― Spune-mi, Bander, începu Bliss, câte fiinţe umane trăiesc pe această planetă?
― Spune “Solarieni”, jumătate-de-om Bliss. Cuvântul “fiinţă umană” este compromis, pentru că jumătăţile-de-oameni îşi spun şi ele la fel. Ne putem spune “oameni compleţi”, dar este mai puţin practic. Termenul potrivit este “Solarian”.
― Atunci, câţi Solarieni trăiţi pe această planetă?
― Nu sunt sigur. Nu ne numărăm. Poate o mie două sute.
― O mie două sute pe o întreagă lume?
― O mie două sute. Din nou vă interesează numărul, în timp ce noi suntem preocupaţi de calitate... şi nici nu înţelegeţi ce este libertatea. Dacă ar exista vreun Solarian cu care să-mi disput stăpânirea absolută asupra oricărei porţiuni din teritoriul meu, sau asupra oricărui robot, sau vieţuitoare, sau obiect, libertatea mea ar fi limitată. Din moment ce există şi alţi Solarieni, limitarea libertăţii trebuie îndepărtată cât mai mult posibil, separându-ne până la punctul la care contactul este virtual nonexistent. Solaria păstrează o mie două sute de Solarieni în condiţii care se apropie de ideal. Dacă ar fi mai mulţi, libertatea ar fi simţitor limitată, până la un nivel insuportabil.
― Asta înseamnă că trebuie numărat fiecare copil, iar decesele trebuiesc compensate, spuse deodată Pelorat.
― Desigur. Acest lucru se face pe orice lume cu populaţie stabilă... chiar şi pe a voastră, cred.
― Şi din moment ce probabil că sunt mai puţine decese, trebuie să fie mai puţini copii.
― Într-adevăr.
Pelorat dădu din cap şi se cufundă în tăcere.
― Vreau să ştiu cum ai făcut armele mele să zboare prin aer, spuse Trevize. Nu mi-ai dat nici o explicaţie.
― Ţi-am oferit o explicaţie: vrăjitorie sau magie. Refuzi să o accepţi?
― Bineînţeles că refuz. Drept ce mă iei?
― Atunci, crezi în conservarea energiei şi în creşterea entropiei?
― Asta da. Nu cred că în douăzeci de mii de ani aţi schimbat aceste legi, sau le-aţi modificat măcar cu un singur micron.
― Ai dreptate, jumătate-de-persoană. Dar gândeşte-te. Afară străluceşte soarele.
Făcu un gest încărcat cu o stranie graţie, ca şi cum ar fi arătat lumina soarelui, pretutindeni în jurul său. După care continuă:
― Dar este şi umbră. La lumină este mai cald decât în întuneric, iar căldura se scurge spontan dinspre zona luminată spre zona întunecată.
― Îmi spui lucruri cunoscute, făcu Trevize.
― Probabil că le cunoşti atât de bine încât nu te mai gândeşti la ele. Noaptea, suprafaţa Solariei este mai caldă decât obiectele de dincolo de atmosfera sa, şi căldura se scurge spontan dinspre suprafaţa planetei înspre spaţiu.
― Ştiu şi asta.
― Şi, zi sau noapte, interiorul planetei este mai cald decât suprafaţa ei. În consecinţă, căldura se scurge spontan de la interior spre suprafaţă. Îmi închipui că ştii şi acest lucru.
― Unde vrei să ajungi, Bander?
― Transferul căldurii dinspre mai cald spre mai rece, care trebuie să aibă loc în virtutea legii a doua a termodinamicii, poate fi folosit pentru a dezvolta lucru mecanic.
― În teorie, da, dar lumina soarelui este dispersată, căldura suprafeţei planetei este şi mai dispersată, şi viteza cu care căldura se extinde din interior face din aceasta din urmă cea mai slabă sursă de căldură. Cantitatea de căldură utilizabilă probabil că nu va fi suficientă aici pentru a ridica o pietricică.
― Depinde de echipamentul folosit în acest scop, spuse Bander. Instrumentul nostru a fost creat într-un interval de mii de ani, şi nu este altceva decât o porţiune a creierului.
Bander îşi ridică părul de pe părţile laterale ale capului, expunând vederii acele porţiuni ale craniului aflate în spatele urechilor. Întoarse capul într-o parte şi într-alta; în spatele fiecărei urechi se afla o umflătură de mărimea şi forma unui ou de găină, văzut dinspre capătul mai rotund.
― Această protuberanţă a creierului meu, şi absenţa ei la creierul vostru, reprezintă diferenţa dintre un Solarian şi voi.
48
Trevize arunca din când în când o privire spre Bliss, care părea concentrată total asupra lui Bander. Îşi dădea bine seama ce se întâmpla.
Bander, în ciuda imnului pe care-l închinase libertăţii, nu putuse rezista acestei ocazii. Nu putea vorbi cu roboţii de pe o poziţie egală din punct de vedere intelectual, şi în nici un caz cu animalele. Să vorbească celorlalţi Solarieni îi era neplăcut, iar comunicarea ar fi fost forţată şi nu spontană.
Cât despre Trevize, Bliss, şi Pelorat, or fi fost ei jumătăţi-de-oameni, după aprecierea lui Bander, şi poate că ― în mintea sa ― nu îi limitau libertatea mai mult decât un robot sau o vacă, dar îi erau egali (sau aproape egali) ca intelect, şi ocazia de a le vorbi reprezenta un lux unic pe care nu îl mai experimentase vreodată.
Nu e de mirare, gândi Trevize, că Solarianul se lăsase dus de val. Iar Bliss (Trevize era de două ori sigur) îl încurajase, împingând uşor mintea lui Bander să facă ceea ce oricum îşi dorea foarte mult.
Bliss, probabil, considera că dacă Bander şi-ar da drumul la gură, le-ar putea spune ceva util referitor la Pământ. Lui Trevize i se părea o atitudine bine motivată, aşa că, deşi nu era cu adevărat curios despre subiectul în discuţie, făcu efortul de a continua conversaţia.
― Ce fac acei lobi cerebrali? întrebă el.
― Sunt transductori, spuse Bander. Activaţi de fluxul de căldură, îl transformă în energie mecanică.
― Nu pot crede aşa ceva. Fluxul de căldură este insuficient.
― Micuţă jumătate-de-om, nu vrei deloc să gândeşti. Dacă ar exista o mulţime de Solarieni, îngrămădiţi laolaltă, fiecare încercând să se folosească de fluxul de căldură, atunci da, cantitatea de căldură ar fi insuficientă. Însă eu am peste patruzeci de mii de kilometri pătraţi la dispoziţie, doar ai mei. Eu pot asimila fluxul de căldură de pe orice porţiune din această suprafaţă a mea, fără să o împart cu nimeni; cantitatea este suficientă. Înţelegi?
― Este chiar aşa de simplu să asimilezi fluxul de căldură de pe o suprafaţă întinsă? Simplul fapt al concentrării acestui flux necesită o mare cantitate de energie.
