― Poate, dar eu nu sunt conştient de acest lucru. Lobii-transductori concentrează în mod continuu fluxul de căldură atunci când este nevoie. Când ţi-am ridicat armele în aer, un anumit volum al atmosferei luminate de soare şi-a pierdut excesul de căldură în beneficiul unui volum din partea întunecată, astfel încât m-am folosit de energia solară. În loc să mă folosesc de un instrument mecanic sau electronic, m-am folosit de un instrument neuronic.
Atinse uşor unul dintre lobii-transductori:
― Lucrează repede, eficient, continuu... şi fără efort.
― Incredibil murmură Pelorat.
― Nu este deloc incredibil, spuse Bander. Gândeşte-te la fineţea ochiului şi urechii, şi cum pot acestea transforma cantităţi mici de fotoni sau vibraţii ale aerului în informaţii. Pare incredibil, dacă nu aţi fi aflat niciodată despre aceste lucruri. Lobii-transductori nu sunt deloc mai misterioşi.
― Ce faceţi cu aceşti lobi-transductori care funcţionează continuu? întrebă Trevize.
― Administrăm planeta, spuse Bander. Fiecare robot de pe această vastă moşie obţine energia de la mine; sau, mai degrabă, de la fluxul natural de căldură. Un robot, fie că apasă pe un contact, fie că taie un copac, obţine energia prin transducţie mentală ― transducţia mea mentală.
― Şi dacă dormi?
― Procesul de transducţie nu se opreşte, micuţă jumătate-de-om, spuse Bander. Încetezi să mai respiri atunci când dormi? Inima încetează să mai bată? Noaptea, roboţii mei continuă să muncească, cu preţul unei extrem de mici răciri a interiorului Solariei. Efectul este nedetectabil la scară globală iar noi nu suntem decât o mie două sute; energia pe care o folosim nu scurtează apreciabil durata de viaţă a soarelui nostru, şi nici nu epuizează căldura internă a planetei.
― Te-ai gândit vreodată că aţi putea-o folosi ca armă?
Bander îl privi pe Trevize ca pe o arătare greu de identificat:
― Probabil prin asta vrei să spui că Solaria ar putea înfrunta alte lumi, folosindu-ne de arme energetice bazate pe transducţie? Pentru ce? Chiar dacă am putea înfrânge armele lor energetice bazate pe alte principii ― ceea ce cu siguranţă că putem face ― unde ar fi câştigul? În controlul asupra altor lumi? Ce să facem cu celelalte lumi, când o avem pe a noastră, ideală? Să ne impunem dominaţia asupra jumătăţilor-de-oameni şi să-i folosim la muncă forţată? Avem roboţi. Avem totul. Nu vrem nimic... decât să fim lăsaţi în pace. Uite... să vă mai spun încă o poveste...
― Dă-i drumul, spuse Trevize.
― Acum douăzeci de mii de ani, când jumătăţile-de-creaturi de pe Pământ au început să invadeze spaţiul iar noi ne-am retras în subteran, celelalte lumi Spaţiene erau hotărâte să-i înfrunte pe noii Coloni-Pământeni. Aşa că au lovit Pământul.
― Pământul, spuse Trevize încercând să-şi ascundă satisfacţia că în sfârşit se abordase şi acest subiect.
― Da, au lovit în centru, o mişcare inteligentă, într-un fel. Dacă vrei să omori o persoană, loveşti nu în deget sau în călcâi, ci în inimă. Iar prietenii noştri Spaţieni, nu foarte departe de fiinţele umane în ceea ce priveşte pasiunile, au reuşit să trasforme suprafaţa Pământului într-un rug radioactiv; lumea a devenit în mare măsură nelocuibilă.
― Aha, deci aşa s-a întâmplat, spuse Pelorat strângând pumnul şi agitându-l ca şi cum ar fi vrut să sublinieze o idee. Ştiam eu că nu putea fi un fenomen natural. Cum au făcut?
