― Sunt inofensive.

― Nu mişca! Nu te-am întrebat dacă sunt sau nu inofensive. Ţi le-am cerut.

― Nu.

Robotul făcu un pas rapid înainte, şi braţul său se întinse prea repede pentru ca Trevize să îşi dea seama ce se întâmplă. Mâna robotului îi prinse umărul; strânsoarea se accentuă, şi apăsă în jos. Trevize căzu în genunchi.

― Obiectele, spuse robotul. După care întinse cealaltă mână.

― Nu, gâfâi Trevize.

Bliss se repezi, scoase blasterul din holster înainte ca Trevize, imobilizat, să poată face ceva pentru a o împiedica, şi îl întinse robotului.

― Ţine, Gardian, spuse ea. Şi dacă mai aştepţi un moment... iată-l şi pe celălalt. Acum eliberează-mi colegul.

Robotul, ţinând cele două arme, se dădu înapoi. Trevize se ridică încet în picioare, frecându-şi viguros umărul, şi strâmbându-se de durere.

(Fallom gemu încet, iar Pelorat îl ridică distrat în braţe, ţinându-l strâns.)

Bliss şopti furioasă spre Trevize:

― De ce i te opui? Te poate ucide cu două degete.

Trevize mormăi şi spuse, printre dinţi:

― De ce nu te ocupi tu de el?

― Încerc. Am nevoie de timp. Mintea lui este încordată, intens programată, greu de abordat. Trebuie să i-o studiez. Tu încearcă să câştigi timp.

― Nu-i studia mintea, spuse Trevize de-abia auzit. Distruge-i-o.

Bliss privi repede spre robot. Acesta cerceta cu atenţie armele, în timp ce robotul de lângă el îi supraveghea pe Străini. Nici unul nu părea interesat de schimbul de şoapte dintre Trevize şi Bliss.

― Nu, spuse Bliss. Nici o distrugere. Am ucis un câine şi am rănit un altul, pe prima planetă. Pe lumea asta, ştii şi tu ce s-a întâmplat.

(Încă o privire rapidă spre Roboţii Gardieni.)

― Gaia nu trebuie să distrugă în mod inutil viaţa sau inteligenţa, continuă ea. Am nevoie de timp pentru a acţiona paşnic.

Făcu un pas înapoi şi privi fix robotul.

― Acestea sunt arme, spuse robotul.

― Nu, spuse Trevize.

― Ba da, spuse Bliss, dar nu folosesc la nimic. Sunt golite de energie.

― Serios? Şi pentru ce purtaţi arme golite de energie? Poate că nu sunt descărcate.

Apucă una dintre arme şi puse degetul mare în locul potrivit:

― Aşa se activează?

― Da, spuse Bliss. Dacă apeşi mai tare se va activa, în caz că este încărcată cu energie... dar nu este.

― Sigur?

Robotul îndreptă arma spre Trevize:

― Vrei să spui că dacă îl activez acum, nu va funcţiona?

― Nu va funcţiona, spuse Bliss.

Trevize îngheţase, incapabil să mai articuleze vreun cuvânt. Verificase blasterul după ce Bander i-l golise, şi era, într-adevăr, complet descărcat. Însă robotul ţinea în mână biciul neuronic. Pe acesta nu îl verificase.

Dacă biciul conţinea chiar o infimă cantitate de energie, va fi suficientă pentru stimularea nervilor durerii, iar ceea ce va simţi Trevize va face ca strânsoarea robotului să pară, prin comparaţie, o uşoară mângâiere plină de afecţiune.

La Academia Navală, fusese obligat să suporte un şfichi neuronic, ca toţi cadeţii de altfel. Aşa, ca să afle ce senzaţie produce. Nu avea chef să afle încă o dată.

Robotul apăsă şi, preţ de o clipă, Trevize se încorda pentru a primi durerea... apoi se relaxa încet. Biciul fusese şi el complet descărcat.

Robotul îl fixă cu privirea pe Trevize, apoi aruncă ambele arme, în lateral.

― Cum au fost descărcate de energie aceste arme? întrebă el. Dacă nu sunt de folos, pentru ce le mai porţi?

― Sunt obişnuit cu greutatea lor, spuse Trevize, şi le port chiar dacă sunt descărcate.

― Este ilogic, spuse robotul. Sunteţi arestaţi cu toţii. Veţi fi reţinuţi pentru interogatorii suplimentare, şi, dacă decid Stăpânii, veţi fi apoi dezactivaţi. Cum se deschide nava aceasta? Trebuie să o cercetăm.

― Nu-ţi va folosi la nimic, spuse Trevize. N-ai să înţelegi nimic din ea.

― Dacă nu eu, atunci Stăpânii vor înţelege.

― Nici ei nu vor înţelege.

― Atunci le vei explica tu.

― Nu am s-o fac.

― Atunci vei fi dezactivat.

― Dezactivarea mea nu vă va oferi nici o explicaţie, şi cred că oricum voi fi dezactivat, chiar dacă le explic.

― Ţine-o tot aşa, murmură Bliss. Încep să desluşesc cum îi funcţionează creierul.

Robotul nu o luă în seamă pe Bliss. (Avusese ea grijă de asta? gândi Trevize şi speră din toată inima că, într-adevăr, avusese grijă.)

Concentrat în continuare asupra lui Trevize, robotul spuse: