Trevize îşi freca fruntea, de parcă l-ar fi durut.
― Un robot? spuse el. Ai văzut un robot?
― Da, spuse Pelorat dând energic din cap.
― De unde ştii?
― Păi, era un robot. Cum aş putea să nu-l recunosc dacă îl văd?
― Ai mai văzut vreun robot până acum?
― Nu, dar era un obiect de metal care semăna cu o fiinţă umană. Cap, braţe, picioare, trup. Desigur, când spun metal, trebuie să înţelegi ca era aproape în întregime rugină, şi presupun că vibraţiile paşilor mei l-au deteriorat şi mai tare; am vrut să-l ating şi...
― De ce să-l atingi?
― Ei bine, parcă nu-mi venea să cred ochilor. A fost o reacţie instinctivă. Imediat ce l-am atins, s-a transformat în pulbere. Dar...
― Da?
― Înainte de asta, ochii săi au strălucit foarte slab şi a scos un sunet de parcă încerca să spună ceva.
― Vrei să spui că era în stare de funcţionare?
― De-abia mai funcţiona, Golan. După care s-a prăbuşit.
Trevize se întoarse spre Bliss:
― Susţii şi tu acelaşi lucru, Bliss?
― Era un robot, iar noi l-am văzut, spuse Bliss.
― Şi era încă în stare de funcţionare?
Bliss spuse pe un ton impersonal:
― În timp ce se prăbuşea, am detectat o slabă urmă de activitate neuronică.
― Cum e posibil să fi existat activitate neuronică? Un robot nu are creier organic format din celule.
― Dar are un echipament computerizat, spuse Bliss; iar asta pot detecta.
― Ai detectat o activitate mentală robotică?
Bliss strânse buzele, după care spuse:
― Era prea slabă pentru a-mi da seama de altceva decât că a existat.
Trevize o privi pe Bliss, apoi îl privi pe Pelorat, şi spuse pe un ton exasperat:
― Asta schimbă totul.
Partea a patra
SOLARIA
CAPITOLUL l0
Roboţi
4l
ÎN TIMPUL MESEI, Trevize se cufundă în gânduri, iar Bliss se concentră asupra hranei.
Pelorat, singurul care părea doritor să vorbească, sublinie că dacă lumea pe care se aflau se numea Aurora şi era prima lume colonizată, Pământul trebuia să se găsească pe undeva, prin apropiere.
― S-ar putea să merite să cutreierăm stelele din imediata noastră vecinătate, spuse el.
Ar însemna să cercetăm cel mult câteva sute de stele.
Trevize murmură că încearcă-şi-vezi era ultima metodă la care avea de gând să
apeleze, şi că dorea cât mai multe informaţii despre Pământ înainte de a încerca să se apropie de el, chiar dacă i-ar descoperi poziţia. Nu spuse mai mult, şi Pelorat, cu entuziasmul retezat, se cufundă şi el în tăcere.
După masă, întrucât Trevize continua să rămână mut, Pelorat încercă o discuţie:
― Rămânem aici, Golan?
― Pe timpul nopţii, da, spuse Trevize. Trebuie să mă mai gândesc puţin.