arătă spre exterior, spre îndepărtatul turn de unde un muezin chema la
rugăciune... E ora de rugăciune... Veniţi la moschee?
Guvernatorul încuviinţă în tăcere, se apropie de masă, stinse havana într- o scrumieră masivă de cristal şi răsfoi hârtiile pe care le studiase:
• Pe urmă ne întoarcem, spuse. Să rămână o secretară; astea trebuie să plece mâine.
• O să vă duceţi acasă să mâncaţi?
• Nu. Anunţ-o pe soţia mea.
Ieşiră. Anuhar dădu câteva ordine şi coborî scările în fugă, ajungându-1 în clipa când se urca în automobilul negru, în care şoferul dăduse aerul
condiţionat la maxim. Străbătură
scurtul drum în linişte, apoi se rugară
unul
lângă
celălalt, înconjuraţi de beduini respectuoşi, ce lăsaseră un spaţiu
considerabil în jurul lor. La ieşire, guvernatorul admiră satisfăcut pădurea de
palmieri întunecaţi. îi plăcea ceasul acela. Era, neîndoielnic, cel mai frumos în oază, aşa cum zorii erau cele mai frumoase momente în deşert, şi îi făcea plăcere să se plimbe încet prin grădini şi pe la fântâni, observând cum sosesc
de foarte departe sute de păsări ca să-şi petreacă copacilor. noaptea în frunzişul S-ar fi zis că la ora aceea se trezeau şi mirosurile din letargia zilei
călduroase, strivite de soarele violent, şi se răspândea în voie parfumul trandafirilor, al iasomiei şi garoafelor, iar guvernatorul Hassan-ben-Koufra era profund convins că în nici un alt loc din lume florile nu sunt atât de mirositoare ca în acele ţinuturi calde şi bogate. îi făcu semn şoferului să
plece şi o luă
încet pe o alee, uitând pentru
câteva minute miile de probleme pe care le punea guvernarea unei regiuni pustii şi a unor oameni pe jumătate sălbatici. Credinciosul Anuhar îl urma ca o umbră, conştient că în acele momente
prefera tăcerea, ştiind dinainte fiecare loc unde se va opri, unde va aprinde o havană şi din ce strat de trandafiri va rupe un boboc pentru noptiera soţiei sale Tamat. Plimbările acelea se transformaseră într-un ritual aproape cotidian, şi
doar dacă era foarte cald sau avea prea mult de lucru Excelenţa sa renunţa la ceea ce constituia unica sa mişcare şi distracţie. Noaptea sosea cu iuţeala cu care cade întotdeauna la tropice, de parcă n-
ar fi vrut ca omul să se bucure prea mult de frumuseţea şi calmul înserărilor,
dar lor nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini şi pe pădurea de
palmieri, căci cunoşteau cu ochii închişi fiecare potecă şi fiecare fântână, iar
luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze.
Dar de astă dată, înainte ca întunericul să se lase de tot, o umbră se ivi dintr-un palmier, sau poate chiar din pământ, şi, cu toate că nu se vedea bine şi nu-şi dădeau seama că umbra avea în mână un revolver greu, înţeleseră că era el şi că îi aştepta.
Anuhar vru să palmă de ochii lui.
strige, dar gura neagră
a ţevii revolverului se opri la o
• Linişte! ceru. Nu vreau să vă fac nici un rău. Guvernatorul Ben-Koufra nu se clinti.
• Ce vrei, atunci ?
• Pe oaspetele meu. Ştii cine sunt?
• Bănuiesc Făcu o pauză.