MELPOMENIA

CAPITOLUL 13

Departe de Solaria

56

PLECAREA SE PETRECU CA PRIN CEAŢĂ. Trevize îşi recupera armele inutile, deschise uşa navei, şi se repeziră cu toţii înăuntru. De-abia după decolare îşi dădu seama că Fallom intrase cu ei.

Probabil că evadarea nu le-ar fi reuşit dacă manevrele aeronavei Solariene nu ar fi fost, prin comparaţie, atât de primitive. Nava Solariană avea nevoie de un timp remarcabil de lung pentru coborâre şi aterizare. Pe de altă parte, computerul de pe Far Star porni nava gravitică în mai puţin de o secundă.

Deşi eliminarea efectului gravitaţional şi, în consecinţă, a inerţiei, îi scuti de efectele acceleraţiei, nu scăpară de consecinţele frecării cu aerul. Temperatura învelişului exterior al navei crescu cu o viteză mult mai mare decât cea admisă de specificaţiile navale.

În timp ce urcau, zăriră o a doua navă Solariană aterizând, şi altele sosind. Trevize se întrebă câţi roboţi ar fi putut stăpâni Bliss, şi ajunse la concluzia că, dacă ar mai fi rămas pe suprafaţă încă cincisprezece minute, ar fi fost copleşiţi de numărul acestora.

Odată ieşiţi în spaţiu, Trevize se ascunse în partea întunecată a planetei. Nu trebui să se deplaseze prea mult, pentru că, atunci când părăsiseră suprafaţa, soarele deja se apropia de asfinţit. În întuneric, Far Star se va putea răci mai repede, şi îşi va continua îndepărtarea de planetă, într-o spirală lentă.

Pelorat ieşi din camera pe care o împărţea împreună cu Bliss.

― Copilul doarme normal acum, spuse el. I-am arătat cum se foloseşte toaleta şi a înţeles fără nici un fel de probleme.

― Nu e de mirare. Trebuie să fi avut facilităţi similare în locuinţa subterană.

― Nu am văzut aşa ceva acolo, şi chiar aveam nevoie, spuse Pelorat accentuându-şi cu înţeles cuvintele. Din punctul meu de vedere, nu ne-am întors deloc prea devreme pe navă.

― E valabil pentru toţi. Dar de ce am luat şi copilul?

Pelorat dădu din umeri, parcă cerându-şi scuze:

― Bliss n-a vrut să-l lase. E ca şi cum ar fi salvat o viaţă, în schimbul celei pe care a luat-o. Nu poate suporta...

― Ştiu, spuse Trevize.

― Copilul are o conformaţie foarte ciudată, spuse Pelorat.

― Fiind hermafrodit, mi se pare normal.

― Are testicule, ştii?

― Fără ele nu s-ar putea reproduce.

― Şi un foarte mic vagin.

Trevize făcu o grimasă:

― Dezgustător.

― Nu chiar, Golan, protestă Pelorat. S-a adaptat nevoilor. Nu eliberează decât un ovul fertilizat, sau un foarte mic embrion, care apoi se dezvoltă în condiţii de laborator, sub îngrijirea roboţilor.

― Şi ce se întâmplă dacă sistemul lor robotic cade? Nu vor mai fi în stare să producă urmaşi viabili.

― Orice lume ar avea probleme serioase dacă i s-ar prăbuşi complet structura socială.

― N-aş plânge de nefericire dacă aşa ceva li s-ar întâmpla Solarienilor.

― Recunosc că nu pare o lume foarte atrăgătoare... pentru noi, vreau să spun. Dar nouă ne displac doar oamenii şi structura socială, dragă amice. Fă abstracţie de oameni şi de roboţi şi vei avea o lume care altfel...

― S-ar deteriora, la fel ca şi Aurora, spuse Trevize. Cum se simte Bliss?

― Mă tem că este epuizată. Acum doarme. A avut o experienţă foarte neplăcută, Golan.

― Nici eu n-aş putea spune că m-am distrat.

Trevize închise ochii, şi socoti că ar fi cazul să doarmă un pic. Îşi va oferi această plăcere imediat ce va fi sigur că Solarienii nu au posibilitatea zborului spaţial... iar până acum, computerul nu detectase vreun obiect artificial în spaţiu.

Se gândi cu amărăciune la cele două planete Spaţiene pe care le vizitaseră ― câini sălbatici şi ostili pe una, hermafrodiţi singuratici şi ostili pe cealaltă ― şi la faptul că nu descoperiseră vreun indiciu asupra locului în care se afla Pământul. În urma dublei vizite, nu se puteau lăuda decât cu Fallom.

Deschise ochii.

Pelorat stătea în continuare aşezat de cealaltă parte a computerului, şi îl privea cu seriozitate.

Trevize declară cu o convingere bruscă:

― Ar fi trebuit să lăsăm copilul Solarian jos.

― Sărăcuţul, spuse Pelorat. L-ar fi omorât.

― Ce dacă? Aparţinea acelei lumi. Făcea parte din acea societate. Ăsta era destinul lui: să fie omorât din cauză că sunt prea mulţi copii.

― Vai dragul meu prieten, vezi lucrurile dintr-o perspectivă foarte nemiloasă.

― O perspectivă sănătoasă. Nu ştiu cum o să avem grijă de el. Cu noi ar putea avea parte de o suferinţă lentă, şi în final, tot de moarte. Ce mănâncă?

― Ceea ce mâncăm şi noi bătrâne. De fapt, problema este ce mâncăm noi? Ce rezerve mai avem?

― Arhisuficiente. Arhisuficiente. Chiar şi cu un pasager în plus.

Pelorat nu părea copleşit de bucurie.

― Meniul a devenit foarte monoton, spuse el. Trebuia să fi luat câteva specialităţi de pe Comporellon... nu că ar fi avut o bucătărie excelentă.

― Nu puteam. Am plecat în foarte mare grabă, dacă îţi mai aduci aminte, la fel cum am făcut pe Aurora şi, mai ales, la fel cum am făcut pe Solaria... Dar ce contează un pic de monotonie? Îţi strică plăcerea, însă te menţine în viaţă.

― N-ar fi posibil să facem rost de nişte rezerve proaspete, dacă avem nevoie?

― Oricând, Janov. Cu o navă gravitică şi cu motoare hiperspaţiale, Galaxia este un spaţiu strâmt. În câteva zile, putem fi oriunde. Numai că jumătate dintre lumile Galaxiei sunt alertate pentru a ne descoperi nava, şi aş prefera să stau la fereală o vreme.

― Bănuiesc că nu avem de ales... Bander nu părea interesat de navă.