Copilul ieşi primul, urmat de cei doi bărbaţi. Bliss veni ultima, şi privi înapoi: luminile se stinseră, trapa se închise. Apoi se opri pentru a-şi trage răsuflarea, vizibil epuizată.

― Ei bine, spuse Pelorat, am ieşit. Unde este nava?

Stăteau cu toţii scăldaţi în lumina amurgului, încă puternică.

― Mi se pare că era în direcţia aceea, murmură Trevize.

― Şi eu am aceeaşi impresie, spuse Bliss. Să mergem, întinse mâna spre Fallom.

Nu se auzeau alte sunete decât cele produse de vânt, de mişcările şi se strigătele animalelor. La un moment dat trecură pe lângă un robot care stătea nemişcat în picioare sprijinit de trunchiul unui copac, ţinând în mâini un obiect cu destinaţie incertă.

Pelorat făcu un pas spre el, curios, dar Trevize îl opri:

― Nu e treaba noastră, Janov. Mergi mai departe.

Trecură pe lângă un alt robot, prăbuşit la o distanţă mai mare.

― Cred că există roboţi împrăştiaţi aşa pe o rază de câţiva kilometri, spuse Trevize.

Apoi, triumfător:

― Aha, uite nava!

Măriră ritmul, apoi se opriră deodată. Fallom începu să chiţăie cu voce ascuţită.

La sol, lângă navă, se afla ceva ce semăna cu o aeronavă concepută primitiv: un rotor neeficient şi fragil. În apropiere, interpuşi între micul grup de Străini şi navă, stăteau în picioare patru siluete umane.

― Prea târziu, spuse Trevize. Am pierdut prea mult timp. Acum ce facem?

Pelorat spuse, uimit:

― Patru Solarieni? Nu se poate. Cu siguranţă că nu ar intra aşa de uşor în contact fizic. Crezi că sunt holo-imagini?

― Sunt foarte materiali, spuse Bliss. Nu încape îndoială. Dar nu sunt Solarieni. Sunt roboţi.

55

― Bine, făcu exasperat Trevize. Înainte!

Reluă drumul spre navă, cu un pas calm, urmat de ceilalţi.

Pelorat spuse, aproape cu sufletul la gură:

― Ce ai de gând să faci?

― Dacă sunt roboţi, trebuie să asculte ordinele!

Roboţii îi aşteptau, şi, pe măsură ce distanţa se micşora, Trevize îi studie cu atenţie.

Da, erau roboţi, cu feţele lipsite de orice expresie. Aveau uniforme care nu lăsau vederii nici un centimetru pătrat de piele în afara feţei. Chiar şi mâinile era acoperite de mănuşi subţiri, opace.

Trevize făcu un gest neglijent, care le cerea indiscutabil să se dea la o parte.

Roboţii nu mişcară.

Cu voce joasă, Trevize îi spuse lui Pelorat.

― Spune-le cu cuvinte, Janov. Fii ferm!

Pelorat îşi drese glasul şi, îngroşându-şi vocea, vorbi rar, gesticulând in acelaşi timp, la fel ca şi Trevize, ca roboţii să se dea la o parte. Ca răspuns, unul dintre roboţi, poate o idee mai înalt decât ceilalţi, spuse ceva cu voce rece şi incisivă.

Pelorat se întoarse spre Trevize.

― Cred că a spus că suntem Străini.

― Răspunde-le că suntem fiinţe umane şi trebuie să asculte de ordinele noastre.

Apoi vorbi robotul, într-o Galactică stranie, dar inteligibilă.

― Înţeleg ce spui, Străine. Vorbesc Galactica. Noi suntem Roboţi Gardieni.

― Atunci m-ai auzit spunând că suntem fiinţe umane. În consecinţă, trebuie să asculţi ordinele noastre.

― Suntem programaţi să ascultăm doar de Stăpâni, Străine. Voi nu sunteţi Stăpâni, şi nici Solarieni. Stăpânul Bander nu a răspuns la apel, şi am venit să investigăm mai îndeaproape. Asta este datoria noastră. Am găsit o navă spaţială care nu este de provenienţă Solariană, câţiva Străini, şi toţi roboţii Bander inactivi. Unde este Stăpânul Bander?

Trevize dădu din cap, spunând încet şi clar:

― Nu ne dăm seama ce vrei să spui. Computerul navei noastre nu funcţionează cum trebuie. Ne-am apropiat de această planetă ciudată, fără vreo intenţie anume. Am aterizat pentru a descoperi unde ne aflăm. Am găsit toţi roboţii dezactivaţi. Nu ştiu ce s-a putut întâmpla.

― Povestea nu este credibilă. Dacă toţi roboţii de pe moşie sunt dezactivaţi şi energia lipseşte, Stăpânul Bander a murit. Nu este logic să presupunem că a murit chiar atunci când aţi aterizat voi, prin simplă coincidenţă. Trebuie să existe o legătură cauzală.

Trevize spuse, pe un ton nevinovat, cu intenţia de a încurca iţele, manifestând o neînţelegere proprie Străinilor.

― Dar energia nu lipseşte. Tu şi ceilalţi sunteţi activi.

― Noi suntem Roboţi Gardieni, spuse robotul. Noi nu aparţinem nici unui Stăpân. Aparţinem întregii lumi. Avem o sursa de alimentare independentă, atomică. Întreb încă o dată: Unde este Stăpânul Bander?

Trevize privi în jurul lui. Pelorat părea neliniştit; Bliss strângea din buze, dar era calmă. Fallom tremura, dar mâna lui Bliss îi atinse umărul, şi copilul se încorda uşor, pierzându-şi expresia facială. (Oare Bliss îl seda?)

― Pentru ultima oară, spuse robotul, unde este Stăpânul Bander?

― Nu ştiu, spuse apăsat Trevize.

Robotul dădu din cap, şi doi dintre colegii săi plecară în grabă.

― Colegii mei Gardieni, spuse el, vor cerceta locuinţa. Între timp, voi veţi fi reţinuţi pentru interogatoriu. Dă-mi obiectele acelea pe care le porţi în lateral.

Trevize făcu un pas înapoi: