Dezamăgirea lui Trevize era sinceră.

― Au existat, odată. Dar vă puteţi imagina ce era pe ele. Două jumătăţi de oameni manifestând interes una pentru cealaltă, sau chiar... aici Bander îşi drese glasul şi scoase cu efort cuvintele afară... interacţionând. Toate filmele jumătăţilor de oameni au fost distruse acum multe generaţii.

― Dar arhivele celorlalţi Solarieni?

― Toate au fost distruse.

― Eşti sigur?

― Ar fi o nebunie să nu le fi distrus.

― Poate că unii dintre Solarieni au fost nebuni, sau sentimentali, sau neglijenţi. Sper că nu ai nimic împotrivă să ne îndrumi spre moşiile învecinate.

Bander îl privi pe Trevize, surprins:

― Crezi că ceilalţi vă vor tolera, aşa cum am făcut eu?

― De ce nu, Bander?

― Veţi descoperi că nu vă vor tolera.

― Este un risc pe care va trebui să ni-l asumăm.

― Nu, Trevize. Nu, nici unul dintre voi nu-şi va asuma un asemenea risc. Ascultaţi-mă.

Pe fundal se distingeau câţiva roboţi. Bander se încruntase.

― Ce este, Bander? întrebă Trevize brusc neliniştit.

― Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu voi, spuse Bander, şi să vă observ, în toată... ciudăţenia voastră. A fost o experienţă unică, am fost încântat, dar nu o pot înregistra în jurnalul intim, şi nici nu pot imprima pe film.

― De ce nu?

― Faptul că am vorbit cu voi; v-am ascultat; v-am adus în locuinţa mea; v-am adus aici, în camerele funerare ale strămoşilor; toate acestea sunt acte ruşinoase.

― Noi nu suntem Solarieni. Pentru tine, contăm tot atât de mult ca şi aceşti roboţi, nu-i aşa?

― Asta a fost pentru a mă justifica faţă de mine. În faţa celorlalţi, nu poate servi ca scuză.

― Dar ce-ţi pasă? Ai libertate absolută să faci ceea ce îţi place, nu-i aşa?

― Chiar şi aşa cum suntem, libertatea nu este cu adevărat deplină. Dacă as fi fost singurul Solarian de pe planetă, aş fi putut comite chiar şi acte ruşinoase, în deplină libertate. Dar nu sunt singur. Din acest motiv, libertatea ideală, deşi foarte aproape, nu este niciodată atinsă. Pe această planetă există o mie două sute de Solarieni care m-ar dispreţui dacă ar afla ce am făcut.

― Dar ei nu au cum să afle.

― Este adevărat. Mi-am dat seama, din momentul sosirii voastre. Am fost conştient de asta, cât timp m-am amuzat cu voi. Ceilalţi nu trebuie să afle.

― Dacă te temi de complicaţii, nu vom menţiona nimic despre faptul că te-am vizitat pe tine mai întâi.

Bander dădu din cap:

― Am riscat deja suficient de mult. Bineînţeles, nu voi vorbi despre acest eveniment. Roboţii mei nu vor vorbi nici ei, vor fi instruiţi să nu îşi aducă aminte. Nava voastră va fi adusă în subteran şi cercetată în vederea informaţiilor pe care ni le-ar putea furniza...

― Ia stai puţin, spuse Trevize, cât timp crezi că putem aştepta aici ca să ne inspectezi tu nava? Este imposibil.

― Nu este deloc imposibil, pentru că nu veţi avea de ales. Îmi pare rău. Mi-ar place să mai discut cu voi, să vorbim despre multe alte lucruri, dar vedeţi, situaţia devine periculoasă.

― Nu, nu devine, insistă Trevize.

― Ba da, micuţă jumătate-de-om. Mă tem că a sosit timpul să fac ceea ce strămoşii mei ar fi făcut pe loc. Trebuie să vă omor, pe toţi trei.

CAPITOLUL 12

Spre suprafaţă

51

TREVIZE întoarse imediat capul pentru a o privi pe Bliss. Figura ei era fără expresie, dar crispată, iar ochii erau fixaţi pe Bander, cu o intensitate care o făcea să pară indiferentă la altceva.

Pelorat holbase ochii, neîncrezător.

Trevize, neştiind ce va face ― sau ce va putea face ― Bliss, se luptă să-şi controleze un copleşitor sentiment de panică (nu atât la gândul că va muri, ci pentru că va muri fără a fi aflat unde se găseşte Pământul, fără a şti pentru ce a ales Gaia ca model pentru viitorul omenirii). Trebuia să câştige timp.

Spuse, străduindu-se să-şi păstreze vocea calmă şi cuvintele clare:

― Te-ai arătat un Solarian plin de curtoazie şi blândeţe, Bander. Nu te-ai supărat că am sosit pe lumea ta. Ai fost amabil, ne-ai arătat moşia şi locuinţa, şi ne-ai răspuns la întrebări. Ar fi mai normal, ţinând cont de caracterul tău, să ne laşi să plecăm acum. Nimeni nu va avea nevoie să ştie că am fost pe această planetă, iar noi nu vom avea nici un motiv de întoarcere. Am sosit plini de inocenţă, căutând doar informaţii.

― Ceea ce spui tu este adevărat, zise încet Bander, şi, până acum, v-am permis să trăiţi. Însă voi v-aţi pierdut dreptul la viaţă din momentul în care aţi intrat în atmosfera noastră. Ar fi trebuit să vă omor pe loc. După care aş fi ordonat unui robot să vă disece cadavrele în căutarea unor informaţii utile. Nu am făcut acest lucru. Mi-am satisfăcut curiozitatea şi am cedat caracterului meu comod, dar acum ajunge! Nu mai pot continua. Am pus deja în pericol siguranţa Solariei pentru că dacă, din slăbiciune, v-aş fi lăsat să plecaţi, semenii voştri ar fi venit şi ei aici. Vă fac, totuşi, o favoare. Am să vă încălzesc încet creierele, până la dezactivare. Nu veţi avea nici un fel de durere. Viaţa va înceta, pur şi simplu. În final, după ce se vor încheia disecţia şi studiul, vă voi transforma în cenuşă printr-o puternică raza de căldură, şi totul se va termina.

― Dacă ar trebui să murim, spuse Trevize, atunci nu aş avea nimic împotriva unei morţi rapide şi nedureroase, însă pentru ce trebuie să murim, din moment ce nu v-am adus nici o ofensă?

― Sosirea voastră a fost o ofensă.

― Este ilogic; nu ştiam că va fi o ofensă.

― Societatea este cea care defineşte ce înseamnă ofensă. Pentru voi poate părea iraţional şi arbitrar, dar nu şi pentru noi; aceasta este lumea noastră, pe care avem drepturi depline să dăm definiţii, deci să spunem că aţi greşit şi că vă meritaţi moartea.

Bander zâmbi, ca şi cum purta o discuţie plăcută:

― Şi nici nu aveţi dreptul să vă plângeţi, invocând virtuţile voastre superioare. Ai un blaster care foloseşte un fascicul de microunde, inducând o imensă căldură ucigătoare. Face ceea ce am şi eu de gând să fac cu voi, însă, sunt sigur, într-o manieră mult mai crudă şi dureroasă. L-ai folosi fără ezitate asupra mea, chiar acum, dacă nu l-aş fi golit de energie, şi dacă aş fi atât de nesăbuit încât să îţi permit libertatea de mişcare.

Trevize spuse cu disperare, temându-se să arunce o nouă privire spre Bliss, pentru a nu atrage atenţia lui Bander asupra ei:

― Îţi implor mila, nu face aşa ceva!

Bander, deodată hotărât, spuse:

― În primul rând trebuie să am milă de mine şi de lumea mea. Iar pentru asta, voi trebuie să muriţi.