― Cunoşti fiecare cameră, nu? spuse Pelorat.
― Cred că există camere în care nu am intrat niciodată, dar ce contează? spuse Bander. Roboţii păstrează curăţenia în fiecare cameră, o aerisesc bine, şi au grijă ca totul să fie în ordine. Dar haideţi, veniţi pe aici.
Ieşiră printr-o uşă, nu cea prin care intraseră, şi se treziră în alt coridor. În faţa lor se afla un mic automobil fără capotă, care rula pe şine.
Bander le făcu semn să intre, iar ei urcară unul câte unul. Spaţiul nu era chiar suficient pentru toţi patru, dar Pelorat şi Bliss se înghesuiră unul într-altul pentru a-i face loc lui Trevize. Bander se aşeză în faţă, confortabil, robotul lângă el, şi automobilul porni. Nu părea comandat direct, doar mâna lui Bander făcea din când în când câte o mişcare uşoară.
― Aceasta este un robot cu formă de automobil, spuse Bander cu un aer indiferent.
Înaintau în ritmul unei parade, trecând uşor prin uşile care se deschideau la apropierea lor, şi se închideau după ce treceau de ele. Fiecare era decorată în felul ei, ca şi cum roboţii fuseseră instruiţi să realizeze combinaţii la întâmplare.
În faţă, coridorul era cufundat în penumbră. La fel şi în spate. În schimb, în dreptul lor, lumina era echivalentă cu cea a soarelui, ca luminozitate, lipsind căldura specifică. Camerele se luminau şi ele la deschiderea uşilor. Şi de fiecare dată, Bander mişca din mână, cu un gest lent şi graţios.
Călătoria părea fără sfârşit. Din când în când intrau într-o curbă care arăta clar că locuinţa din subteran se întindea în două dimensiuni. (Nu, trei, gândi Trevize la un moment dat, când se angajară în coborârea unei pante uşoare.)
Oriunde mergeau, dădeau peste roboţi, cu zecile... cu sutele, implicaţi în munci lejere, a căror natură Trevize nu o putea ghici cu uşurinţă. Trecură prin uşa deschisă a unei încăperi spaţioase, în care rânduri de roboţi erau aplecaţi asupra birourilor.
― Ce fac aceşti roboţi, Bander? întrebă Pelorat.
― Contabilitate, spuse Bander. Ţin fişe statistice, conturi financiare, şi tot felul de lucruri cu care, sunt fericit să o spun, nu trebuie să îmi bat capul. Moşia aceasta produce. Aproximativ un sfert din zonele cultivabile este acoperit de livezi. Alte zece la sută din suprafaţă sunt acoperite cu lanuri de grâne; dar mândria mea sunt de fapt livezile. Aici cresc cele mai bune fructe de pe planetă, şi în cea mai mare diversificare. O piersică Bander este piersica de pe Solaria. Aproape nimeni altcineva nu se mai complică să cultive piersici. Roboţii v-ar putea furniza toate informaţiile.
― Ce faci cu fructele? întrebă Trevize. Nu le poţi mânca de unul singur.
― Nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Îmi plac fructele, dar nu din cale-afară. Le export în celelalte moşii.
― În schimbul...?
― În schimbul minereurilor. Pe moşia mea nu există zăcăminte importante. De asemenea, mă preocup să fac rost de ceea ce este necesar pentru a menţine un echilibru ecologic sănătos. Am o mare diversitate de viaţă vegetală şi animală pe această moşie.
― Deci roboţii au grijă de toate astea, spuse Trevize.
― Aşa este. Şi foarte bine, chiar.
― Totul pentru un singur Solarian.
― Totul pentru moşie şi standardele sale ecologice. Întâmplător, sunt singurul Solarian care îşi vizitează diferitele zone ale moşiei ― atunci când vreau ― dar asta face parte din libertatea mea absolută.
― Presupun, spuse Pelorat, că ceilalţi... ceilalţi Solarieni, menţin şi ei un echilibru ecologic local, şi au pe domeniile lor mlaştini, poate, sau zone muntoase, sau ţărmuri la mare.
― Cred, că da, răspunse Bander. De astfel de probleme privitoare la planetă ne ocupăm, atunci când este necesar, la conferinţă.
― Cât de des vă reuniţi? întrebă Trevize.
(Acum treceau printr-un pasaj îngust, foarte lung, şi fără camere laterale. Trevize presupuse că fusese săpat într-o zonă unde nu se putea construi o încăpere mai largă, deci servea ca linie de legătură între două aripi care se puteau extinde mai uşor.)
― Prea des. Sunt rare lunile în care nu trebuie să-mi petrec ceva timp într-o conferinţă cu unul dintre comitetele ale cărui membru sunt. Totuşi, deşi pe moşia mea nu am munţi sau mlaştini, livezile mele, eleşteele, şi gradinele botanice sunt cele mai grozave de pe planetă.
― Dar, dragul meu prieten... vreau să spun, Bander... tu nu ai părăsit niciodată moşia pentru a le vizita pe celelalte, spuse Pelorat.
― Desigur că nu, făcu Bander cu un aer jignit.
― Aşa am zis şi eu, spuse Pelorat împăciuitor. Dar în acest caz, cum poţi fi sigur că ale tale sunt cele mai grozave, din moment ce nu le-ai cercetat, nici măcar văzut, pe ale celorlalţi?
― Pentru că, spuse Bander, îmi dau seama de acest lucru după cererea produselor mele în comerţul dintre moşii.
― Şi industria? se interesă Trevize.
― Sunt moşii unde se produc scule şi maşini, spuse Bander. După cum am spus, pe moşia mea se produc tije conductoare de căldură, însă acestea sunt foarte simple.
― Şi roboţii?
― Roboţii se construiesc pe alte moşii. De-a lungul istoriei, Solaria s-a aflat în fruntea Galaxiei la capitolul ingeniozităţii şi subtilităţii în proiectarea roboţilor.
― Presupun că şi astăzi lucrurile stau la fel, spuse Trevize având grijă ca remarca să sune ca o afirmaţie şi nu ca o întrebare.
― Astăzi? făcu Bander. Cu cine să ne comparăm astăzi? Doar Solaria fabrică roboţi. Lumile voastre nu o fac, dacă interpretez corect ceea ce am auzit pe hiper-unde.
― Dar celelalte lumi Spaţiene?
― Ţi-am spus deja. Au murit.
― Toate?
― Nu cred că mai trăieşte vreun Spaţian în altă parte decât pe Solaria.
― Deci nimeni nu cunoaşte care sunt coordonatele Pământului?
― Pentru ce să dorească cineva să afle care sunt coordonatele Pământului?
