― Expuse capriciilor climei, spuse Bander. Foarte primitiv.

Ascensorul, după senzaţia iniţială de scădere a atracţiei gravitaţionale, care îl făcuse pe Pelorat să ghicească în ce anume intraseră, nu mai dădea nici o senzaţie de mişcare. Trevize tocmai se întreba cât de mult se vor afunda, când avu o scurtă impresie de creştere a greutăţii proprii, după care uşa se deschise.

În faţa lor se afla o cameră vastă, luxos mobilată. Slab luminată, deşi sursa de lumină nu era evidentă. Ca şi cum aerul însuşi era luminos.

Bander plimbă degetul, şi acolo unde arătă el, lumina deveni un pic mai intensă. Îndreptă degetul în altă parte, şi se întâmplă acelaşi lucru. Puse mâna stângă pe o tijă groasă aflată lângă uşă şi, cu mâna dreaptă, făcu un gest larg, circular. Întreaga încăpere se lumină ca şi cum s-ar fi aflat în lumina soarelui, însă fără senzaţia de căldura.

Trevize se strâmbă şi spuse, cu voce aproape tare:

― Omul ăsta este un şarlatan.

― Nu “Omul”, spuse aspru Bander, ci “Solarianul”. Nu ştiu ce înseamnă “şarlatan”, dar dacă interpretez corect tonul vocii, are un sens peiorativ.

― Desemnează un farseur, spuse Trevize. Care aranjează efecte pentru ca totul să pară mai impresionant decât este în realitate.

― Recunosc că îmi place să impresionez, spuse Bander, dar ceea ce v-am arătat nu este o iluzie. Este real.

Bătu cu palma tija pe care îşi sprijinise mâna stângă:

― Această tijă conductoare de căldură se afundă câţiva kilometri în jos; există tije pe întreaga moşie. Pe celelalte moşii sunt tije asemănătoare. Ele cresc viteza cu care căldura parcurge drumul dinspre interiorul Solariei spre suprafaţă, şi uşurează transformarea ei în energie utilă. Nu am nevoie de gesturi ale mâinii pentru a produce lumină, dar asta face ca totul să pară spectaculos, iar mie îmi place.

― Ai des ocazia de a gusta astfel de efecte spectaculoase? întrebă Bliss.

― Nu, spuse Bander. Pe roboţii mei nu îi impresionează astfel de lucruri. Nici pe colegii mei Solarieni. Această şansă nemaipomenită de a întâlni jumătăţi-de-oameni şi a le face o demonstraţie este foarte... amuzantă.

― Lumina din cameră era foarte slabă când am intrat, spuse Pelorat. Este aşa tot timpul?

― Da, un mic consum de energie ― pentru a menţine roboţii în funcţiune. Moşia funcţionează continuu, iar acele părţi care nu sunt angajate într-o muncă activă, merg în gol.

― Iar tu furnizezi în mod continuu energia pentru această vastă moşie?

― Energia este furnizată de soare şi de nucleul planetei. Eu sunt doar un conductor. Iar moşia nu este în întregime productivă. Cea mai mare parte o ţin în stare sălbatică, populată cu o mare diversitate de animale, în primul rând pentru că îmi protejează graniţele, şi în al doilea rând pentru că găsesc în acest lucru o valoare estetică. Câmpurile şi fabricile mele sunt mici. Nu trebuie decât să-mi satisfacă mie nevoile. Ofer câteva specialităţi în schimbul produselor altora. De exemplu, am roboţi care pot produce şi instala tijele conductoare de căldură în orice moment este nevoie. Mulţi Solarieni depind de mine în această privinţă.

― Şi locuinţa ta? întrebă Trevize. Cât de mare este?

Întrebarea trebuie să fi fost foarte binevenită, căci Bander începu să radieze de mândrie:

― Foarte mare. Una dintre cele mai mari de pe planetă, cred. Se întinde pe mulţi kilometri, în orice direcţie. Am extrem de mulţi roboţi în subteran, ca să nu mai vorbesc de cei de pe miile de kilometri pătraţi de la suprafaţă.

― Cunoşti fiecare cameră, nu? spuse Pelorat.

― Cred că există camere în care nu am intrat niciodată, dar ce contează? spuse Bander. Roboţii păstrează curăţenia în fiecare cameră, o aerisesc bine, şi au grijă ca totul să fie în ordine. Dar haideţi, veniţi pe aici.

Ieşiră printr-o uşă, nu cea prin care intraseră, şi se treziră în alt coridor. În faţa lor se afla un mic automobil fără capotă, care rula pe şine.

Bander le făcu semn să intre, iar ei urcară unul câte unul. Spaţiul nu era chiar suficient pentru toţi patru, dar Pelorat şi Bliss se înghesuiră unul într-altul pentru a-i face loc lui Trevize. Bander se aşeză în faţă, confortabil, robotul lângă el, şi automobilul porni. Nu părea comandat direct, doar mâna lui Bander făcea din când în când câte o mişcare uşoară.

