Trevize era uluit:
― Pentru ce plângi?
― Plâng pentru că am ucis o creatură vie, inteligentă. Nu asta era intenţia mea.
Trevize se aplecă pentru a o ajuta să se ridice, dar ea îl respinse.
Pelorat îngenunche la rândul lui, spunând cu blândeţe:
― Te rog, Bliss, oricum nu îl mai poţi învia. Povesteşte-ne ce s-a întâmplat.
Bliss se lăsă trasă în sus şi spuse, cu voce obosită:
― Gaia poate face ceea ce poate face Bander. Gaia se poate folosi de energia inegal distribuită în Univers şi o poate transforma, mental, într-o formă utilă de lucru mecanic.
― Ştiam asta, spuse Trevize încercând să o aline fără să-şi dea foarte bine seama cum trebuia să procedeze. Îmi aduc bine aminte de întâlnirea noastră în spaţiu când tu ― sau, mai degrabă, Gaia ― ne-ai ţinut nava în captivitate. Acelaşi lucru mi-a venit în minte când Bander m-a ţinut captiv după ce mi-a luat armele. Şi pe tine te-a ţinut captivă, dar eram încrezător că te puteai elibera oricând ai fi dorit.
― Nu. Dacă aş fi încercat, aş fi eşuat. Atunci când nava s-a aflat în puterea mea/noastră/Gaiei, spuse ea cu tristeţe, eu şi Gaia eram cu adevărat o singură entitate. Acum, între noi există o distanţă hiperspaţială. Gaia acţionează prin pura putere mentală a creierelor reunite. Însă acele creiere duc lipsă de lobii-transductori pe care îi are acest Solarian. Nu ne putem folosi de energie cu delicateţea, eficienţa, şi lipsa de efort de care dădea el dovadă... Vedeţi că nu pot face luminile să strălucească mai puternic, şi nu ştiu cât am să le mai pot ţine aşa înainte de a obosi. Bander putea asigura energia pentru o întreagă moşie, chiar şi atunci când dormea.
― Dar tu i-ai oprit, spuse Trevize.
― Pentru că nu-mi bănuia puterile, spuse Bliss, şi pentru că nu am făcut nimic care să mi le pună în evidenţă. În consecinţă, nu avea nici o bănuială în privinţa mea, şi nu mi-a acordat atenţie. S-a concentrat în întregime asupra ta, Trevize, pentru că tu aveai armele ― din, nou, ce bine ai făcut că te-ai înarmat ― iar eu a trebuit să aştept ocazia de a-l opri, cu o lovitură rapidă şi neaşteptată. În momentul în care era pe punctul de a ne ucide, când întreaga sa minte era concentrată asupra acestui lucru, şi asupra ta, atunci am putut lovi.
― Şi a mers minunat.
― De ce eşti crud, Trevize? Intenţia mea era doar să îl opresc. N-am vrut decât să blochez folosirea transductorilor. În momentul de surpriză ulterior celui în care dorea să ne distrugă, ar fi descoperit că nu poate. Mai mult, ar fi observat că iluminarea puternică din jurul nostru se transformă în întuneric. Atunci mi-aş fi intensificat eforturile şi l-aş fi trimis într-un somn normal şi prelungit, eliberând transductorul. Energia ar fi continuat să fie furnizată, iar noi am fi putut ieşi din această locuinţă, intra în navă, şi părăsi planeta. Speram să pot aranja lucrurile în aşa fel încât Bander, când s-ar fi trezit în sfârşit, să uite tot ceea ce s-a întâmplat din momentul în care ne-a văzut. Gaia nu doreşte să ucidă pentru a face ceva ce se poate realiza şi pe alte căi.
― Ce nu a mers, Bliss? întrebă încet Pelorat.
― N-am mai întâlnit niciodată ceva asemănător lobilor-transductori şi nu am mai avut timp să îi cercetez pentru a afla mai multe. Pur şi simplu am lovit puternic cu manevra mea de blocare şi, după câte se vede, n-a mers cum trebuie. Nu a fost blocată intrarea energiei în lobi, ci ieşirea ei. Energia intră permanent în acei lobi într-un ritm susţinut dar, de obicei, creierul se auto-protejează eliberând-o la fel de repede. Însă, după ce am blocat ieşirea, energia s-a acumulat imediat în lobi; într-o infimă fracţiune de secundă, temperatura a urcat până la punctul la care proteinele creierului s-au dezactivat prin explozie, iar el a murit. Luminile s-au stins şi am înlăturat imediat blocajul, dar, desigur, a fost prea târziu.
― Nu văd ce altceva ai fi putut face, dragă, spuse Pelorat.
― Cu ce mă linişteşte asta, din moment ce am ucis?
― Dar Bander era pe punctul de a ne ucide pe noi, spuse Trevize.
― Era un motiv pentru a-l opri, nu pentru a-l ucide.
Trevize şovăi. Nu dorea să-şi exprime nerăbdarea, ca să nu o jignească sau să o supere şi mai tare pe Bliss; la urma urmelor, ea era singura lor apărare împotriva acestei lumi ostile.
― Bliss, spuse el, este timpul să privim dincolo de moartea lui Bander. Din cauză că a murit, întreaga moşie a rămas fără energie. Acest lucru va fi observat, mai devreme său mai târziu ― probabil mai devreme ― de către ceilalţi Solarieni. Vor face cercetări. Nu cred că vei fi capabilă să înfrunţi un probabil atac conjugat. Şi, aşa cum ai recunoscut tu însăţi, nu vei fi capabilă să furnizezi multă vreme fărâma de energie pe care o furnizezi acum. Deci, este important să ne întoarcem neîntârziat la suprafaţă, şi la navă.
― Dar, Golan, spuse Pelorat, cum vom face acest lucru? Am venit aici parcurgând mulţi kilometri, pe o traiectorie sinuoasă. Îmi imaginez că suntem într-un labirint şi, eu unul, nu am nici cea mai vagă idee pe unde s-o luăm pentru a ajunge la suprafaţă. Dintotdeauna am avut un foarte slab simţ al orientării.
Trevize, privind în jur, îşi dădu seama că Pelorat avea dreptate.
― Cred că sunt mai multe ieşiri spre suprafaţă, spuse el, şi nu avem nevoie să o găsim tocmai pe cea prin care am intrat.
― Dar nu ştim unde sunt ieşirile. Cum să le găsim?
Trevize se întoarse din nou spre Bliss:
― Poţi detecta, mental, ceva care să ne ajute să ieşim?
― Roboţii de pe această moşie sunt cu toţii inactivi, spuse Bliss. Pot detecta o uşoară adiere de viaţă subinteligentă, undeva deasupra, dar asta nu ne spune decât că suprafaţa este deasupra, ceea ce deja ştim.
― Ei bine, făcu Trevize, atunci va trebui să căutăm o ieşire.
― Încearcă-şi-vezi, spuse Pelorat îngrozit. Nu vom reuşi niciodată.
― Poate că vom reuşi, Janov, spuse Trevize. Căutând, avem o şansă, oricât de mica. Alternativa este să rămânem aici, şi atunci sigur nu vom reuşi niciodată. Haide, o şansă micuţă este mai bună decât nici una.
― Staţi, spuse Bliss, acum simt ceva.
― Ce? întrebă Trevize.
― Inteligenţă.
― Inteligenţă?
― Da, dar limitată, cred. Totuşi, nu asta recepţionez cel mai intens, ci altceva.
― Ce anume? făcu Trevize stăpânindu-şi încă odată nerăbdarea.
― Spaimă! O spaimă insuportabilă! şopti Bliss.
53
