― Bliss? şopti el tare.
După care bătu din nou.
Se auzi agitaţie, apoi vocea lui Bliss:
― Da?
― Vrei să ieşi? Am nevoie de ajutorul tău.
— Da, numai că te rog să aştepţi puţin până mă fac ceva mai prezentabilă.
Când apăru în cele din urmă, era mai prezentabilă decât o văzuse Trevize vreodată. Totuşi, simţi o undă de iritare pentru că îl lăsase să aştepte; puţin îi păsa cum arăta ea. Dar acum erau prieteni, aşa că îşi suprimă iritarea.
Bliss spuse zâmbind, pe un ton deosebit de plăcut:
― Cu ce te pot ajuta, Trevize?
Trevize arătă înspre ecran:
― După cum vezi, survolăm o lume care pare perfect sănătoasă, suprafeţele de pământ sunt acoperite cu o vegetaţie foarte solidă. Totuşi, nu apar lumini în noapte şi nu există radiaţie de natură tehnologică. Te rog să sondezi şi să îmi spui dacă există viaţă animală. Mi s-a părut că undeva am văzut ceva care semăna cu o turmă de ierbivore, dar nu sunt sigur. S-ar putea să fi zărit ceea ce doream cu disperare să văd.
Bliss “ascultă”, concentrându-se intens. Spuse:
― A, da... e bogată în viaţă animală.
― Mamifere?
― Desigur.
― Oameni?
Bliss păru că se concentrează şi mai puternic. Trecu un minut, apoi încă unul, şi în final se relaxă:
― Nu-mi pot da foarte bine seama. Din când în când am avut impresia că prind o undă de inteligenţă, suficient de elevată pentru a putea fi considerată umană. Dar era atât de slabă şi atât de aleatoare încât poate că şi eu, la rândul meu, am simţit ceea ce doream cu disperare să simt. Vezi tu...
Se opri.
― Ei? o îmboldi Trevize.
― Am impresia că detectez altceva, spuse ea. Nu sunt obişnuită cu ei, dar nu pot fi decât...
Figura ei se încordă din nou. Începu să “asculte” cu o şi mai mare atenţie.
― Ei? spuse din nou Trevize.
Bliss se relaxă:
― Nu văd ce altceva ar putea fi decât roboţi.
― Roboţi!
― Da, iar dacă detectez roboţi, cu siguranţă că aş putea fi capabilă să detectez şi oameni. Însă până acum...
― Roboţi! spuse din nou Trevize încruntându-se.
― Da, spuse Bliss, şi, după părerea mea, în număr mare.
43
Când află vestea, Pelorat exclamă aproape pe acelaşi ton ca şi Trevize:
― Roboţi!
Apoi zâmbi uşor:
― Ai avut dreptate, Golan, iar eu am greşit când m-am îndoit de tine.
― Nu-mi aduc aminte să te fi îndoit de mine, Janov.
― Am zis că e mai bine să nu mă exprim. Pur şi simplu am crezut, în inima mea, că a fost o greşeală să plecăm de pe Aurora atâta vreme cât aveam o şansă de a interoga vreun robot supravieţuitor. Însă acum este clar: ştiai că aici vei găsi o lume cu mai mulţi roboţi.
― Nu, Janov, n-am ştiut deloc. Pur şi simplu am mers la noroc. Câmpurile lor mentale, după cum spune Bliss, arată că sunt în perfectă stare de funcţionare. După părerea mea, aşa ceva nu se poate fără existenţa oamenilor care să aibă grijă de ei şi să îi repare. Totuşi, Bliss nu poate detecta nimic de natură umană, aşa că mai căutăm.
― Se pare că peste tot e pădure, nu-i aşa? spuse Pelorat privind ecranul.
― Aproape peste tot. Dar sunt câteva pete care pot fi câmpuri. Problema este că nu văd nici un oraş, nici o lumină noaptea, nimic altceva decât radiaţie termică.
― Deci, nici o fiinţă umană?
