Să fi fost doar opera roboţilor? Fără oameni?
Calm, îşi puse centura cu holstere. De data aceasta, se asigurase că ambele arme erau în stare de funcţionare şi încărcate la maxim. Pentru un moment, prinse privirea lui Bliss şi se opri.
― Nu te opri, spuse ea. Nu cred că-ţi vor fi de folos la ceva, dar la fel am crezut şi data trecută.
― Tu nu vrei să te înarmezi, Janov? îl întrebă Trevize.
Pelorat dădu din umeri:
― Nu, mulţumesc. Avându-vă pe tine, care îmi asiguri protecţia fizică, şi pe Bliss, care îmi asigură protecţia mentală, nu mă simt deloc în pericol. Cred că este o laşitate să mă
ascund la umbra protecţiei voastre, dar ruşinea mea nu este prea mare, deoarece sunt foarte mulţumit de faptul că nu voi fi obligat să folosesc forţa.
― Te înţeleg, spuse Trevize. Ai grijă să nu mergi singur nicăieri. Dacă eu şi cu Bliss ne despărţim, rămâi cu unul din noi; şi să nu dispari, tentat de cine ştie ce curiozitate personală.
― Nu-ţi face griji, Trevize, spuse Bliss. Mă ocup eu.
Trevize ieşi primul din navă. Vântul era puternic şi un pic răcoros după ploaie, dar Trevize îl găsi binevenit. Probabil că înainte de ploaie, căldura şi umiditatea fuseseră
neplăcute.
Respiră adânc, surprins. Mirosul planetei era încântător. Fiecare planetă avea mirosul ei, ştia asta, un miros întotdeauna neobişnuit şi de obicei dezgustător ― probabil doar din cauză că era neobişnuit. Acesta însă era încântător. Sau poate prinseseră doar o conjunctură fericită, imediat după ploaie, într-un anumit anotimp al anului? Indiferent de situaţie...
― Haideţi, strigă el. Este foarte plăcut afară.
Pelorat ieşi şi spuse:
― Plăcut este cuvântul cel mai potrivit. Crezi că întotdeauna miroase astfel?
― Nu contează. Până într-o oră ne vom obişnui cu aroma; receptorii noştri olfactivi vor fi suficient de saturaţi pentru ca să nu mai simţim mirosul.
― Păcat, se dezumflă Pelorat.
― Iarba este udă, spuse Bliss cu o umbră de dezaprobare.
― De ce nu? Ce, pe Gaia nu plouă? făcu Trevize.
Şi imediat ce spuse acestea, o rază de soare ajunse până la ei, printr-o mică spărtură
de nori. În curând avea să se mărească.
― Desigur, răspunse Bliss, dar ştim când, şi suntem pregătiţi.
― Păcat, spuse Trevize, pierzi fiorul suprizei.
― Ai dreptate, spuse Bliss. Am să încerc să nu mai fac mofturi.
Pelorat privi împrejur şi remarcă, pe un ton dezamăgit:
― Se pare că nu este nimic pe aici.
― O impresie greşită, spuse Bliss. Se apropie din spatele acelei coline.
Privi spre Trevize.
― Crezi că ar trebui să mergem să-i întâmpinăm?
Trevize dădu din cap:
― Nu. Noi am parcurs mulţi parseci pentru a-i întâlni. Lasă-i pe ei să parcurgă ultima distanţă. Îi vom aştepta.
Pe moment, Bliss era singura care putea simţi apropierea; însă în curând, din spatele dealului apăru o siluetă. Apoi a doua, apoi a treia.
― Cred că deocamdată asta-i tot, spuse Bliss.
Trevize privea curios. Deşi nu văzuse niciodată roboţi, nu avea nici o fărâmiţă de îndoială că asta erau. Formele aduceau schematic cu cele umane, şi totuşi nu păreau metalice. Suprafaţa lor era mată şi dădea iluzia de moale, ca şi cum ar fi fost acoperită de pluş.
Dar de unde ştia el că era doar o iluzie de moale? Simţi o bruscă dorinţă de a pipăi acele siluete care se apropiau într-un ritm atât de constant. Dacă această lume era o Lume Interzisă ― din moment ce soarele ei nu fusese inclus în harta Galactică ― atunci Far Star şi pasagerii ei trebuie să reprezinte ceva nemaiîntâlnit vreodată de roboţi. Şi totuşi acţionau cu o siguranţă calmă, ca şi cum executau un exerciţiu de rutină.
Trevize spuse, încet:
― Aici putem obţine informaţii pe care nu le-am putea obţine nicăieri altundeva în Galaxie. Îi putem întreba care sunt coordonatele Pământului în raport cu această planetă, iar dacă le ştiu, ni le vor spune. Cine ştie de câtă vreme funcţionează obiectele astea? Nu pot răspunde decât bazându-se pe memoria personală. Este un lucru de care trebuie să
ţinem cont.
― Pe de altă parte, spuse Bliss, poate că sunt fabricaţi recent şi nu ştiu nimic.
― Sau, spuse Pelorat, poate că ştiu dar nu vor să ne spună.