Bander îl privi pe Trevize ca pe o arătare greu de identificat:

― Probabil prin asta vrei să spui că Solaria ar putea înfrunta alte lumi, folosindu-ne de arme energetice bazate pe transducţie? Pentru ce? Chiar dacă am putea înfrânge armele lor energetice bazate pe alte principii ― ceea ce cu siguranţă că putem face ― unde ar fi câştigul? În controlul asupra altor lumi? Ce să facem cu celelalte lumi, când o avem pe a noastră, ideală? Să ne impunem dominaţia asupra jumătăţilor-de-oameni şi să-i folosim la muncă forţată? Avem roboţi. Avem totul. Nu vrem nimic... decât să fim lăsaţi în pace. Uite... să vă mai spun încă o poveste...

― Dă-i drumul, spuse Trevize.

― Acum douăzeci de mii de ani, când jumătăţile-de-creaturi de pe Pământ au început să invadeze spaţiul iar noi ne-am retras în subteran, celelalte lumi Spaţiene erau hotărâte să-i înfrunte pe noii Coloni-Pământeni. Aşa că au lovit Pământul.

― Pământul, spuse Trevize încercând să-şi ascundă satisfacţia că în sfârşit se abordase şi acest subiect.

― Da, au lovit în centru, o mişcare inteligentă, într-un fel. Dacă vrei să omori o persoană, loveşti nu în deget sau în călcâi, ci în inimă. Iar prietenii noştri Spaţieni, nu foarte departe de fiinţele umane în ceea ce priveşte pasiunile, au reuşit să trasforme suprafaţa Pământului într-un rug radioactiv; lumea a devenit în mare măsură nelocuibilă.

― Aha, deci aşa s-a întâmplat, spuse Pelorat strângând pumnul şi agitându-l ca şi cum ar fi vrut să sublinieze o idee. Ştiam eu că nu putea fi un fenomen natural. Cum au făcut?

― Nu ştiu cum au făcut, spuse indiferent Bander. În orice caz, Spaţienilor nu le-a folosit la nimic. Aici este partea interesantă. Colonii au continuat să se răspândească, iar Spaţienii... au murit. Au încercat să intre în competiţie, şi au dispărut. Noi, Solarienii, am refuzat să ne întrecem cu ei şi suntem în continuare aici.

― La fel şi Colonii, spuse apăsat Trevize.

― Da, dar nu pentru totdeauna. Invadatorii trebuie să se lupte, să intre în competiţie, şi în cele din urmă sunt sortiţi pieirii. Poate nu acum, poate peste zeci de mii de ani, dar vom aştepta. Iar atunci când se va întâmpla, noi, Solarienii, compleţi, singuri, eliberaţi, vom avea Galaxia pentru noi. Atunci vom putea folosi ― sau nu ― orice lume vom dori, pe lângă lumea noastră.

― Dar povestea asta, cu Pământul, întrebă Pelorat pocnind nerăbdător din degete. Ceea ce ne-ai spus este legendă sau istorie?

― Cum se face diferenţa, jumătate-de-Pelorat? spuse Bander. Toată istoria este legendă, mai mult sau mai puţin.

― Dar arhivele voastre ce spun? Le-aş putea vedea, Bander? ...Te rog să înţelegi că domeniul meu de studiu îl reprezintă miturile, legendele, şi istoria primitivă. Mă preocupă aceste lucruri, şi în mod special cele legate de Pământ.

― Nu am făcut decât să repet ceea ce am auzit, spuse Bander. Nu există arhive privitoare la acest subiect. Arhivele noastre se referă în întregime la problemele Solariene. Celelalte lumi sunt menţionate doar în măsura în care au avut vreo influenţă asupra noastră.

― Pământul cu siguranţă că v-a influenţat, spuse Pelorat.

― Probabil, dar chiar dacă este aşa, s-a întâmplat cu mult, mult timp în urmă. Iar Pământul, dintre toate lumile, era pentru noi cel mai respingător. Dacă am avut ceva documente referitoare la Pământ, sunt sigur că au fost distruse din simplă repulsie.

Trevize scrâşni din dinţi, dezamăgit.

― Cine le-a distrus? întrebă el. Voi?

Bander îşi întoarse atenţia spre el:

― Nimeni altcineva nu o putea face.

