― Probabil că nici nu a fost conştient de existenţa ei. Solarienii au renunţat de mult la zborul spaţial. Principala lor dorinţă este să fie lăsaţi complet singuri, şi nu s-ar putea bucura de siguranţa izolării dacă s-ar mişca tot timpul prin spaţiu, făcându-şi simţită prezenţa.

― Ce vom face în continuare, Golan?

― Avem de vizitat o a treia lume, spuse Trevize.

― Judecând după primele două, nu îmi pun mari speranţe în ea.

― Nici eu, în acest moment, dar imediat după ce trag un pui de somn, pun computerul să ne calculeze drumul.

57

Trevize dormi mult mai mult decât se aşteptase, dar asta nu prea avea importanţă. La bordul navei nu exista nici zi, nici noapte. Orele erau definite subiectiv, iar bioritmurile pasagerilor se desincronizau adesea.

Trevize cocheta chiar cu gândul, în cursul frecării (importanţa conservării apei recomandă înlăturarea prin frecare a săpunului, şi nu prin clătire), de a mai dormi o oră sau două... se întoarse brusc şi se trezi holbându-se la Fallom, la fel de dezbrăcat ca şi el.

Nu se putu abţine să nu sară înapoi; spaţiul Camerei de Igienizare fiind foarte strâmt, se lovi inevitabil de ceva tare. Mârâi.

Fallom privea curios şi arăta cu degetul spre penisul lui Trevize. Spunea cuvinte de neînţeles, dar întregul său comportament indica un sentiment de nedumerire. Pentru liniştea sa interioară, Trevize nu găsi altceva de făcut decât să-şi acopere penisul cu mâinile.

Fallom spuse, cu vocea sa ascuţită:

― Salutări.

Trevize tresări uşor la auzul acestui neaşteptat cuvânt în Galactică, care părea să fi fost învăţat pe de rost.

Fallom continuă, rostind cu greutate cuvintele:

― Bliss... spune... tu... speli... mine.

― Ce spui tu?! făcu Trevize.

Îl prinse pe Fallom de umeri:

― Tu... stai... aici.

Arătă cu degetul înspre podea iar Fallom, bineînţeles, privi imediat spre locul cu pricina. Părea să nu fi înţeles nimic din frază.

― Nu te mişca, spuse Trevize.

Şi îl prinse pe copil de mâini, strângându-i-le pe lângă corp, ca pentru a simboliza imobilitatea. Se uscă în grabă, îşi puse slipul, apoi pantalonii.

Ieşi din cabină şi scoase un răget:

― Bliss!

La bordul navei, distanţa care separa doi oameni nu putea fi mai mare de patru metri. Bliss apăru imediat în uşa camerei. Spuse, zâmbind:

― M-ai strigat, cumva, Trevize, sau a fost doar murmurul uşor al vântului prin iarba mlădioasă?

― Lasă glumele, Bliss. Ce-i asta?

Şi arătă cu degetul mare peste umăr. Bliss privi dincolo de el, şi spuse:

― Păi, seamănă cu tânărul Solarian pe care l-am adus ieri la bordul navei.

― Tu l-ai adus la bordul navei. Şi pentru ce vrei să-l spăl?

― M-am gândit că-ţi va face plăcere. Este o creatură deosebit de inteligentă. Reţine cu mare uşurinţă cuvintele Galactice. Îi explic un lucru, şi nu îl mai uită. Desigur, îl ajut şi eu.

― Normal.

― Da. Îl calmez. L-am ţinut într-o stare de buimăceală acolo, pe planetă. Aici am avut grijă să doarmă, şi încerc să-i abat un pic gândurile de la Jemby, pe care, după toate aparenţele, l-a iubit foarte mult.

― În cele din urmă îi va place aici.

― Sper. Este adaptabil, pentru că este tânăr, şi îl încurajez în această privinţă atât cât pot. Îl voi învăţa să vorbească Galactica.

― Atunci spălă-l tu. Ai înţeles?

Bliss dădu din umeri:

― Dacă insişti... dar mi-aş dori să se împrietenească cu toţi. Ar fi bine dacă fiecare dintre noi ne-am asuma unele funcţii de părinte. Sunt sigură că poţi coopera în acest sens.

― Da, dar numai până la un anumit punct. Şi după ce îl speli, scapă de el. Vreau să-ţi vorbesc.

Bliss spuse, cu un neaşteptat aer de ostilitate:

― Cum adică, să scap de el?

― Nu-ţi propusesem să-l arunci în spaţiu. Instalează-l în camera ta. Undeva într-un colţ. Vreau să-ţi vorbesc.

― Îţi voi sta la dispoziţie, spuse ea cu răceală.

Privi în urma ei, lăsând mânia să-i crească, apoi se duse în cabina de pilotaj şi activă ecranul.

Solaria era un cerc întunecat, cu un pătrar luminos în stânga. Trevize aşeză mâinile pe pupitru şi mânia i se potoli instantaneu. Trebuia să fii calm pentru o legătură între minte şi computer, iar reflexul condiţionat sfârşise prin a asocia contactul cu pacea mentală.

În jurul navei, pe o rază egală cu distanţa până la planetă, nu existau obiecte artificiale. Solarienii (sau, mai plauzibil, roboţii lor) nu puteau, sau nu erau dispuşi, să-i urmărească.

Foarte bine. Putea deci să iasă din umbră. Oricum, dacă ar fi continuat să se îndepărteze, umbra ar fi dispărut pe măsură ce discul Solariei s-ar fi micşorat în raport cu discul soarelui în jurul căruia orbita.

Puse computerul să scoată nava din planul planetar, îndreptându-se spre o regiune în care curbura spaţiului să fie suficient de redusă pentru a asigura un Salt precis.

Şi, ca de multe alte ori în asemenea ocazii, se trezi studiind stelele. Erau aproape hipnotice, în imobilitatea lor liniştită. Toată turbulenţa şi instabilitatea erau şterse de distanţă, care făcea din ele doar nişte puncte luminoase.

Unul dintre acele puncte putea fi foarte bine soarele în jurul căruia orbita Pământul... soarele original, sub radiaţia căruia a apărut viaţa, şi sub ale cărui efecte binefăcătoare a evoluat omenirea.

Lumile Spaţiene orbitau în jurul unor aştri strălucitori. Aceştia făceau parte dintr-o categorie importantă a stelelor, însă nu erau menţionaţi în harta Galactică a computerului. Desigur, acelaşi lucru ar putea fi valabil şi pentru soare.