― Fallom e bun. Fallom e curajos.

Duse mâna la piept, şi spuse:

― Bliss.

Copilul surâse. Era drăguţ atunci când zâmbea.

― Bliss, spuse el pronunţând “s”-ul puţin imperfect.

― Bliss, spuse Trevize, dacă ai activa robotul, pe Jemby, poate că ne va da el informaţiile necesare. Pelorat poate vorbi cu el la fel de uşor.

― Nu, spuse Bliss. Ar fi o greşeală. Prima datorie a robotului este să apere copilul. Dacă îl activez şi îşi dă seama de prezenţa noastră, fiinţe umane străine, ne-ar putea ataca imediat. Fiinţele umane străine nu au ce căuta aici. Dacă voi fi forţată să îl dezactivez, nu ne va oferi nici o informaţie, iar copilul, confruntat cu această a doua dezactivare a singurului părinte pe care îl cunoaşte... Ei bine, nu am s-o fac.

― Dar ni s-a spus, interveni Pelorat cu blândeţe, că roboţii nu pot face rău fiinţelor umane.

― Aşa este, replică Bliss, dar nu ni s-a spus ce fel de roboţi au conceput aceşti Solarieni. Şi chiar dacă roboţii au fost concepuţi să nu facă nici un rău, atunci acesta ar avea de ales între copil ― sau ceea ce i se pare lui că seamănă cel mai mult cu un copil ― şi trei obiecte pe care s-ar putea chiar nici să nu le recunoască drept fiinţe umane, ci doar ca pe nişte intruşi ilegali. Normal, va alege copilul şi ne va ataca pe noi.

Se întoarse din nou spre copil:

― Fallom, Bliss.

Apoi arătă cu degetul spre cei doi bărbaţi.

― Pel... Trev.

― Pel, Trav, spuse ascultător copilul.

Bliss se apropie de copil, întinzând încet braţele spre el. Acesta o privi, apoi făcu un pas înapoi.

― Calm, Fallom, spuse Bliss. Bine, Fallom. Atinge-mă, Fallom. Cuminte, Fallom.

Copilul făcu un pas spre ea şi Bliss oftă:

― Bravo, Fallom.

Atinse braţul gol al lui Fallom, căci acesta purta, ca şi părintele său, doar o robă lungă, deschisă în faţă, şi un slip. Atingerea fusese delicată. Bliss îşi trase braţul înapoi, apoi îl atinse din nou, mângâindu-l uşor.

Ochii copilului se închiseră pe jumătate, sub puternicul efect calmant al minţii lui Bliss.

Mâinile lui Bliss urcară încet, blând, de-abia atingând pielea, spre umerii copilului, gât, urechi, apoi sub părul lung şi castaniu, până la un punct situat imediat deasupra şi înapoia urechilor.

― Lobii-transductori sunt încă mici. Oasele craniului încă nu s-au dezvoltat. Nu are decât un strat de piele mai dură, care mai târziu se va extinde în afară şi va fi protejat de un strat osos, după ce lobii vor ajunge la dimensiunea maximă... Ceea ce înseamnă că în acest moment nu poate conduce moşia, şi nici măcar nu îşi poate activa robotul personal... Întreabă-l ce vârstă are, Pel.

După un schimb de vorbe, Pel spuse:

― Are paisprezece ani, dacă am înţeles corect.

― Arată mai degrabă de unsprezece, spuse Trevize.

― Lungimea anilor pe această lume este probabil diferită de cea a Anilor Galactici Standard, spuse Bliss. În plus, se presupune că Spaţienii au o viaţă lungă, deci probabil că se maturizează mai încet. În consecinţă, cred că vârsta nu este un factor revelator.

Trevize spuse, plescăind nerăbdător din limbă:

― Destul cu antropologia. Trebuie să ajungem la suprafaţă şi, ţinând cont că avem de-a face cu un copil, poate ne pierdem in mod inutil timpul. Poate nu ştie drumul spre suprafaţă. Poate că n-a fost niciodată pe suprafaţa planetei.

― Pel! spuse Bliss.

Pelorat ştia ce înseamnă asta, şi urmă cea mai lungă conversaţie pe care o avusese până atunci cu Fallom. În cele din urmă, spuse:

― Copilul ştie ce este soarele. Spune că l-a văzut. Cred că a văzut copaci. Din comportamentul lui, trag concluzia că ştie ce înseamnă acest cuvânt... sau, cel puţin, cuvântul pe care l-am folosit eu...

― Da, Janov, îl întrerupse Trevize, dar treci la subiect.

― I-am promis lui Fallom că, dacă ne duce la suprafaţă, s-ar putea să-i activăm robotul. De fapt, i-am promis că sigur îi vom activa robotul. Crezi că ne putem ţine de cuvânt?

― O să vedem mai târziu, spuse Trevize. A spus că ne poate conduce?

― Da. Mi-am zis că va avea o motivaţie, dacă i-am promite acest lucru, înţelegi... Bănuiesc că riscăm să îl dezamăgim...

― Haide, spuse Trevize, să-i dăm drumul. Dacă suntem prinşi în subteran, toate grijile astea vor fi pur teoretice.

Pelorat îi spuse ceva copilului, care începu să meargă, apoi se opri şi privi înapoi spre Bliss.

Bliss îi întinse mâna, şi porniră amândoi, împreună.

― Eu sunt noul robot, făcu ea zâmbind uşor.

― Pare mulţumit, spuse Trevize.

Fallom începu să ţopăie, şi Trevize se întrebă dacă era mulţumit doar din cauză că Bliss avusese grijă să îl aducă în această stare, sau dacă, în plus, mai era şi emoţia vizitei la suprafaţă, şi faptul că avea acum trei roboţi noi în loc de unul. Sau dacă era bucuria dată de gândul că îşi va recăpăta fostul părinte adoptiv, pe Jemby. Dar ce mai conta... atâta vreme cât copilul le arăta drumul?

Fallom înainta fără nici o ezitare. Ori de câte ori întâlneau o intersecţie de drumuri, nu stătea să aleagă. Ştia oare cu adevărat unde mergea, sau era pur şi simplu indiferenţa proprie copilăriei? Juca un joc fără vreo finalitate precisă?

Dar Trevize îşi dădu seama, din uşoara îngreunare a mersului, că urcau, iar copilul, înaintând viguros şi dându-şi importanţă, arăta cu degetul, ciripind zgomotos.

Trevize îl privi pe Pelorat, care îşi drese glasul şi spuse:

― Cred că a spus “uşă”.

― Sper că impresia ta este corectă, spuse Trevize.

Copilul se despărţi de Bliss, luând-o la fugă. Arătă cu degetul spre o porţiune a podelei, o pată mai întunecată. Copilul păşi pe ea, sări de câteva ori, apoi se întoarse cu o evidentă expresie de panică, şi începu să vorbească repede şi strident.

Bliss spuse, cu o grimasă:

― Va trebui să asigur energia... Toate astea mă seacă.

Faţa ei se înroşi şi luminăţia scăzu în intensitate, dar chiar în faţa lui Fallom se deschise o trapă. Acesta îşi manifestă încântarea, printr-un râs ascuţit.