― Dacă ar trebui să murim, spuse Trevize, atunci nu aş avea nimic împotriva unei morţi rapide şi nedureroase, însă pentru ce trebuie să murim, din moment ce nu v-am adus nici o ofensă?
― Sosirea voastră a fost o ofensă.
― Este ilogic; nu ştiam că va fi o ofensă.
― Societatea este cea care defineşte ce înseamnă ofensă. Pentru voi poate părea iraţional şi arbitrar, dar nu şi pentru noi; aceasta este lumea noastră, pe care avem drepturi depline să dăm definiţii, deci să spunem că aţi greşit şi că vă meritaţi moartea.
Bander zâmbi, ca şi cum purta o discuţie plăcută:
― Şi nici nu aveţi dreptul să vă plângeţi, invocând virtuţile voastre superioare. Ai un blaster care foloseşte un fascicul de microunde, inducând o imensă căldură ucigătoare. Face ceea ce am şi eu de gând să fac cu voi, însă, sunt sigur, într-o manieră mult mai crudă şi dureroasă. L-ai folosi fără ezitate asupra mea, chiar acum, dacă nu l-aş fi golit de energie, şi dacă aş fi atât de nesăbuit încât să îţi permit libertatea de mişcare.
Trevize spuse cu disperare, temându-se să arunce o nouă privire spre Bliss, pentru a nu atrage atenţia lui Bander asupra ei:
― Îţi implor mila, nu face aşa ceva!
Bander, deodată hotărât, spuse:
― În primul rând trebuie să am milă de mine şi de lumea mea. Iar pentru asta, voi trebuie să muriţi.
Ridică mâna şi, instantaneu, întunericul coborî asupra lui Trevize.
52
Pentru o clipă, simţi cum întunericul îl înăbuşă, şi gândi, răvăşit: Asta este moartea?
Şi, ca şi cum gândurile sale dăduseră naştere unui ecou, auzi o şoaptă:
― Asta este moartea?
Era vocea lui Pelorat.
Trevize încercă să şoptească, şi descoperi că poate.
― De ce întrebi? spuse el cu un sentiment de imensă uşurare. Simplul fapt că poţi întreba arată că nu ai murit.
― Unele legende străvechi spun că există viaţă după moarte.
― Prostii, murmură Trevize. Bliss? Eşti aici, Bliss?
Nu primi nici un răspuns.
Din nou, Pelorat se făcu ecoul lui:
― Bliss? Bliss? Ce s-a întâmplat, Golan?
― Bander trebuie să fi murit, spuse Trevize. Nu mai este în măsură să-şi alimenteze moşia cu energie. De aceea s-au stins luminile.
― Dar cum...? Vrei să spui că Bliss a făcut-o?
― Aşa bănuiesc. Sper că nu a păţit ceva din cauza asta.
Se târa în patru labe, în întunericul total al subteranului.
Apoi atinse cu mâna ceva cald şi moale. Pipăi în continuare şi recunoscu un picior, pe care îl prinse. Era prea mic pentru a fi al lui Bander.
― Bliss?
Piciorul se zbătu, obligându-l pe Trevize să-i dea drumul.
― Bliss? spuse el. Vorbeşte!
― Trăiesc, spuse Bliss.
Vocea îi era puternic deformată.
― Dar eşti bine? făcu Trevize.
― Nu.
Şi cu aceasta, fură înconjuraţi din nou de lumină... o lumină atenuată. Pereţii străluceau slab, cu o intensitate variabilă, neregulată.
Bander zăcea chircit, într-o zonă de umbră. Lângă el, ţinându-i capul în mâini, se afla Bliss.
Ridică privirea spre cei doi bărbaţi.
― Solarianul este mort, spuse ea.
Şi în lumina difuză, lacrimi îi străluciră pe obraji.
