― Treci cu prea mare uşurinţă peste această problemă, spuse Bliss. Am participat şi eu la conversaţia despre dezechilibrele ecologice, şi nu am avut aceeaşi presimţire. Iată ce apreciază Gaia la tine, capacitatea de previziune. Observ, de asemenea, cât te irită această
capacitate pe care o ai, şi a cărei natură nu o poţi detecta; să acţionezi cu hotărâre, dar fără
un motiv bine definit.
― Expresia uzuală pe Terminus este "să acţionezi din intuiţie".
― Pe Gaia spunem "să ştii fără să gândeşti". Te deranjează că ştii fără să gândeşti, nu-i aşa?
― Da, mă deranjează. Nu-mi place să fiu condus de intuiţii. Presupun că intuiţia are un motiv ascuns, dar faptul că nu ştiu care este acel motiv mă face să mă simt ca şi cum nu aş avea control asupra minţii ― ca şi cum aş fi un pic nebun.
― Când ai decis în favoarea Gaiei şi a Galaxiei, ai făcut-o din intuiţie, iar acum cauţi motivul.
― Am spus asta de cel puţin zece ori.
― Iar eu am refuzat să te cred. Îmi pare rău. N-am să te mai contrez în această
privinţă. Sper, totuşi, că pot continua să aduc argumente în favoarea Gaiei.
― Desigur, spuse Trevize, dacă şi tu, la rândul tău, recunoşti că am libertatea de a nu le accepta.
― Atunci, nu ţi se pare că această Lume Necunoscută se întoarce la un fel de sălbăticie, şi poate în final la pustietate şi lipsă de viaţă, din cauza dispariţiei singurei specii capabile sa acţioneze ca inteligentă călăuzitoare? Dacă lumea ar fi Gaia, sau, şi mai bine, Galaxia, aşa ceva nu s-ar putea întâmpla. Inteligenţa călăuzitoare va exista în continuare sub forma Galaxiei ca întreg, iar echilibrul ecologic, dacă se va deteriora din cine ştie ce motiv, se va restabili încet.
― Deci câinii vor înceta să mai mănânce?
― Bineînţeles că vor mânca, la fel ca şi oamenii. Însă o vor face având un scop, acela de a echilibra ecologia printr-o acţiune deliberată, şi nu ca rezultat al unor circumstanţe aleatoare.
― Pierderea libertăţii individuale poate că nu contează foarte mult pentru câini, spuse Trevize, dar pentru oameni contează... Şi ce se întâmplă dacă toţi oamenii ar pieri? Ce se întâmplă dacă Galaxia rămâne fără nici o fiinţă umană? Va mai exista o inteligenţă
călăuzitoare? Vor fi capabile celelalte forme de viaţă şi de materie ne-vie să creeze o inteligenţă colectivă adecvată acestui scop?
Bliss ezită:
― O asemenea situaţie nu a mai fost întâlnită până acum. Şi nici nu pare probabil să
se întâmple în viitor.
― Dar nu îţi este evident, spuse Trevize, că mintea umană este calitativ diferită de orice altceva, şi că dacă ar dispare, suma totală a celorlalte minţi nu o va putea înlocui? Şi atunci, nu este adevărat că fiinţele umane reprezintă un caz special şi trebuiesc tratate ca atare? N-ar trebui să fuzioneze nici măcar între ele; cu atât mai puţin cu obiecte ne-umane.
― Şi totuşi, ai decis în favoarea Gaiei.
― Dintr-un motiv superior, pe care însă nu pot pune mâna.
― Poate că acel motiv superior a fost o viziune a efectului dezechilibrelor ecologice?
Poate ai raţionat că fiecare lume din Galaxie se află pe muchie de cuţit, cu instabilitate de fiecare parte, şi numai Galaxia poate împiedica dezastre ca cel de pe aceasta planetă... ca să
nu mai vorbim de neîntreruptele dezastre umane datorate războiului şi eşecurilor administrative.
― Nu. La momentul deciziei, nu aveam în minte dezechilibrele ecologice.
― De ce eşti atât de sigur?
― Poate ca nu sunt conştient de ceea ce prevăd, dar dacă după aceea mi se sugerează
ceva anume, aş recunoaşte imediat dacă acel lucru l-am avut în minte... Aşa cum am impresia că este posibil să fi prevăzut existenţa animalelor periculoase pe această lume.
― Ei bine, spuse calm Bliss, aceste animale periculoase ne-ar fi putut omorî pe toţi dacă nu ne-am fi combinat puterile, previziunea ta şi mentalismul meu. Deci, hai să fim
prieteni!
Trevize dădu din cap:
― Dacă vrei...
Era o undă de răceală în vocea sa, care o făcu pe Bliss să ridice sprâncenele; însă
atunci dădu buzna Pelorat, mişcând din cap de parcă ar fi vrut să îl scoată de pe umeri.
― Cred că am reuşit! spuse el.
39
În general, Trevize nu credea în victorii uşoare, şi totuşi era omenesc să se lase cuprins de speranţă, împotriva raţiunii. Simţi cum muşchii pieptului şi gâtului i se încordează, dar reuşi să îngaime:
― Coordonatele Pământului? Asta ai descoperit, Janov?
Pelorat se holbă la Trevize preţ de un moment, apoi se dezumflă.