elită din nişte recruţi care peste un an se vor întoarce la casele lor... Dacă ştiu să apese pe trăgaci e de-ajuns.
• Dar n-a fost de-ajuns, Excelenţă. Iertaţi-mi îndrăzneala. în deşert, adesea, viaţa unui om depinde de felul cum ştie să tragă. înghiţi în sec.
• Şi aşa a fost în cazul de faţă, sfârşi.
• Ascultaţi-mă, domnule locotenent, răspunse Hassan-ben-Koufra fără
să-şi piardă
cumpătul, şi, în realitate, nimeni nu-şi amintea să
şi-1 fi pierdut
vreodată. Şi aveţi în vedere că pot spune asta fără reţineri, pentru că nu sunt