46
Trevize nu se acoperi de glorie. Spuse, prosteşte:
― Vorbeşti Galactica?
Solarianul răspunse, cu un zâmbet aspru:
― De ce nu, din moment ce nu sunt mut?
Trevize arătă înspre roboţi:
― Dar ăştia?
― Aceştia sunt roboţi. Ei vorbesc limba mea. Dar eu sunt Solarian şi aud comunicaţiile hiperspaţiale ale lumilor de dincolo, aşa încât, la fel ca şi predecesorii mei, am învăţat modul vostru de a vorbi. Ei au lăsat descrieri ale limbajului, dar aud mereu cuvinte noi şi expresii care se modifică odată cu trecerea timpului. Ca şi cum voi, Colonii, vă puteţi fixa pe planete, dar nu puteţi fixa limbajul. De ce te surprinde faptul că înţeleg limbajul vostru?
― N-ar fi trebuit să mă surprindă, spuse Trevize. Îmi cer scuze. Am vorbit adineauri cu roboţii, şi nu mi-am închipuit că voi auzi limbajul Galactic vorbindu-se pe această lume.
Privi cu atenţie fiinţa din faţa sa. Purta o robă albă şi subţire, largă pe umeri, cu deschideri mari pentru braţe. Era deschisă în faţă, expunând vederii pieptul gol şi, mai jos, slipul. În afară de o pereche de sandale uşoare, nu mai purta altceva.
Trevize îşi dădu seama că nu putea spune dacă Solarianul era bărbat sau femeie. Sânii erau de bărbat, desigur, dar nu avea păr pe piept, iar slipul subţire nu prezenta nici o umflătură.
Se întoarse spre Bliss şi şopti:
― Şi ăsta ar putea fi un robot, dar seamănă foarte mult cu o fiinţă umană în...
Bliss spuse, de-abia mişcând buzele:
― Mintea este a unei fiinţe umane, nu a unui robot.
― Şi totuşi, nu mi-aţi răspuns întrebării iniţiale, reluă Solarianul. Voi scuza această omisiune şi o voi pune pe seama surprizei. Acum vă voi întreba încă o dată, şi nu trebuie să mai greşiţi. Ce vreţi de la roboţii mei?
― Facem o călătorie, spuse Trevize, şi căutăm unele date pentru a putea ajunge la destinaţie. Am cerut roboţilor tăi să ne ajute, dar nu au ştiut să ne răspundă.
― Ce informaţii căutaţi? Poate vă ajut eu.
― Căutăm să aflăm care sunt coordonatele Pământului. Ni le poţi spune?
Solarianul ridică din sprâncene, mirat:
― M-aş fi aşteptat ca primul obiect al curiozităţii voastre să fie persoana mea. Deşi nu aţi cerut-o, vă voi spune că mă numesc Sarton Bander, şi vă aflaţi pe moşia Bander, care se întinde cât vedeţi cu ochii în toate direcţiile, şi mult mai departe. Nu pot spune că sunteţi bineveniţi aici, pentru că prin venirea voastră aţi violat un pact. După o perioadă de multe mii de ani, sunteţi primii Coloni care aţi aterizat pe Solaria şi, după cum înţeleg, aţi venit doar pentru a afla care este cel mai bun mod de a ajunge pe o altă lume. Odinioară aţi fi fost distruşi, împreună cu nava voastră, imediat ce aţi fost detectaţi.
― Este un mod barbar de a trata oamenii inofensivi şi fără intenţii rele, spuse prudent Trevize.
― Sunt de acord, dar atunci când membrii unei societăţi în expansiune pun piciorul într-o societate inofensivă şi statică, acest simplu contact reprezintă prin el însuşi un potenţial pericol. Atâta vreme cât ne temeam de acest pericol, eram gata să-i distrugem pe cei care veneau, încă de la sosire. Din moment ce acum nu mai avem motive să ne temem, suntem, după cum vezi, dispuşi să discutăm.
― Apreciez informaţia pe care ne-ai oferit-o cu atâta amabilitate, spuse Trevize, dar ai omis să ne răspunzi la întrebarea pe care ţi-am pus-o. O voi repeta. Ne poţi spune care sunt coordonatele Pământului?
― Prin Pământ, presupun că înţelegi lumea din care se trag specia umană şi restul speciilor de plante şi animale.
Spunând acestea, mâna sa evoluă graţios indicând împrejurimile.
― Da, domnule, spuse Trevize.
Pe faţa Solarianului se întipări o expresie ciudată, de repulsie:
― Te rog să mi te adresezi simplu, cu Bander, spuse el, dacă vrei să foloseşti vreo formă de adresare. Nu mi te adresa cu cuvinte care definesc o clasificare sexuală. Eu nu sunt nici mascul, nici femelă. Sunt complet.
Trevize încuviinţă (avusese dreptate):
― Cum doreşti, Bander. Deci, care sunt coordonatele Pământului, lumea din care ne tragem cu toţii?
― Nu ştiu, spuse Bander. Şi nici nu doresc să ştiu. Dacă aş şti, sau dacă aş afla, tot nu v-ar folosi la nimic, pentru că Pământul nu mai există ca lume.
Desfăcu larg braţele şi continuă:
― Ah!... Soarele este plăcut. Nu vin des la suprafaţă, şi niciodată când nu se arată soarele. Am trimis roboţii să vă întâmpine primii. Nu am venit decât după ce s-a înseninat.
― Cum se face că Pământul nu mai există ca lume? insistă Trevize.
Se pregăti să asculte încă o dată povestea cu radioactivitatea, însă Bander nu auzi întrebarea sau, mai degrabă, o lăsă neglijent la o parte.
― Povestea este prea lungă, spuse el. Mi-aţi spus că aţi venit fără nici o intenţie rea.
― Corect.
― Atunci de ce aţi venit înarmaţi?
― A fost o simplă precauţie. Nu ştiam peste ce vom da.
