Numărul câinilor creştea încontinuu. Numără douăzeci şi trei în jurul copacului, dar se apropiau şi alţii. Cât de mare era haita? Ce mai conta? Deja era suficient de mare.
Scoase blasterul din holster, dar contactul ferm cu mânerul armei nu-i dădu sentimentul de siguranţă pe care şi l-ar fi dorit. Când îl încărcase ultima oară cu o unitate energetică, şi câte focuri putea să tragă? În nici un caz douăzeci şi trei.
Şi Pelorat, şi Bliss? Dacă ar ieşi, câinii se vor năpusti asupra lor? Erau în siguranţă, chiar dacă nu ieşeau? Dacă animalele ar simţi prezenţa oamenilor în interiorul ruinelor, ce le-ar putea opri să îi atace acolo? Nu existau uşi sau alte bariere.
Bliss ar putea fi capabilă să îi oprească, sau chiar să îi alunge? Şi-ar putea concentra puterile prin hiperspaţiu, la intensitatea necesară? Cât timp le-ar putea menţine?
Să strige deci după ajutor? Vor veni cu sufletul la gură auzind strigătul lui, iar câinii se vor împrăştia sub privirea lui Bliss? (Va trebui o privire, sau pur şi simplu o acţiune mentală nesesizabilă de oamenii cu simţuri normale?) Sau, dacă vor apărea, vor fi sfâşiaţi sub ochii lui Trevize, care va fi obligat să privească, neputincios, din adăpostul său relativ sigur?
Nu, va trebui să se folosească de blaster. Dacă va putea omorî un câine, ceilalţi se vor
speria pentru o vreme, va coborî din copac, va striga după Pelorat şi Bliss, va omorî un al doilea câine dacă vor da semne că vor să atace din nou; atunci îi va lua pe cei doi cu el, şi se vor repezi în grabă spre navă.
Reglă intensitatea fascicolului de microunde până la semnul care marca trei sferturi din intensitatea maximă. Era suficient pentru a ucide un câine şi a produce o detunătură
puternică. Detunătura îi va speria şi împrăştia pe câini, iar el va putea economisi energia.
Un câine din mijlocul haitei părea (în imaginaţia lui Trevize, cel puţin) să emane o răutate mai mare decât ceilalţi... poate doar din cauză că stătea mai calm şi, în consecinţă, părea să-şi supravegheze prada cu mai mult sânge rece. Câinele privea acum direct arma, ca şi cum ar fi luat pregătirile lui Trevize în cea mai mare bătaie de joc.
Trevize îşi dădu seama că nu trăsese niciodată asupra unei fiinţe umane cu blasterul, şi nici nu văzuse pe cineva făcând-o. Participase la trageri asupra manechinelor din piele şi plastic umplute cu apă, în timpul antrenamentelor; apa se încălzea aproape instantaneu până la punctul de fierbere, şi sfâşia învelişul prin explozie, împrăştiindu-se în toate direcţiile.
Dar cine, în timp de pace, ar trage asupra altui om? Şi care om ar sfida un blaster?
Doar aici, pe o lume adusă în stare patologică prin absenţa oamenilor...
Cu acea ciudată capacitate a creierului de a observa ceva ce nu avea nici o legătură cu situaţia de faţă, Trevize îşi dădu seama că un nor acoperise soarele... apoi trase.
Atmosfera vibră straniu pe linia dreaptă care unea ţeava blasterului cu câinele; o strălucire vagă, care ar fi putut rămâne neobservată dacă soarele ar fi strălucit nestingherit.
Câinele trebuie să fi simţit valul iniţial de căldură, căci făcu o tentativă de mişcare, ca pentru a sări. Apoi explodă, în timp ce o parte din sânge şi conţinutul celular se evaporară.
Explozia făcu un zgomot dezamăgitor de slab, pentru că tegumentele câinelui nu erau tot atât de rigide ca cele ale manechinului de la antrenamente. Cu toate acestea, prin aer se împrăştiară carne, piele, sânge, şi oase, iar Trevize simţi cum i se întoarce stomacul pe dos.
Câinii se dădură înapoi, unii dintre ei fiind împroşcaţi cu fragmente neplăcut de calde.
Dar ezitarea fu de scurtă durată. Se îngrămădiră deodată unii peste alţii, pentru a mânca ceea ce li se oferise. Trevize simţi cum i se accentuează senzaţia de greaţă. Nu îi speriase; îi hrănise. În felul acesta, nu vor mai pleca niciodată. Ba dimpotrivă, mirosul de sânge proaspăt şi carne caldă va atrage mai mulţi câini; probabil şi alte animale de pradă, mai mici.
Se auzi o voce:
― Trevize! Ce...
Trevize privi în lateral. Bliss şi Pelorat îşi făcuseră apariţia dintre ruine. Bliss se opri imediat, întinzând mâinile pentru a-l opri pe Pelorat. Privi câinii. Situaţia era evidentă şi clară. Nu avea nevoie de răspuns.
― Am încercat să-i alung fără a vă implica şi pe voi, strigă Trevize. Îi poţi ţine pe loc?
― Cu greu, spuse încet Bliss.
Trevize o auzi cu dificultate, deşi mârâitul câinilor se domolise, ca şi cum asupra lor fusese aruncată o pătură de izolare fonică.
― Sunt prea mulţi, spuse Bliss, şi nu cunosc forma lor de activitate neuronică. Pe Gaia nu avem animale atât de sălbatice.
― Nici pe Terminus, sau pe oricare altă lume civilizată, strigă Trevize. Am să omor câţi am să pot, iar tu încearcă să te descurci cu restul. Un număr mai mic îţi va da mai puţină
bătaie de cap.
― Nu, Trevize. Dacă îi omori, vei atrage alţii... Rămâi în spatele meu, Pel. Nu ai cum să
mă protejezi... Trevize, cealaltă armă.
― Biciul neuronic?
― Da. Produce durere. Reglează-l la putere redusă! Putere redusă!
― Ţi-e teamă să nu le faci vreun rău? urlă furios Trevize. Ţi se pare că acum este momentul să te gândeşti la caracterul sacru al vieţii?
― Mă gândesc la Pel. Şi la mine. Fă cum ţi-am spus: putere redusă, şi ţinteşte asupra unui singur câine. Nu îi mai pot stăpâni multă vreme.
Câinii se îndepărtaseră de copac şi îi înconjuraseră pe Bliss şi Pelorat, care stăteau cu spatele lipit de un zid în ruină. Cei mai îndrăzneţi făceau tentative ezitante de a se apropia şi mai mult, scheunând încet ca şi cum ar fi încercat să se dezmeticească, să afle ce anume îi ţinea, când ei de fapt nu simţeau nimic. Unii încercară în van să se caţere pe perete şi să
atace pe la spate.
Trevize reglă biciul neuronic la putere redusă. Mâna îi tremura. Biciul neuronic folosea mult mai puţină energie decât blasterul, iar o încărcătură energetică putea produce sute de lovituri, dar nu-şi mai amintea când încărcase ultima oară această armă.
Nu era foarte important să ţinteşti precis. Din moment ce economisirea energiei nu era chiar atât de critică, îşi putea permite să plimbe o rază peste toată haita. Aceasta era metoda obişnuită de domolire a maselor care dădeau semne că devin periculoase.
Totuşi, acţionă precum îi spusese Bliss. Ţinti spre un singur câine şi trase. Câinele se
clătină, cu picioarele împleticite. Scoase scheunături puternice şi ascuţite.