― Nu ştiu cum au făcut, spuse indiferent Bander. În orice caz, Spaţienilor nu le-a folosit la nimic. Aici este partea interesantă. Colonii au continuat să se răspândească, iar Spaţienii... au murit. Au încercat să intre în competiţie, şi au dispărut. Noi, Solarienii, am refuzat să ne întrecem cu ei şi suntem în continuare aici.
― La fel şi Colonii, spuse apăsat Trevize.
― Da, dar nu pentru totdeauna. Invadatorii trebuie să se lupte, să intre în competiţie, şi în cele din urmă sunt sortiţi pieirii. Poate nu acum, poate peste zeci de mii de ani, dar vom aştepta. Iar atunci când se va întâmpla, noi, Solarienii, compleţi, singuri, eliberaţi, vom avea Galaxia pentru noi. Atunci vom putea folosi ― sau nu ― orice lume vom dori, pe lângă lumea noastră.
― Dar povestea asta, cu Pământul, întrebă Pelorat pocnind nerăbdător din degete. Ceea ce ne-ai spus este legendă sau istorie?
― Cum se face diferenţa, jumătate-de-Pelorat? spuse Bander. Toată istoria este legendă, mai mult sau mai puţin.
― Dar arhivele voastre ce spun? Le-aş putea vedea, Bander? ...Te rog să înţelegi că domeniul meu de studiu îl reprezintă miturile, legendele, şi istoria primitivă. Mă preocupă aceste lucruri, şi în mod special cele legate de Pământ.
― Nu am făcut decât să repet ceea ce am auzit, spuse Bander. Nu există arhive privitoare la acest subiect. Arhivele noastre se referă în întregime la problemele Solariene. Celelalte lumi sunt menţionate doar în măsura în care au avut vreo influenţă asupra noastră.
― Pământul cu siguranţă că v-a influenţat, spuse Pelorat.
― Probabil, dar chiar dacă este aşa, s-a întâmplat cu mult, mult timp în urmă. Iar Pământul, dintre toate lumile, era pentru noi cel mai respingător. Dacă am avut ceva documente referitoare la Pământ, sunt sigur că au fost distruse din simplă repulsie.
Trevize scrâşni din dinţi, dezamăgit.
― Cine le-a distrus? întrebă el. Voi?
Bander îşi întoarse atenţia spre el:
― Nimeni altcineva nu o putea face.
Dar Pelorat nu era dispus să renunţe:
― Ce altceva ai mai auzit referitor la Pământ?
Bander stătu pe gânduri. Apoi spuse:
― Când eram tânăr, am auzit de la un robot o poveste despre un Pământean care a vizitat odinioară Solaria; despre o femeie Solariană care a plecat împreună cu el şi au devenit personaje importante în Galaxie. Însă asta, după părerea mea, este pură invenţie.
Pelorat îşi muşca buza:
― Eşti sigur?
― Cum aş putea fi sigur pe ceva în astfel de probleme? spuse Bander. Totuşi, pare de necrezut ca un Pământean să îndrăznească să vină pe Solaria, sau ca Solaria să tolereze o astfel de intruziune. Este chiar şi mai puţin credibil ca o femeie Solariană ― pe atunci eram jumătăţi-de-oameni, dar chiar şi aşa ― să părăsească de bună voie această lume... Dar haideţi, vreau să vă arăt locuinţa.
― Locuinţa? făcu Bliss privind împrejur. Acum nu suntem în locuinţa ta?
― Nu, spuse Bander. Aceasta este o anticameră. Este camera de vizionare. În ea mă văd cu colegii mei Solarieni, arunci când este cazul. Imaginile lor apar bi-dimensional, pe acel perete, sau tri-dimensional, în spaţiul din faţa peretelui. Deci, această cameră este o cameră de reuniuni publice, şi nu face parte din locuinţa mea. Veniţi cu mine!
O luă înainte, fără a întoarce privirea. Dar cei patru roboţi îşi părăsiră locurile din colţurile camerei, iar Trevize era sigur că, dacă el şi tovarăşii lui de drum nu îl urmau imediat pe Bander, roboţii i-ar fi obligat, cu blândeţe, să o facă.
