― Am impresia că detectez altceva, spuse ea. Nu sunt obişnuită cu ei, dar nu pot fi decât...
Figura ei se încordă din nou. Începu să "asculte" cu o şi mai mare atenţie.
― Ei? spuse din nou Trevize.
Bliss se relaxă:
― Nu văd ce altceva ar putea fi decât roboţi.
― Roboţi!
― Da, iar dacă detectez roboţi, cu siguranţă că aş putea fi capabilă să detectez şi oameni. Însă până acum...
― Roboţi! spuse din nou Trevize încruntându-se.
― Da, spuse Bliss, şi, după părerea mea, în număr mare.
43
Când află vestea, Pelorat exclamă aproape pe acelaşi ton ca şi Trevize:
― Roboţi!
Apoi zâmbi uşor:
― Ai avut dreptate, Golan, iar eu am greşit când m-am îndoit de tine.
― Nu-mi aduc aminte să te fi îndoit de mine, Janov.
― Am zis că e mai bine să nu mă exprim. Pur şi simplu am crezut, în inima mea, că a fost o greşeală să plecăm de pe Aurora atâta vreme cât aveam o şansă de a interoga vreun robot supravieţuitor. Însă acum este clar: ştiai că aici vei găsi o lume cu mai mulţi roboţi.
― Nu, Janov, n-am ştiut deloc. Pur şi simplu am mers la noroc. Câmpurile lor mentale, după cum spune Bliss, arată că sunt în perfectă stare de funcţionare. După
părerea mea, aşa ceva nu se poate fără existenţa oamenilor care să aibă grijă de ei şi să îi repare. Totuşi, Bliss nu poate detecta nimic de natură umană, aşa că mai căutăm.
― Se pare că peste tot e pădure, nu-i aşa? spuse Pelorat privind ecranul.
― Aproape peste tot. Dar sunt câteva pete care pot fi câmpuri. Problema este că nu văd nici un oraş, nici o lumină noaptea, nimic altceva decât radiaţie termică.
― Deci, nici o fiinţă umană?
― Asta mă întreb şi eu. Bliss este în cameră şi se concentrează. Am fixat la întâmplare un prim meridian. Bliss are un mic echipament pe care apasă ori de câte ori detectează o activitate mentală robotică deosebit de intensă ― presupun că nu se poate vorbi de
"activitate neuronică" în legătură cu roboţii ― sau o urmă de gânduri umane. Echipamentul este conectat la computer, care memorează astfel toate latitudinile şi longitudinile marcate
de Bliss, şi îl vom lăsa pe el să aleagă în care loc vom ateriza.
― Crezi că e înţelept să laşi problema asta pe seama computerului?
― De ce nu, Janov? Este un computer foarte competent. În plus, când nu ai elemente pe baza cărora să faci tu însuţi o alegere, ce e rău în a lăsa această sarcină pe seama computerului?
Pelorat se lumină deodată:
― Asta îmi aduce aminte de ceva, Golan. Unele dintre legendele cele mai vechi includ poveşti cu oameni care iau decizii aruncând cuburi.
― Serios? Şi ce rezolvă cu asta?
― Fiecare faţă a cubului are marcată pe ea o decizie: "da", "nu", "poate", "mai târziu", şi aşa mai departe. Faţa care vine în sus la oprirea cubului va da sfatul ce trebuie urmat.
Sau pun o bilă să se învârtă în jurul unui disc cu fante, şi în fiecare fantă este marcată o decizie. Decizia marcată pe fanta în care se opreşte bila este cea care va fi respectată. Unii mitologi cred că astfel de activităţi reprezentau mai degrabă jocuri de noroc decât loterii, dar după părerea mea, ambele noţiuni exprimă acelaşi lucru.
― Într-un fel, spuse Trevize, şi noi jucăm un joc de noroc.
Bliss ieşi din cameră, la timp pentru a auzi această ultimă remarcă.
― Nu e nici un joc de noroc, spuse ea. Am apăsat pe mai multe "poate", apoi pe un singur "da", cert, şi vom merge către "da".
― Ce anume face din el un "da"? întrebă Trevize.
― Am prins o adiere de gânduri umane. Clară. Neîndoielnică.
44
Plouase, pentru că iarba era udă. Deasupra, norii pluteau purtaţi de vânt, şi dădeau semne că se destramă.
Far Star ateriză lin lângă un mic pâlc de copaci. (În caz că apar câini, gândi Trevize, glumind doar pe jumătate.) Împrejurimile păreau a reprezenta o păşune; Trevize zărise livezi şi lanuri cu grâne... şi, în trecere, animale ierbivore.
Totuşi, nu existau clădiri. Nimic artificial, în afara faptului că regularităţile copacilor în livezi şi limitele precise care separau lanurile de grâne erau la fel de artificiale ca şi o staţie de recepţie a microundelor.