― Nu ne pot refuza decât dacă li s-a ordonat să nu ne spună, făcu Trevize, şi de ce să
li se fi dat astfel de ordine când nimeni de pe această planetă nu ne aştepta să sosim?
Roboţii se opriră la o distanţă de aproximativ trei metri. Nu spuseră nimic şi nu mai schiţară nici o mişcare.
Trevize, cu mâna pe blaster, îi spuse lui Bliss, fără a-şi lua ochii de pe roboţi:
― Îti poţi da seama dacă sunt ostili sau nu?
― Să ştii că nu am nici o experienţă în privinţa activităţii lor mentale, Trevize. Totuşi, nu detectez nimic ostil.
Trevize luă mâna de pe patul armei, dar o ţinu aproape. Ridică mâna dreaptă, cu palma înspre roboţi, într-un gest care spera să fie recunoscut drept gest de pace, şi spuse, vorbind rar:
― Vă salut. Am venit pe această lume ca prieteni.
Robotul din centru înclină capul într-un fel de plecăciune incompletă, pe care un optimist ar fi putut-o lua de asemenea ca pe un gest de pace, şi răspunse.
Lui Trevize îi căzu falca de uimire. Într-o lume obişnuită, care intra în reţeaua comunicării Galactice, nimeni nu s-ar fi gândit la un eşec în stabilirea unui limbaj comun.
Totuşi, robotul nu vorbi în Galactica Standard, şi nici în ceva asemănător. De fapt, Trevize nu reuşi să înţeleagă nici un cuvânt.
45
Surpriza lui Pelorat era la fel de mare ca şi a lui Trevize, dar conţinea şi un vizibil element de satisfacţie.
― Nu este ciudat? spuse el.
Trevize se întoarse spre el şi spuse, cu o urmă de asprime în glas:
― Nu este ciudat. Este păsărească.
― Nu este deloc păsărească, spuse Pelorat. Este Galactică, dar foarte veche. Am prins câteva cuvinte. Probabil că le-aş fi înţeles mai uşor dacă ar fi fost scrise. Pronunţia mă
încurcă.
― Bine, şi ce-a spus?
― Cred că a spus că nu ţi-a înţeles vorbele.
― Nu-mi dau seama ce a spus, zise Bliss, dar simt un fel de nedumerire, şi mi se pare plauzibil. Asta dacă ai încredere în analiza mea asupra emoţiilor robotice ― în caz că există
ceva ce poate fi numit emoţie robotică.
Vorbind foarte rar, şi cu dificultate, Pelorat spuse ceva, după care cei trei roboţi aplecară capetele la unison.
― Ce le-ai spus? întrebă Trevize.
― Le-am spus că nu pot vorbi bine, dar voi încerca, zise Pelorat. Le-am cerut un pic de răgaz. Nemaipomenit, bătrâne, este nemaipomenit de interesant.
― Nemaipomenit de dezamăgitor, murmură Trevize.
― Vezi tu, spuse Pelorat, fiecare planetă locuibilă din Galaxie reuşeşte să-şi creeze propria variantă de Galactică, deci există un milion de dialecte care uneori sunt aproape imposibil de înţeles, dar care evoluează odată cu Galactica Standard. Presupunând că
această lume a fost izolată timp de aproape douăzeci de mii de ani, limbajul ar fi trebuit în mod normal să devieze atât de mult faţă de cel al restului Galaxiei încât să devină un limbaj total diferit. Nu s-a întâmplat aşa, probabil datorită faptului că această lume are un sistem social care depinde de roboţi, iar aceştia nu înţeleg decât limbajul pe care au fost programaţi să îl înţeleagă. Pentru a nu-i reprograma tot timpul, limbajul a rămas la fel, iar acum avem ocazia să auzim o foarte arhaică versiune a limbajului Galactic.
― Iată un exemplu, spuse Trevize, despre cum o societate poate să rămână pe loc, şi în cele din urmă să degenereze.
― Dar, bunul meu prieten, protestă Pelorat, a păstra un limbaj relativ nemodificat nu este un semn de degenerare. Există şi avantaje. Documentele păstrate timp de secole şi milenii au sens şi dau o mai mare longevitate şi autoritate arhivelor istorice. În restul Galaxiei, limbajul edictelor Imperiale de pe vremea lui Hari Seldon deja începe să sune demodat.
― Şi tu cunoşti forma asta arhaică de limbaj Galactic?
― N-aş spune că o cunosc, Golan. Să spunem mai bine că, studiind miturile şi legendele străvechi, m-am obişnuit cu ea. Vocabularul nu este complet străin, inflexiunile însă sunt diferite. Persistă de asemenea expresii idiomatice la care noi am renunţat şi, după
cum am spus, pronunţia este total schimbată. Aş putea ţine loc de interpret, dar nu unul foarte bun.
Trevize oftă tremurat:
― O slabă adiere de noroc este mai bună decât nimic. Dă-i drumul, Janov.
Pelorat se întoarse spre roboţi, aşteptă un moment, apoi privi înapoi spre Trevize:
― Ce să le spun?
― Să luăm taurul de coarne. Întreabă-i unde se află Pământul.
Pelorat rosti cuvintele unul câte unul, gesticulând exagerat.
Roboţii se priviră unul pe altul şi scoaseră câteva sunete.