― Eu doresc să ştiu, interveni Pelorat. Acesta este domeniul meu de studiu.
― Atunci, spuse Bander, va trebui să studiezi altceva. Eu nu cunosc nimic despre subiectul ăsta, nu am auzit ca altcineva să ştie, şi problema nu mă interesează mai mult decât o bucăţică de tablă dintr-un robot.
Automobilul se opri şi, pentru o clipă, Trevize crezu că Bander se simţise ofensat. Însă oprirea fusese lină iar Bander, coborând din automobil, purta expresia obişnuită de amuzament; le făcu semn şi celorlalţi să coboare.
Luminaţia din camera în care intraseră era discretă, chiar şi după ce Bander o amplificase la maximum, cu un gest. Dădea într-un coridor lateral, care avea pe ambele laturi camere mai micuţe. În fiecare dintre camerele micuţe se aflau unul sau două vase ornamentale, uneori flancate de obiecte ce puteau fi proiectate de film.
― Ce reprezintă toate astea, Bander? întrebă Trevize.
― Astea sunt camerele funerare ale strămoşilor, Trevize, spuse Bander.
50
Pelorat privi împrejur cu interes:
― Deci aici ţii înmormântată cenuşa strămoşilor tăi.
― Dacă prin “înmormântată” înţelegi “îngropată în pământ”, spuse Bander, atunci nu ai perfectă dreptate. Om fi noi în subteran, dar aceasta este locuinţa mea, iar cenuşa se află în ea. La fel ca şi noi, în momentul de faţă. În limbajul nostru, spunem că cenuşa este “încăminată”.
Ezită, apoi spuse:
― “Cămin” este un cuvânt arhaic, având sensul de “locuinţă”.
Trevize aruncă o privire superficială în jur:
― Şi aceştia sunt strămoşii tăi? Câţi sunt?
― Aproape o sută, spuse Bander fără să-şi ascundă mândria din voce. Nouăzeci şi patru, ca să fiu mai exact. Desigur, cei mai vechi nu sunt Solarieni adevăraţi, în sensul adevărat al cuvântului. Ei erau jumătăţi de oameni, masculi şi femele. Aceste jumătăţi de strămoşi au fost plasate de către descendenţii lor imediaţi în urne adiacente. Desigur, eu nu intru în acele camere. Ar fi o faptă de-a dreptul “ruşinoasă”. Acesta este cuvântul Solarian, însă nu cunosc echivalentul Galactic. Poate că nici nu aveţi un echivalent.
― Şi filmele? întrebă Bliss. Presupun că acelea sunt proiectoare de fim.
― Jurnale intime, spuse Bander. Istoria vieţii lor. Scene cu ei, în diferite părţi ale moşiei. Asta înseamnă că ei nu mor. O parte din ei rămâne, şi este parte din libertatea mea faptul că îi pot regăsi oricând doresc, pot privi un pic din acest film, sau din acela, dacă vreau.
― Dar nu şi din cele... ruşinoase.
Privirea lui Bander lunecă într-o parte.
― Nu, recunoscu el, dar avem cu toţii astfel de strămoşi. Este o tinichea atârnată de coada tuturor.
― Tuturor? Deci şi ceilalţi Solarieni au astfel de camere funerare? întrebă Trevize.
― Desigur, toţi avem, dar ale mele sunt cele mai grozave, cele mai frumos lucrate, cele mai perfect păstrate.
― Tu ai pregătită camera funerară? întrebă Trevize.
― Bineînţeles. Este complet pusă la punct. Aceasta a fost prima mea datorie după ce am luat în primire moşia. Când voi fi transformat în cenuşă ― ca să fiu poetic ― succesorul meu va avea ca primă sarcina construcţia propriei sale camere funerare.
― Ai un succesor?
― Voi avea, la momentul potrivit. Până una-alta, mai am mult de trăit. Când va trebui să dispar, va exista un succesor adult, suficient de matur pentru a se bucura de moştenire, şi cu lobii suficient de bine dezvoltaţi pentru transducereâ energiei.
― Va fi progenitura ta, bănuiesc.
― Desigur.
― Dar dacă se produce un eveniment neaşteptat? întrebă Trevize. Probabil că au loc accidente şi nenorociri, chiar şi pe Solaria. Ce se întâmplă când un Solarian este transformat prematur în cenuşă şi nu are un succesor care să îi ia locul?
― Rar se întâmplă aşa ceva. În linia strămoşilor mei, asta a survenit o singură dată. Totuşi, atunci când se întâmplă, nu e o nenorocire prea mare; există alţi succesori, aşteptând o moştenire. Unii dintre ei sunt suficient de maturi pentru a o primi, şi totuşi au un părinte prea tânăr. Unul dintre aceşti succesori va primi succesiunea moşiei mele în caz de accident.
― Cine face această atribuire?
― Avem un consiliu de conducere care, printre puţinele sale funcţii, o are şi pe aceasta: desemnarea unui succesor în caz de transformare prematură în cenuşă. Desigur, totul se face prin holoviziune.
― Dar fă-mă să înţeleg, spuse Pelorat, dacă Solarienii nu se văd niciodată cu adevărat unul pe altul, cum se va putea şti că undeva, un anume Solarian a fost transformat în cenuşă?
― Moşia rămâne fără energie. Dacă nu există un succesor care să preia imediat sarcina, această situaţie anormală va fi remarcată, şi se vor lua măsuri de corectare. Vă asigur că sistemul nostru social funcţionează fără blocaje.
― Ar fi posibil să vizionăm unul dintre filmele pe care le ai aici? întrebă Trevize.
Bander încremeni. Apoi spuse:
― Nu ai drept scuză decât ignoranţa. Ceea ce ai spus este grosolan şi obscen.
― Îmi cer scuze, spuse Trevize. Nu vreau să fiu indiscret, dar ţi-am explicat deja că ne interesează foarte mult obţinerea de informaţii referitoare la Pământ. Mă gândesc că filmele cele mai vechi pe care le ai datează dintr-o epocă anterioară radioactivităţii crustei Pământului. Deci, ar putea conţine unele detalii referitoare la el. Nu avem nici cea mai mică dorinţă să dăm buzna peste intimitatea ta, dar poate găseşti o cale de a viziona tu însuţi acele filme. Sau ai putea pune un robot să facă acest lucru, şi după aceea să ne transmiţi informaţiile care ne interesează, în caz că există. Desigur, dacă ne respecţi motivaţiile şi înţelegi că vom face tot posibilul să-ţi respectăm sentimentele, ne-ai putea permite să efectuăm chiar noi vizionarea.
― Probabil nu îţi dai seama că devii din ce în ce mai grosolan, spuse rece Bander. Însă putem pune capăt imediat acestui lucru; nu există nici un film alături de cenuşa strămoşilor mei jumătate-umani.
― Nici unul?
