― Ai un mod deloc delicat de a prezenta lucrurile, dar ceea ce ai spus este destul de adevărat. Gaia trebuie să fie bine proporţionată în toate elementele şi relaţiile dintre elementele sale.

― Ca şi în cazul Solarienilor.

Bliss strânse buzele, iar faţa îi deveni mai palidă:

― Complet neadevărat. Solarienii produc mai mult decât au nevoie şi distrug excesul. Noi producem exact atât cât este necesar, şi nu apare niciodată necesitatea de a distruge... aşa cum straturile exterioare moarte ale pielii tale sunt înlocuite prin naşterea a exact atâtea celule cât este nevoie pentru reîntinerire, şi nici una în plus.

― Înţeleg ce vrei să spui, făcu Trevize. Apropo, sper că ţii cont de sentimentele lui Janov.

― În legătură cu posibilul meu copil? Acest subiect nu a fost pus niciodată în discuţie; şi nici nu va fi pus.

― Nu, nu mă refeream la asta... Remarc că Fallom te acaparează din ce în ce mai mult. Janov s-ar putea simţi neglijat.

― Nu este neglijat, şi este interesat de Fallom la fel de mult ca şi mine. Ea este încă un element de implicare mutuală care ne apropie unul de celălalt. Nu cumva tu eşti cel care se simte neglijat?

― Eu?

Trevize era sincer surprins.

― Da, tu. Eu nu îi înţeleg pe Izolaţi mai mult decât înţelegi tu Gaia, dar am sentimentul că îţi place să fii în centrul atenţiei pe această navă, şi poate că te simţi pus în umbră de Fallom.

― Ce tâmpenie!

― Nu mai mare decât sugestia ta că eu îl neglijez pe Pel.

― Atunci hai să facem un armistiţiu şi să încetăm. Am să încerc să mă gândesc la Fallom ca la o fată, şi n-am să-mi mai fac griji închipuindu-mi că nu iei în considerare sentimentele lui Janov.

Bliss zâmbi:

― Îţi sunt recunoscătoare. Deci, totul este în regulă.

Trevize dădu să plece, dar Bliss îl opri:

― Aşteaptă!

Trevize se întoarse şi spuse pe un ton puţin plictisit:

― Da?

― Îmi este foarte clar, Trevize, că eşti trist şi deprimat. Nu am de gând să-ţi sondez mintea, dar poate eşti dispus să-mi spui ce nu merge. Ieri ai spus că există o planetă adecvată speranţelor noastre în acest sistem, şi păreai foarte mulţumit... Este în continuare acolo, sper. Descoperirea nu s-a dovedit a fi o greşeală, nu-i aşa?

― Există o planetă adecvată în sistem, şi este în continuare acolo, spuse Trevize.

― Are dimensiunile potrivite?

Trevize aprobă, cu capul:

― Din moment ce este adecvată, are dimensiunile potrivite. Şi, de asemenea, se află la o distanţă potrivită faţă de stea.

― Bine, atunci ce nu este în regulă?

― Suntem suficient de aproape pentru a putea analiza atmosfera. Se pare că nu există aşa ceva.

― Nu are atmosferă?

― Nimic care să poată fi considerat atmosferă. Este o planetă nelocuibilă, şi în jurul acestui soare nu orbitează o altă planetă care să aibă cea mai slabă şansă de a fi locuibilă. Bilanţ zero!

62

Pelorat avea o înfăţişare gravă, şi era clar că nu dorea să tulbure tăcerea nefericită a lui Trevize. Îl privea din uşa cabinei de pilotaj, sperând că acesta va iniţia primul o conversaţie.

Trevize însă nu făcea nimic în acest sens. Dacă tăcerea poate primi calificativul de încăpăţânată, atunci a lui Trevize aşa era: o tăcere încăpăţânată.

Şi, în cele din urmă, Pelorat nu mai putu suporta. Spuse cu timiditate:

― Ce facem?

Trevize ridică privirea. Îl fixă un moment pe Pelorat, se întoarse cu spatele, şi spuse:

― Ne îndreptăm spre planetă.

― Dar din moment ce nu are atmosferă...

― Asta o spune computerul. Până acum, mi-a spus întotdeauna ceea ce doream să aud, şi de aceea l-am acceptat. Acum mi-a spus ceva ce nu vreau să aud, şi am de gând să verific... Dacă ar avea vreodată posibilitatea să se înşele, atunci aş vrea să se înşele acum.

― Crezi că se înşeală?

― Nu, nu cred.

― Vezi vreun motiv pentru care s-ar putea înşela?

― Nu, nu văd.

― Arunci pentru ce te mai frămânţi, Golan?

În sfârşit, Trevize roti scaunul şi îl privi în ochi pe Pelorat, cu o expresie aproape disperată. Spuse:

― Nu înţelegi, Janov, că nu-mi imaginez ce am putea face în continuare? Am dat chix pe primele două lumi. Acum, lumea aceasta este de la început un mare eşec. Ce să fac în continuare? Să rătăcesc dintr-o planetă într-alta, să arunc o privire şi să întreb: “Scuzaţi-mă. Unde se află Pământul?” Pământul şi-a acoperit prea bine urmele. Nu a lăsat nicăieri nici cel mai mic indiciu. Încep să cred că va avea grijă să fim incapabili să descoperim vreun indiciu, chiar dacă acesta există.

Pelorat îl aprobă cu o mişcare a capului şi spuse:

― Să ştii că şi mie mi-au trecut prin minte gânduri asemănătoare. Te deranjează dacă discutăm? Ştiu că eşti nefericit, aşa că dacă vrei să te las singur, o voi face.

― Dă-i drumul, discută, spuse Trevize aproape mârâind. Ce altceva mai bun am de făcut decât să discut?

― Nu pari ca şi cum ai dori cu adevărat să-ţi vorbesc, spuse Pelorat, dar poate ne va face bine. Te rog să mă opreşti dacă nu mă mai poţi suporta... Am impresia, Golan, că Pământul nu ia doar măsuri pasive pentru a se ascunde. Nu se rezumă doar la ştergerea documentelor care fac referire la el. Nu cumva aruncă în joc şi dovezi false, lucrând activ în acest sens, pentru a se ascunde?

― Cum adică?