― Asta mă întreb şi eu. Bliss este în cameră şi se concentrează. Am fixat la întâmplare un prim meridian. Bliss are un mic echipament pe care apasă ori de câte ori detectează o activitate mentală robotică deosebit de intensă ― presupun că nu se poate vorbi de “activitate neuronică” în legătură cu roboţii ― sau o urmă de gânduri umane. Echipamentul este conectat la computer, care memorează astfel toate latitudinile şi longitudinile marcate de Bliss, şi îl vom lăsa pe el să aleagă în care loc vom ateriza.
― Crezi că e înţelept să laşi problema asta pe seama computerului?
― De ce nu, Janov? Este un computer foarte competent. În plus, când nu ai elemente pe baza cărora să faci tu însuţi o alegere, ce e rău în a lăsa această sarcină pe seama computerului?
Pelorat se lumină deodată:
― Asta îmi aduce aminte de ceva, Golan. Unele dintre legendele cele mai vechi includ poveşti cu oameni care iau decizii aruncând cuburi.
― Serios? Şi ce rezolvă cu asta?
― Fiecare faţă a cubului are marcată pe ea o decizie: “da”, “nu”, “poate”, “mai târziu”, şi aşa mai departe. Faţa care vine în sus la oprirea cubului va da sfatul ce trebuie urmat. Sau pun o bilă să se învârtă în jurul unui disc cu fante, şi în fiecare fantă este marcată o decizie. Decizia marcată pe fanta în care se opreşte bila este cea care va fi respectată. Unii mitologi cred că astfel de activităţi reprezentau mai degrabă jocuri de noroc decât loterii, dar după părerea mea, ambele noţiuni exprimă acelaşi lucru.
― Într-un fel, spuse Trevize, şi noi jucăm un joc de noroc.
Bliss ieşi din cameră, la timp pentru a auzi această ultimă remarcă.
― Nu e nici un joc de noroc, spuse ea. Am apăsat pe mai multe “poate”, apoi pe un singur “da”, cert, şi vom merge către “da”.
― Ce anume face din el un “da”? întrebă Trevize.
― Am prins o adiere de gânduri umane. Clară. Neîndoielnică.
44
Plouase, pentru că iarba era udă. Deasupra, norii pluteau purtaţi de vânt, şi dădeau semne că se destramă.
Far Star ateriză lin lângă un mic pâlc de copaci. (În caz că apar câini, gândi Trevize, glumind doar pe jumătate.) Împrejurimile păreau a reprezenta o păşune; Trevize zărise livezi şi lanuri cu grâne... şi, în trecere, animale ierbivore.
Totuşi, nu existau clădiri. Nimic artificial, în afara faptului că regularităţile copacilor în livezi şi limitele precise care separau lanurile de grâne erau la fel de artificiale ca şi o staţie de recepţie a microundelor.
Să fi fost doar opera roboţilor? Fără oameni?
Calm, îşi puse centura cu holstere. De data aceasta, se asigurase că ambele arme erau în stare de funcţionare şi încărcate la maxim. Pentru un moment, prinse privirea lui Bliss şi se opri.
― Nu te opri, spuse ea. Nu cred că-ţi vor fi de folos la ceva, dar la fel am crezut şi data trecută.
― Tu nu vrei să te înarmezi, Janov? îl întrebă Trevize.
Pelorat dădu din umeri:
― Nu, mulţumesc. Avându-vă pe tine, care îmi asiguri protecţia fizică, şi pe Bliss, care îmi asigură protecţia mentală, nu mă simt deloc în pericol. Cred că este o laşitate să mă ascund la umbra protecţiei voastre, dar ruşinea mea nu este prea mare, deoarece sunt foarte mulţumit de faptul că nu voi fi obligat să folosesc forţa.
― Te înţeleg, spuse Trevize. Ai grijă să nu mergi singur nicăieri. Dacă eu şi cu Bliss ne despărţim, rămâi cu unul din noi; şi să nu dispari, tentat de cine ştie ce curiozitate personală.
― Nu-ţi face griji, Trevize, spuse Bliss. Mă ocup eu.
Trevize ieşi primul din navă. Vântul era puternic şi un pic răcoros după ploaie, dar Trevize îl găsi binevenit. Probabil că înainte de ploaie, căldura şi umiditatea fuseseră neplăcute.
Respiră adânc, surprins. Mirosul planetei era încântător. Fiecare planetă avea mirosul ei, ştia asta, un miros întotdeauna neobişnuit şi de obicei dezgustător ― probabil doar din cauză că era neobişnuit. Acesta însă era încântător. Sau poate prinseseră doar o conjunctură fericită, imediat după ploaie, într-un anumit anotimp al anului? Indiferent de situaţie...
― Haideţi, strigă el. Este foarte plăcut afară.
Pelorat ieşi şi spuse:
― Plăcut este cuvântul cel mai potrivit. Crezi că întotdeauna miroase astfel?
― Nu contează. Până într-o oră ne vom obişnui cu aroma; receptorii noştri olfactivi vor fi suficient de saturaţi pentru ca să nu mai simţim mirosul.
― Păcat, se dezumflă Pelorat.
― Iarba este udă, spuse Bliss cu o umbră de dezaprobare.
― De ce nu? Ce, pe Gaia nu plouă? făcu Trevize.
Şi imediat ce spuse acestea, o rază de soare ajunse până la ei, printr-o mică spărtură de nori. În curând avea să se mărească.
― Desigur, răspunse Bliss, dar ştim când, şi suntem pregătiţi.
― Păcat, spuse Trevize, pierzi fiorul surprizei.
― Ai dreptate, spuse Bliss. Am să încerc să nu mai fac mofturi.
Pelorat privi împrejur şi remarcă, pe un ton dezamăgit:
― Se pare că nu este nimic pe aici.
― O impresie greşită, spuse Bliss. Se apropie din spatele acelei coline.
