Trevize murmură că încearcă-şi-vezi era ultima metodă la care avea de gând să apeleze, şi că dorea cât mai multe informaţii despre Pământ înainte de a încerca să se apropie de el, chiar dacă i-ar descoperi poziţia. Nu spuse mai mult, şi Pelorat, cu entuziasmul retezat, se cufundă şi el în tăcere.
După masă, întrucât Trevize continua să rămână mut, Pelorat încercă o discuţie:
― Rămânem aici, Golan?
― Pe timpul nopţii, da, spuse Trevize. Trebuie să mă mai gândesc puţin.
― Crezi că suntem în siguranţă?
― Dacă nu apare ceva mai rău decât câinii, spuse Trevize, suntem în perfectă siguranţă, aici în navă.
― Şi cât timp ne va lua pentru a decola, în caz că apare ceva mai rău decât câinii?
― Computerul este în alertă de decolare, spuse Trevize. Ne putem ridica într-un interval de două sau trei minute. Şi oricum, computerul ne va preveni în caz că se întâmplă ceva neaşteptat, aşa că sugerez să mergem la culcare. Mâine dimineaţă voi lua o hotărâre.
Uşor de zis, gândi Trevize cu ochii deschişi, în întuneric. Stătea încovoiat, îmbrăcat parţial, pe podeaua camerei computerului. Era foarte inconfortabil, dar ştia că patul nu îl va îmbia la somn în acest moment, iar aici cel puţin putea acţiona imediat ce computerul dădea alarma.
Apoi auzi paşi şi se ridică automat, lovindu-se cu capul de marginea pupitrului ― nu atât de tare pentru a-şi provoca o rană, dar suficient pentru o durere ascuţită.
― Janov? spuse el printre dinţi şi cu ochii înlăcrimaţi.
― Nu. Sunt eu, Bliss.
Trevize întinse o mână peste pupitru pentru a face măcar un semi-contact cu computerul, şi o lumină blândă o învălui pe Bliss, îmbrăcată într-un déshabillé roz.
― Ce s-a întâmplat? făcu Trevize.
― Te-am căutat în dormitorul tău şi nu erai acolo. Aveai însă, neîndoielnic o activitate neuronică, şi am venit ghidată de ea. Nu dormeai, aşa că am intrat.
― Bine, ce vrei?
Bliss se aşeză pe podea, cu spatele lipit de perete, cu genunchii ridicaţi, odihnindu-şi bărbia pe ei:
― Nu-ţi face griji. N-am nici un gând rău cu ceea ce ţi-a mai rămas din virginitate.
― Nici nu mi-am imaginat aşa ceva, spuse sardonic Trevize. De ce nu dormi? Ai nevoie de somn, mai mult decât noi.
― Da, spuse ea cu voce joasă şi sinceră, întâmplarea asta cu câinii a fost epuizantă.
― Te cred.
― Dar trebuie să-ţi vorbesc cât timp doarme Pel.
― Despre ce anume?
― Când ţi-a vorbit despre robot, spuse Bliss, ai zis că asta schimbă totul. La ce te refereai?
― Nu-ţi dai seama şi singură? Avem trei seturi de coordonate, trei Lumi Interzise. Vreau să le vizitez pe toate trei pentru a afla cât mai multe lucruri despre Pământ, înainte de a încerca să ajung la el.
Se apropie un pic de ea pentru a putea vorbi mai încet, apoi se îndepărtă cu o mişcare bruscă:
― Uite ce e, nu vreau ca Janov să intre aici şi să ne găsească împreună. Nu ştiu ce ar crede el.
― Este puţin probabil. Doarme, l-am încurajat şi eu puţin în acest sens. Dacă începe să se agite prin pat, voi afla imediat... Continuă. Vrei să le vizitezi pe toate trei. Ce anume s-a schimbat?
― Planul meu nu era să pierd timpul aiurea pe fiecare lume. Dacă Aurora a fost părăsită de oameni acum douăzeci de mii de ani, atunci este îndoielnic să mai fi supravieţuit vreo informaţie valoroasă. N-aveam chef să mai irosesc săptămâni sau luni scormonind degeaba suprafaţa planetei, luptându-mă cu câinii, pisicile, taurii, sau cine ştie ce alte bestii periculoase, numai pentru speranţa de a descoperi un fragment de material edificator prin praf, ruine şi putregaiuri. Poate că pe una sau pe ambele Lumi Interzise ale căror coordonate le mai avem există oameni, şi biblioteci intacte... Aşa că intenţia mea era să plecăm imediat de pe Aurora. Acum am fi fost în spaţiu, dormind în deplină siguranţă.
― Dar?
― Dar dacă există roboţi care încă funcţionează, poate că au informaţii importante, utile. Ar fi mai uşor să tratez cu ei decât cu oamenii, pentru că, din câte am auzit, roboţii trebuie să respecte ordinele şi nu pot face rău unei fiinţe umane.
― Deci ţi-ai modificat planul şi acum vei pierde timp pe această lume, căutând roboţi.
― Nu-mi face nici o plăcere, Bliss. Părerea mea este că roboţii nu pot rezista douăzeci de mii de ani fără reparaţii şi întreţinere... Totuşi, dacă ai detectat o scânteie de activitate mentală, înseamnă că m-am înşelat. Cine ştie? Poate că roboţii sunt mai rezistenţi decât îmi închipui eu, sau poate că au posibilitatea de a se auto-întreţine.
― Ascultă-mă, Trevize, şi te rog să păstrezi secretul.
― Secretul? făcu Trevize ridicând vocea surprins. Faţă de cine?
― Sşşşt! Faţă de Pel, bineînţeles. Ascultă, nu trebuie să-ţi modifici planurile. Ai avut dreptate la început. Pe această lume nu există roboţi în stare de funcţionare. Eu nu detectez nimic.
― L-ai detectat pe acela, şi dacă există unul...
― Nu l-am detectat deloc. Nu era în stare de funcţionare; nu mai funcţiona de multă vreme.
― Dar ai spus...
― Ştiu ce am spus. Pel şi-a închipuit că a văzut o mişcare şi a auzit un sunet. Şi-a petrecut viaţa adunând informaţii, dar este greu să te faci remarcat într-un domeniu ca al lui. I-ar place foarte mult să facă el însuşi o descoperire. Descoperirea numelui “Aurora” a fost reală, şi l-a făcut mai fericit decât îţi poţi tu închipui. Şi-a dorit cu disperare să descopere mai mult.