Dar Pelorat nu era dispus să renunţe:

― Ce altceva ai mai auzit referitor la Pământ?

Bander stătu pe gânduri. Apoi spuse:

― Când eram tânăr, am auzit de la un robot o poveste despre un Pământean care a vizitat odinioară Solaria; despre o femeie Solariană care a plecat împreună cu el şi au devenit personaje importante în Galaxie. Însă asta, după părerea mea, este pură invenţie.

Pelorat îşi muşca buza:

― Eşti sigur?

― Cum aş putea fi sigur pe ceva în astfel de probleme? spuse Bander. Totuşi, pare de necrezut ca un Pământean să îndrăznească să vină pe Solaria, sau ca Solaria să tolereze o astfel de intruziune. Este chiar şi mai puţin credibil ca o femeie Solariană ― pe atunci eram jumătăţi-de-oameni, dar chiar şi aşa ― să părăsească de bună voie această lume... Dar haideţi, vreau să vă arăt locuinţa.

― Locuinţa? făcu Bliss privind împrejur. Acum nu suntem în locuinţa ta?

― Nu, spuse Bander. Aceasta este o anticameră. Este camera de vizionare. În ea mă văd cu colegii mei Solarieni, arunci când este cazul. Imaginile lor apar bi-dimensional, pe acel perete, sau tri-dimensional, în spaţiul din faţa peretelui. Deci, această cameră este o cameră de reuniuni publice, şi nu face parte din locuinţa mea. Veniţi cu mine!

O luă înainte, fără a întoarce privirea. Dar cei patru roboţi îşi părăsiră locurile din colţurile camerei, iar Trevize era sigur că, dacă el şi tovarăşii lui de drum nu îl urmau imediat pe Bander, roboţii i-ar fi obligat, cu blândeţe, să o facă.

Ceilalţi doi se ridicară în picioare. Trevize şopti uşor spre Bliss:

― Tu l-ai impulsionat să vorbească?

Bliss îl apăsă pe mână, şi aprobă cu o mişcare a capului.

― Totuşi, aş dori să aflu care îi sunt intenţiile, spuse ea cu o urmă de nelinişte în glas.

49

Mergeau în urma lui Bander. Roboţii păstrau o distanţă politicoasă, dar prezenţa lor era simţită ca o ameninţare constantă.

Se plimbau printr-un coridor. Trevize bombăni, descurajat:

― Pe planeta asta nu există nici o informaţie utilă referitoare la Pământ. Doar o altă variantă pe tema radioactivităţii.

Dădu apoi din umeri:

― Va trebui să ne îndreptăm spre al treilea set de coordonate.

În faţa lor se deschise o uşă; de cealaltă parte se zărea o cameră micuţă.

― Haideţi, jumăţi-de-oameni, spuse Bander. Vreau să vă arăt cum trăiesc eu.

― Se afişează ca un copil, şopti Trevize. Tare mi-ar place să-i pocnesc una!

― Nu te întrece cu el în copilării, spuse Bliss.

Bander îi introduse pe toţi în cameră. Intră şi unul dintre roboţi. Bander le făcu semn celorlalţi roboţi să plece, apoi intră şi el. Uşa se închise în urma sa.

― Este un ascensor, spuse Pelorat încântat de descoperire.

― Da, spuse Bander. După ce am intrat în subteran, noi, Solarienii, nu am mai ieşit niciodată cu adevărat. Nici nu ne dorim aşa ceva, deşi, din când în când, găsesc că este plăcut să simţi lumina soarelui. Dar nu îmi plac norii, şi nici noaptea sub cerul liber. Îţi dă senzaţia că eşti în subteran, fără a fi cu adevărat, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Într-un fel, este o disonanţă cognitivă, şi o găsesc destul de dezagreabilă.

― Pământul a construit subterane, spuse Pelorat. Cavernele de Oţel, aşa şi-au denumit oraşele. Şi Trantorul, la rândul lui, a construit subterane, la o scară mult mai extinsă, în vechile zile Imperiale... Şi Comporellon a construit subterane, în zilele noastre. Este o tentaţie comună, dacă stai să te gândeşti.

― Jumătătile-de-oameni viermuind sub pământ, şi noi trăind în subteran intr-o splendidă izolare, sunt două lucruri complet diferite, spuse Bander.

― Pe Terminus, locuinţele se află la suprafaţă, spuse Trevize.