― Aceasta este un robot cu formă de automobil, spuse Bander cu un aer indiferent.

Înaintau în ritmul unei parade, trecând uşor prin uşile care se deschideau la apropierea lor, şi se închideau după ce treceau de ele. Fiecare era decorată în felul ei, ca şi cum roboţii fuseseră instruiţi să realizeze combinaţii la întâmplare.

În faţă, coridorul era cufundat în penumbră. La fel şi în spate. În schimb, în dreptul lor, lumina era echivalentă cu cea a soarelui, ca luminozitate, lipsind căldura specifică. Camerele se luminau şi ele la deschiderea uşilor. Şi de fiecare dată, Bander mişca din mână, cu un gest lent şi graţios.

Călătoria părea fără sfârşit. Din când în când intrau într-o curbă care arăta clar că locuinţa din subteran se întindea în două dimensiuni. (Nu, trei, gândi Trevize la un moment dat, când se angajară în coborârea unei pante uşoare.)

Oriunde mergeau, dădeau peste roboţi, cu zecile... cu sutele, implicaţi în munci lejere, a căror natură Trevize nu o putea ghici cu uşurinţă. Trecură prin uşa deschisă a unei încăperi spaţioase, în care rânduri de roboţi erau aplecaţi asupra birourilor.

― Ce fac aceşti roboţi, Bander? întrebă Pelorat.

― Contabilitate, spuse Bander. Ţin fişe statistice, conturi financiare, şi tot felul de lucruri cu care, sunt fericit să o spun, nu trebuie să îmi bat capul. Moşia aceasta produce. Aproximativ un sfert din zonele cultivabile este acoperit de livezi. Alte zece la sută din suprafaţă sunt acoperite cu lanuri de grâne; dar mândria mea sunt de fapt livezile. Aici cresc cele mai bune fructe de pe planetă, şi în cea mai mare diversificare. O piersică Bander este piersica de pe Solaria. Aproape nimeni altcineva nu se mai complică să cultive piersici. Roboţii v-ar putea furniza toate informaţiile.

― Ce faci cu fructele? întrebă Trevize. Nu le poţi mânca de unul singur.

― Nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Îmi plac fructele, dar nu din cale-afară. Le export în celelalte moşii.

― În schimbul...?

― În schimbul minereurilor. Pe moşia mea nu există zăcăminte importante. De asemenea, mă preocup să fac rost de ceea ce este necesar pentru a menţine un echilibru ecologic sănătos. Am o mare diversitate de viaţă vegetală şi animală pe această moşie.

― Deci roboţii au grijă de toate astea, spuse Trevize.

― Aşa este. Şi foarte bine, chiar.

― Totul pentru un singur Solarian.

― Totul pentru moşie şi standardele sale ecologice. Întâmplător, sunt singurul Solarian care îşi vizitează diferitele zone ale moşiei ― atunci când vreau ― dar asta face parte din libertatea mea absolută.

― Presupun, spuse Pelorat, că ceilalţi... ceilalţi Solarieni, menţin şi ei un echilibru ecologic local, şi au pe domeniile lor mlaştini, poate, sau zone muntoase, sau ţărmuri la mare.

― Cred, că da, răspunse Bander. De astfel de probleme privitoare la planetă ne ocupăm, atunci când este necesar, la conferinţă.

― Cât de des vă reuniţi? întrebă Trevize.

(Acum treceau printr-un pasaj îngust, foarte lung, şi fără camere laterale. Trevize presupuse că fusese săpat într-o zonă unde nu se putea construi o încăpere mai largă, deci servea ca linie de legătură între două aripi care se puteau extinde mai uşor.)

― Prea des. Sunt rare lunile în care nu trebuie să-mi petrec ceva timp într-o conferinţă cu unul dintre comitetele ale cărui membru sunt. Totuşi, deşi pe moşia mea nu am munţi sau mlaştini, livezile mele, eleşteele, şi gradinele botanice sunt cele mai grozave de pe planetă.

― Dar, dragul meu prieten... vreau să spun, Bander... tu nu ai părăsit niciodată moşia pentru a le vizita pe celelalte, spuse Pelorat.

― Desigur că nu, făcu Bander cu un aer jignit.

― Aşa am zis şi eu, spuse Pelorat împăciuitor. Dar în acest caz, cum poţi fi sigur că ale tale sunt cele mai grozave, din moment ce nu le-ai cercetat, nici măcar văzut, pe ale celorlalţi?

― Pentru că, spuse Bander, îmi dau seama de acest lucru după cererea produselor mele în comerţul dintre moşii.

― Şi industria? se interesă Trevize.

― Sunt moşii unde se produc scule şi maşini, spuse Bander. După cum am spus, pe moşia mea se produc tije conductoare de căldură, însă acestea sunt foarte simple.