Sau sorii lumilor Spaţiene au fost omişi doar din cauza unor acorduri datând din epoca primitivă, şi care stabileau ca acestea să fie lăsate în pace? Să fie soarele Pământului inclus în harta Galactică, dar imposibil de distins printre miriadele de stele asemănătoare lui, şi în jurul cărora nu orbitează totuşi nici o planetă locuibilă?

În Galaxie existau aproximativ treizeci de miliarde de stele asemănătoare soarelui, şi doar una dintr-o mie avea planete locuibile. Pe o rază de câteva sute de parseci în jurul navei ar putea exista o mie de planete locuibile. Să cutreiere toate stelele asemănătoare soarelui, una câte una?

Sau soarele original nici nu exista în această parte a Galaxiei? Câte alte regiuni erau la fel de convinse că soarele se afla în preajma lor, că acolo trăiau urmaşii primilor Coloni?

Avea nevoie de informaţii, şi până acum nu obţinuse nici una.

Nu credea că o examinare, oricât de amănunţită, a ruinelor milenare ale Aurorei îi va da vreo informaţie cu privire la coordonatele Pământului. Se îndoia şi mai puternic că Solarienii puteau fi convinşi să furnizeze informaţii.

Dacă toate informaţiile despre Pământ au dispărut din marea Bibliotecă de pe Trantor, şi din marea Memorie Colectivă a Gaiei, părea puţin probabil să fi fost scăpată din vedere vreo informaţie existentă pe lumile pierdute ale Spaţienilor.

Şi dacă ar găsi soarele Pământului şi apoi chiar Pământul însuşi, prin cel mai pur noroc...? Nu va exista oare ceva care să-l facă să nu-şi dea seama de acest lucru? Apărarea Pământului era perfectă? Hotărârea de a rămâne ascuns era de nestrămutat?

De fapt, ce căuta el?

Pământul? Sau o breşă în Planul Seldon? Breşă pe care el credea (fără vreun motiv clar) că o va găsi pe Pământ?

Planul Seldon funcţiona de cinci secole, şi va purta specia umană (aşa se spunea) într-un port sigur, în pântecul unui Al Doilea Imperiu Galactic, mai mare decât primul, mai nobil şi mai liber... şi totuşi, el, Trevize, votase împotriva lui, în favoarea Galaxiei.

Galaxia ar trebui să fie un imens organism, în timp ce Al Doilea Imperiu Galactic, oricât de mare ca dimensiuni şi varietate, ar trebui să fie o simplă uniune de organisme individuale, de dimensiuni microscopice în comparaţie cu întregul. Al Doilea imperiu Galactic ar fi un alt exemplu al formelor de uniune pe care omenirea le-a cunoscut de-a lungul timpului. Al Doilea Imperiu ar putea fi cel mai mare şi cel mai bun din familia sa, dar nu va fi decât un exemplu în plus.

Pentru ca Galaxia, o formă de organizare complet diferită, să fie mai bună decât Al Doilea Imperiu Galactic, trebuie să existe o fisură în Plan, ceva ce însuşi marele Hari Seldon a omis.

Dar dacă Seldon omisese ceva, ce putea face Trevize? Nu era matematician; nu ştia nimic, dar nimic, despre detaliile Planului; mai mult, chiar dacă i s-ar explica, tot nu ar înţelege.

Nu cunoştea decât ipotezele: că trebuie implicat un mare număr de fiinţe umane, şi că ele nu trebuie să fie conştiente de concluziile obţinute. Prima ipoteză era evident adevărată, având în vedere imensa populaţie a Galaxiei, iar a doua probabil că era adevărată: doar cei din A Doua Fundaţie cunoşteau detaliile Planului, şi nu le divulgau nimănui.

Mai rămânea oare o ipoteză neverificată, una general acceptată, atât de acceptată încât nimeni nu o menţionase şi nici nu se gândise la ea... şi care totuşi putea fi falsă? O ipoteză care, dacă într-adevăr era falsă, ar altera măreaţa concluzie a Planului şi ar face din Galaxia o variantă preferabilă Imperiului?

Dar dacă ipoteza era atât de evidentă şi de acceptată încât nu fusese niciodată exprimată, cum putea ea fi falsă? Dacă nimeni nu o menţionase, sau nu se gândise la ea, cum putea Trevize să ştie că există? Sau să aibă vreo idee despre natura sa, chiar dacă îi ghicise existenţa?

Să fi fost Trevize într-adevăr omul cu intuiţia infailibilă, aşa cum insistase Gaia? Ştia ce trebuia făcut, chiar dacă nu ştia din ce motiv?

Acum cerceta toate lumile Spaţiene de care aflase... Era corect? Lumile Spaţiene deţineau răspunsul? Sau, cel puţin, începutul răspunsului?

Ce se afla pe Aurora, în afară de ruine şi câini sălbatici? (Şi, probabil, alte creaturi sălbatice. Tauri turbaţi? Şobolani uriaşi? Feline prădătoare cu ochi verzi?) Solaria era populată cu oameni, dar ce puteai găsi acolo în afară de roboţi şi fiinţe umane capabile să transducă energia? Ce legătură să existe între fiecare dintre aceste lumi şi Planul Seldon, în afară de secretul coordonatelor Pământului?

Dar ce legătură are Pământul cu Planul Seldon? Nu era totul o nebunie? Nu cumva aplecase prea mult urechea la basmele privind propria sa infailibilitate?

O ruşine imensă îl copleşi, şi păru să îl apese cu greutatea ei până când aproape îl sufocă. Privi stelele ― îndepărtate, nepăsătoare ― şi gândi: Probabil că eu sunt Marele Nebun al Galaxiei.

58

Vocea lui Bliss îl scoase din gânduri:

― Ei bine, Trevize, pentru ce vrei să... S-a întâmplat ceva?

În glasul său se desluşea o bruscă îngrijorare.

Trevize ridică privirea şi, pe moment, găsi că-i era dificil să-şi alunge starea mizerabilă. O privi fix, apoi spuse:

― Nu, nu. Nu s-a întâmplat nimic. Pur şi simplu... mă pierdusem în gânduri. Din când în când, mă mai trezesc şi eu gândind.

Era conştient şi jenat de faptul că Bliss îi putea citi sentimentele. Nu avea decât promisiunea ei că se va abţine să-i spioneze voluntar mintea.

Totuşi, Bliss păru să accepte această explicaţie.

― Pelorat este cu Fallom, spuse ea. Îl învaţă fraze Galactice. Copilul pare să mănânce ceea ce mâncăm şi noi, fără mofturi exagerate... dar pentru ce doreai să mă vezi?

― Ei bine, nu aici, spuse Trevize. Deocamdată, computerul nu are nevoie de mine. Dacă vrei să vii în camera mea, patul este făcut şi poţi sta pe el; eu voi sta pe scaun. Sau invers, dacă preferi.

― Nu are importanţă.

Parcurseră distanţa până la camera lui Trevize. Ea îl privi cu atenţie:

― Nu mai pari furios.

― Îmi spionezi mintea?

― Nu. Îţi studiez faţa.

― Nu sunt furios. Din când în când, se întâmplă să mă mai pierd cu firea, dar asta nu înseamnă că sunt furios. Totuşi, dacă nu ai nimic împotrivă, trebuie să îţi pun câteva întrebări.

Bliss se aşeză pe pat, dreaptă, cu o expresie serioasă pe faţa cu pomeţi largi şi în ochii întunecaţi. Părul negru îi cădea pe umeri, aranjat cu grijă, iar mâinile stăteau larg deschise pe genunchi. Răspândea o urmă discretă de parfum.

Trevize zâmbi:

― Te-ai făcut frumoasă. Poate îţi închipui că nu voi ţipa la o fată tânără şi drăguţă.

― Dacă crezi că-ţi face bine, poţi să strigi şi să urli cât vrei. Însă nu vreau să strigi şi să urli la Fallom.

― Departe de mine acest gând. De fapt, nici la tine nu vreau să strig şi să urlu. N-am hotărât că suntem prieteni?

― Faţă de tine, Trevize, Gaia nu a avut niciodată alte sentimente decât de prietenie.

― Nu mă refeream la Gaia. Ştiu că faci parte din Gaia şi că eşti Gaia. Totuşi, există în tine o parte care îşi păstrează individualitatea, cel puţin într-un anumit sens. Eu vorbesc cu individul. Vorbesc cu cineva care se numeşte Bliss, fără referire ― sau referindu-mă cât mai puţin posibil ― la Gaia. N-am hotărât că suntem prieteni, Bliss?

― Ba da, Trevize.

― Atunci, cum se face că ai întârziat să te ocupi de roboţii de pe Solaria, după ce am părăsit locuinţa subterană şi ne-am îndreptat spre navă? Am fost umilit şi lovit fizic, totuşi nu ai acţionat în nici un fel. Deşi fiecare moment de întârziere putea aduce în scenă alţi roboţi, şi numărul lor ne putea copleşi, nu ai făcut nimic.

Bliss îl privi cu seriozitate, şi vorbi ca şi cum intenţiona să-şi explice faptele, dar nu să le justifice:

― Nu este adevărat că stăteam degeaba, Trevize. Studiam minţile Roboţilor Gardieni, încercând să aflu cum îi pot controla.

― Ştiu că asta făceai. Cel puţin, aşa mi-ai spus la momentul respectiv. Numai că nu văd ce rost avea. De ce să le manevrezi minţile, când le puteai distruge... aşa cum ai şi făcut, în cele din urma?

― Crezi că este uşor să distrugi o fiinţă inteligentă?