militar. Mi se pare foarte lăudabil să respectăm viaţa soldaţilor, dar există
situaţii, şi aceasta este una din ele - sublinie intenţionat - , în care aceşti soldaţi trebuie în primul rând să-şi facă datoria, pentru că e în joc onoarea armatei din care fac parte. Faptul că
aţi permis ca un beduin să
omoare un căpitan şi pe una din
călăuzele noastre, să
dezbrace soldaţii şi să
fie însoţit de un locotenent prin
deşert înseamnă
discreditarea dumneavoastră
ca militar şi a mea ca maximă
autoritate în provincie. Locotenentul Razman încuviinţă
în tăcere şi îşi stăpâni pe cât putu un
frison, pentru că uniforma lui subţire nu era concepută pentru temperatura din acel birou.
• Excelenţă, mi s-a cerut ajutorul pentru a încerca să capturăm un om şi să-1 judecăm, răspunse, încercând ca spusele lui să aibă forţă şi seninătate. Nu ca să-1 ucidem ca pe un câine. Făcu o pauză.
• Ca să
procedez ca un poliţist, ar fi trebuit să
primesc de la superiorii
mei ordine foarte clare şi concrete. Am vrut să
colaborez şi recunosc că
a. m
avut noroc, dar cred în mod sincer că ar fi fost mai rău dacă cinci cadavre.
a. ş fi întors cu
Guvernatorul îl dezaprobă, clătinând încet din cap, şi se lăsă pe spate în fotoliul său, ca şi cum ar fi considerat conversaţia terminată.
• Asta ar fi trebuit s-o decid eu, şi din zvonurile care mi-au ajuns la ureche, ne-ar fi prins mai bine cinci cadavre. Noi moştenisem respectul impus de francezi triburilor nomade şi acum, pentru prima dată, din cauza acestui
beduin şi a prostiei de care aţi dat dovadă dumneavoastră, acest respect se
clatină. Nu e bine, zise sentenţios. Nu. Nu e bine.
• îmi pare rău...
• Şi o să vă pară şi mai rău, vă asigur. începând de azi, sunteţi detaşat la postul din Adoras, în locul căpitanului Kaleb-el-Fasi. Locotenentul Razman îşi simţi trupul scăldat într-o sudoare rece, fără nici
o legătură
cu aerul condiţionat, şi picioarele îi tremurară
atât de tare, că
aproape se loviră unul de altul.
• Adoras! repetă fără să-i vină să creadă. E nedrept, Excelenţă. Eu pot fi vinovat de o greşeală, dar nu de un delict.
• Adoras nu este o închisoare, îi atrase atenţia calm interlocutorul său. E doar un „post avansat". Funcţia mea îmi permite să trimit acolo pe cine cred eu de cuviinţă.
• Dar toată armatei!
lumea ştie că
