Trevize scoase un sunet dispreţuitor.
― S-ar da de gol, dacă ar încerca, mai spuse Pelorat.
― Nu sunt foarte sigur. Cert este că noi nu ştim deloc cum funcţionează psihoistoria.
― Nici eu nu ştiu cum funcţionează un computer, dar ştiu că funcţionează.
― Din cauză că alţii ştiu cum funcţionează. Cum ar fi ca nimeni să nu ştie cum funcţionează? Atunci, dacă dintr-un motiv oarecare s-ar opri, ne-am uita nejutoraţi la el.
Dacă psihoistoria ar înceta brusc să funcţioneze...
― Cei din A Doua Fundaţie cunosc mecanismele psihoistoriei.
― De unde ştii, Janov?
― Aşa se spune.
― Orice se poate spune... Aha, iată distanţa până la soarele Lumii Interzise, şi sper că
este foarte precisă. Stai să mă uit pe cifre.
Le cercetă multă vreme, mişcându-şi buzele din când în când, ca şi cum ar fi făcut unele calcule simple în minte. În cele din urmă spuse, fără a-şi ridica ochii de pe ele:
― Ce face Bliss?
― Doarme, bătrâne, răspunse Pelorat.
Apoi, ca scuză:
― Are nevoie de somn, Golan. Consumă foarte multă energie pentru a menţine contactul cu Gaia prin hiperspaţiu.
― Îmi imaginez, spuse Trevize.
După care se întoarse spre computer. Puse mâinile pe pupitru, şi murmură:
― Îl voi pune să facă mai multe Salturi, şi să verifice calculele de fiecare dată.
Apoi reveni la vechea discuţie:
― Vorbesc serios, Janov. Ce ştii tu despre psihoistorie?
Pelorat spuse, luat prin surprindere:
― Nimic. Este o diferenţă enormă între un istoric ― ceea ce, într-un fel, sunt ― şi un psihoistoric... Desigur, cunosc cele două condiţii fundamentale ale psihoistoriei, dar toată
lumea le cunoaşte.
― Chiar şi eu. Prima cerinţă este ca numărul oamenilor implicaţi să fie suficient de mare pentru a valida un tratament statistic. Dar ce înseamnă "suficient de mare"?
― Ultima estimare a populaţiei Galaxiei este de aproximativ zece cvadrilioane, ceea ce probabil reprezintă o subestimare. Numărul este suficient de mare.
― De unde ştii?
― Pentru că psihoistoria funcţionează, Golan. Indiferent cum suceşti tu logica, psihoistoria funcţionează.
― Iar a doua cerinţă, spuse Trevize, este ca oamenii să nu ştie de psihoistorie, pentru ca această cunoaştere să nu le altereze reacţiile... Dar oamenii sunt la curent cu existenţa psihoistoriei.
― Sunt la curent doar cu existenţa sa, bătrâne. Nu asta contează. A doua cerinţă este ca oamenii să nu cunoască predicţiile psihoistoriei. Şi nu le cunosc, cu excepţia celor din A Doua Fundaţie, însă ei reprezintă un caz special.
― Şi psihoistoria a fost creată doar pe baza acestor două ipoteze! Greu de crezut.
― Nu doar pe baza acestor două ipoteze, spuse Pelorat. Sunt implicate matematica, şi metode statistice complicate. Se spune ― dacă te interesează poveştile ― că Hari Seldon a conceput psihoistoria pornind de la teoria cinetică a gazelor. Fiecare atom sau moleculă
dintr-un gaz se mişcă aleator, şi nu putem cunoaşte poziţia sau viteza nici unei particule.
Totuşi, folosind statistica, putem determina cu mare precizie regulile care guvernează
comportamentul lor ca ansamblu. În acelaşi mod, Seldon a intenţionat să deducă
comportamentul societăţilor umane în ansamblu, chiar dacă rezultatele nu se pot aplica indivizilor.
― Poate, dar oamenii nu sunt atomi.
― Este adevărat, spuse Pelorat. Omul are conştiinţă, iar comportamentul pare determinat de liberul arbitru. Cum a rezolvat asta Seldon, nu am nici o idee, şi sunt sigur că nu aş înţelege chiar dacă cineva ar încerca să îmi explice. Totuşi, a reuşit.
― Deci totul depinde de o populaţie numeroasă şi care să nu cunoască predicţiile, spuse Trevize. Nu ţi se pare un edificiu matematic uriaş, construit pe nisipuri mişcătoare?
Dacă aceste cerinţe nu sunt satisfăcute, totul se prăbuşeşte.