Trevize se întinse pe pat, lăsându-l pe Pelorat să ocupe scaunul.

― Ştii cărţile alea, din biblioteca mea, pe care computerul tău mi le-a tipărit? Basmele populare? Le citeşte. Desigur, înţelege foarte puţin Galactica, dar se pare că îi place să audă sunetele. El... m-am obişnuit să mă gândesc la el ca la un băiat. Care să fie cauza?

Trevize dădu din umeri:

― Poate pentru că şi tu eşti mascul.

― Poate. Este teribil de inteligent, ştii?

― Sunt sigur.

Pelorat şovăi:

― Trag concluzia că nu ţii prea mult la Fallom.

― N-am nimic cu el personal, Janov. N-am avut copii, şi în general nu prea îmi plac. Tu ai avut, din câte îmi amintesc eu.

― Un fiu... Îmi amintesc că era o încântare. Poate de aceea mă gândesc la Fallom ca la un băiat. Simt că mă întorc înapoi în timp cu aproape douăzeci şi cinci de ani.

― Nu mă deranjează că îţi place Fallom.

― Şi ţie ţi-ar place, dacă i-ai da o şansă.

― Sunt sigur, Janov, şi poate că într-o zi voi face o încercare.

Pelorat şovăi din nou:

― Probabil te-ai săturat să discuţi în contradictoriu cu Bliss.

― Nu cred că vom discuta prea mult în contradictoriu. Ea şi cu mine ne înţelegem destul de bine în acest moment. Chiar ieri am purtat o discuţie rezonabilă ― fără ţipete, fără acuzaţii ― despre întârzierea cu care a dezactivat Roboţii Gardieni. La urma urmelor, ne salvează viaţa în momente grele, deci îi sunt dator cel puţin cu prietenia mea, nu-i aşa?

― Da, înţeleg, dar nu mă refeream la o ceartă cu urlete. Mă refeream la această dispută interminabilă, în care Galaxia se opune individualităţii.

― Aşa deci! Disputa va continua... în termeni politicoşi.

― Te superi, Golan, dacă îi ţin partea?

― Deloc. Accepţi din proprie convingere ideea Galaxiei, sau pur şi simplu te simţi mai fericit atunci când eşti de acord cu Bliss?

― Sincer să fiu, o accept din convingere. Cred că Galaxia ar trebui să fie viitorul nostru. Tu însuţi ai ales această variantă, şi devin din ce în ce mai convins că ai făcut bine.

― Pentru că am ales-o? Ăsta nu e un argument. Orice ar spune Gaia, este posibil totuşi să mă înşel. Aşa că n-o lăsa pe Bliss să te convingă să accepţi Galaxia, doar pe baza acestei ipoteze.

― Nu cred că te înşeli. Solaria mi-a arătat asta, nu Bliss.

― Cum?

― Ei bine, pentru început, tu şi cu mine suntem Izolaţi.

― Ăsta este termenul ei, Janov. Eu prefer să mă gândesc la noi ca la nişte personalităţi individuale.

― Este doar o problemă de semantică, bătrâne. Spune-i cum vrei, noi suntem închişi în propria noastră piele, care ne acoperă gândurile. Iar noi ne gândim întotdeauna doar la persoana întâi singular, considerând-o cea mai importantă. Auto-apărarea este prima noastră lege naturală, chiar dacă asta înseamnă rănirea existenţei altuia.

― Se cunosc oameni care şi-au dat viaţa pentru semenii lor.

― Un fenomen rar. Se cunosc cu mult mai mulţi oameni care au distrus existenţele altora, pentru a-şi satisface un capriciu nebunesc.

― Şi ce legătură este între asta şi Solaria?

― Păi, pe Solaria putem vedea ce pot deveni Izolaţii ― sau indivizii, dacă preferi. Solarienii suportă cu greu să-şi împartă o întreagă lume între ei. Libertatea perfectă o consideră a fi viaţa în completă izolare. Nu îşi îndrăgesc nici măcar proprii urmaşi, ba chiar îi omoară, dacă sunt prea numeroşi. Se înconjoară cu roboţi, sclavi mecanici, cărora le asigură alimentarea cu energie; dacă mor, întreaga lor moşie moare şi ea, simbolic. Găseşti că este de admirat, Golan? O poţi compara cu Gaia din punct de vedere al bunei-cuviinţe, blândeţii, şi preocupării faţă de ceilalţi? Bliss nu a discutat deloc cu mine. Este ceea ce simt eu.

― Şi îţi este caracteristic să ai un asemenea sentiment, Janov, spuse Trevize. Îl împărtăşesc şi eu. Găsesc că societatea Solariană este oribilă, dar nu a fost aşa dintotdeauna. Ei sunt urmaşii Pământenilor şi, mai recent, ai Spaţienilor care duceau o viaţă relativ normala. Dintr-un motiv sau altul, Solarienii au ales un drum care i-a dus la o extremă, dar nu poţi judeca după extreme. În toată Galaxia, cu milioanele ei de lumi locuite, ştii vreuna care are, sau a avut, o societate asemănătoare celei de pe Solaria? Şi chiar Solaria, ar fi avut o asemenea societate dacă n-ar fi fost înţesată de roboţi? Este de conceput ca o societate de indivizi să evolueze până la o asemenea culme a ororii, fără roboţi?

Faţa lui Pelorat se strâmbă puţin:

― Mereu cauţi nod în papură, Golan... văd că nu te deranjează deloc să aperi forma de organizare Galactică împotriva căreia ai votat.

― Nu caut nod în papură. Există un argument raţional în favoarea Galaxiei, iar atunci când îl voi găsi, mă voi preda. Dacă îl voi găsi.

― Crezi că am putea eşua?

Trevize ridică din umeri:

― De unde să ştiu eu?... Ştii pentru ce mai aştept câteva ore înainte de a face Saltul, şi pentru ce sunt gata să mai aştept chiar câteva zile?

― Ai spus că este mai sigur dacă aşteptăm.

― Da, asta am spus, dar suntem deja în siguranţă deplină. Lucrul de care mă tem eu cu adevărat este ca nu cumva lumile Spaţiene ale căror coordonate le deţinem să ne dezamăgească toate. Nu avem decât trei, şi am folosit deja două, de fiecare dată scăpând de moarte ca prin urechile acului. Şi cu toate că ne-am riscat vieţile, nu am obţinut vreun indiciu care să ne arate unde se află Pământul; sau să ne spună dacă măcar există. Acum sunt în faţa ultimei şanse. Dacă eşuăm şi de această dată?

Pelorat oftă:

― Ştii, există unele basme străvechi în care cineva are dreptul la trei dorinţe. Însă nu mai multe. Trei pare să fie un număr semnificativ în acele basme, poate din cauză că este primul număr impar care permite o decizie hotărâtoare. Ştii, două din trei câştigă... Chestia este că în acele basme, dorinţele nu folosesc la nimic. Nimeni nu şi-a dorit vreodată lucrul corect, ceea ce, am avut dintotdeauna convingerea, reprezintă o lecţie a înţelepciunii străvechi, care spune că satisfacerea dorinţelor trebuie meritată, şi nu...

Se întrerupse deodată, jenat:

― Îmi pare rău, bătrâne, dar îţi irosesc timpul. Întotdeauna trăncănesc prea mult când încep să vorbesc despre hobby-ul meu.

― Întotdeauna am găsit că spui lucruri interesante, Janov. Aş vrea însă să înţeleg analogia. Ni s-au permis trei dorinţe, şi am consumat două care nu ne-au folosit la nimic. Acum ne-a mai rămas doar una... În sinea mea, sunt sigur de un nou eşec, şi din această cauză îmi doresc o amânare. De-asta întârzii Saltul cât mai mult timp posibil.

― Ce-ai să faci dacă nici acum nu găsim nimic? Ne întoarcem pe Gaia? Pe Terminus?

― O, nu, şopti Trevize dând din cap. Căutarea va trebui să continue... Însă măcar de-aş şti cum!

CAPITOLUL 14

Planeta moartă

60