32

― Profesore Seldon, intraţi, spuse Bibliotecarul Şef Tryma Acarnio cu o voce de gheaţă.

Hari Seldon, însoţit de Wanda şi Palver, intră în biroul impunător al Bibliotecarului Şef.

― Mulţumesc, domnule Bibliotecar Şef, spuse Seldon aşezându-se într-un scaun şi privindu-l pe Acarnio de celalată parte a biroului. Să vă prezint pe nepoata mea Wanda şi pe prietenul meu Stettin Palver. Wanda este o membră deosebit de valoroasă a Proiectului de Psihoistorie, specializată în domeniul matematicilor. Iar Stettin, ei bine, Stettin este pe cale să devină un expert în psihoistoria generală... atunci când nu mă protejează de pericole fizice.

Seldon râse bine dispus.

― Da, bine, totul este bine şi frumos, Profesore, spuse Acarnio iritat de buna dispoziţie a lui Seldon.

Se aşteptase ca profesorul să intre umil, cerşind încă o şansa de a avea acces la privilegiile speciale ale Bibliotecii.

― Dar nu înţeleg care este motivul pentru care doriţi să discutăm, continuă el. Vă daţi seama că poziţia noastră este fermă: Nu putem permite ca Biblioteca să se asocieze cu o persoană atât de nepopulară. Suntem, la urma urmelor, o Bibliotecă publică şi trebuie să ne preocupăm de sentimentele publicului.

Acarnio se lăsă pe spate... poate că acum va începe să se milogească.

― Îmi dau seama că nu am fost în stare să determin schimbarea hotărârii dumneavoastră. Totuşi, m-am gândit că dacă aţi asculta doi membri tineri ai Proiectului ― psihoistoricii de mâine ― poate ca veţi sesiza mai bine rolul vital pe care Proiectul ― şi Enciclopedia, în special ― îl va juca în viitorul nostru. Vă rog să-i ascultaţi pe Wanda şi pe Stettin.

Acarnio aruncă o privire rece spre cei doi tineri care îl flancau pe Seldon:

― Foarte bine, spuse el privind ostentativ banda orară de pe perete. Cinci minute, nu mai mult. Am de condus o Bibliotecă.

― Domnule Bibliotecar Şef, începu Wanda, după cum v-a explicat bunicul meu, psihoistoria este o modalitate extrem de valoroasă pentru păstrarea civilizaţiei noastre. Da, păstrarea, repetă ea după ce văzu ochii lui Acarnio mărindu-se la auzul cuvântului. S-a pus un accent exagerat pe distrugerea Imperiului, în acest mod, valoarea psihoistoriei a fost trecută cu vederea. Deoarece cu ajutorul psihoistoriei, aşa cum putem prevedea inevitabilul declin al civilizaţiei noastre, putem descoperi modalităţi pentru păstrarea ei. În acest scop s-a pus problema creării Enciclopediei Galactice. Şi iată de ce avem nevoie de ajutorul dumneavoastră şi al importantei Biblioteci.

Acarnio nu reuşi să-şi înfrâneze zâmbetul. Tânăra aceasta avea un farmec incontestabil. Era atât de sinceră, vorbea atât de bine. O privi cum stătea în faţa lui, cu părul blond pieptănat la spate într-un stil mai degrabă auster şi pedagogic, care nu-i putea ascunde trăsăturile atrăgătoare ci dimpotrivă, le scotea în evidenţă. Ceea ce spunea ea începea să aibă mai mult sens. Poate că Wanda Seldon avea dreptate... poate că privise problema dintr-un unghi greşit. Dacă s-ar pune problema păstrării, şi nu cea a distrugerii...

― Domnule Bibliotecar Şef, începu Stettin Palver, această măreaţă Bibliotecă a rezistat timp de milenii. Ea, poate mai mult chiar decât Palatul Imperial, reprezintă imensa putere a Imperiului. Deoarece Palatul adăposteşte doar conducătorul Imperiului, însă Biblioteca este deopotrivă căminul cunoaşterii, culturii şi istoriei Imperiale. Valoarea sa este incalculabilă. Nu ar fi rezonabil să pregătim un omagiu adus acestui uriaş rezervor de informaţii? Enciclopedia Galactica va fi chiar un astfel de omagiu... un sumar al întregii cunoaşteri conţinute între aceste ziduri. Gândiţi-vă!

Dintr-o dată, totul fu foarte clar în mintea lui Acarnio. Cum permisese Consiliului (şi în special acelui morocănos Gennaro Mummery) să anuleze privilegiile lui Seldon? Las Zenow, o persoană a cărui judecată era foarte stimată, susţinuse din tot sufletul Enciclopedia Iui Seldon.

Îi privi din nou pe cei trei din faţa sa, care îi aşteptau decizia. Consiliul cu greu ar putea avea ceva împotriva membrilor Proiectului ― dacă tinerii care se aflau acum în biroul său erau reprezentativi pentru genul de persoane cu care lucra Seldon.

Acarnio se ridică şi se plimbă în lungul camerei, cu fruntea plină de riduri, ca şi cum îşi organiza gândurile. Ridică o mică sferă dintr-un cristal de culoarea laptelui şi o cântări în palmă.

― Trantor, începu el gânditor, vârful de lance al Imperiului, centrul Galaxiei. De-a dreptul uimitor, dacă stai să te gândeşti... Probabil ne-am pripit judecându-l pe Profesorul Seldon. Acum, după ce Proiectul dumneavoastră, această Enciclopedia Galactica, mi-a fost prezentat într-o astfel de lumină...

Făcu un gest scurt cu capul în direcţia Wandei şi a lui Palver:

― ... Îmi dau seama cât de importantă este munca dumneavoastră aici. Şi, desigur, am să permit accesul câtorva dintre colegii dumneavoastră.

Seldon zâmbi recunoscător şi o strânse pe Wanda de mână.

― Şi nu recomand acest lucru doar pentru gloria Imperiului, continuă Acarnio aparent înfierbântat de idee (şi de auzul propriei sale voci). Sunteţi faimos, Profesore Seldon. Fie că sunteţi considerat şarlatan sau geniu, se pare că toată lumea are o părere despre dumneavoastră. Dacă un academician de talia dumneavoastră se aliază cu Biblioteca Galactică, asta nu poate duce decât la creşterea prestigiului nostru ca bastion al preocupărilor intelectuale la cel mai înalt nivel. Deci, prezenţa dumneavoastră poate fi folosită pentru a creşte mult râvnitele fonduri menite să aducă la zi colecţiile noastre, să determine creşterea numerică a personalului şi, desigur, ţinerea deschisă a uşilor noastre pentru public... Perspectiva Enciclopediei Galactice ― ce proiect monumental! Imaginaţi-vă reacţia când publicul va afla că Biblioteca Galactică este implicată într-un astfel de proiect menit să scoată în evidenţă splendoarea civilizaţiei ― istoria noastră glorioasă, realizările noastre de marca, culturile noastre măreţe. Şi dacă te gândeşti că eu, Bibliotecarul Şef Tryma Acarnio, sunt responsabil de iniţierea acestui mare Proiect...

Privi cu intensitate sfera de cristal, pierdut în vise.

― Da, Profesore Seldon, reveni el cu picioarele pe pământ. Dumneavoastră şi colegilor vi se va permite accesul şi vi se vor garanta privilegiile celor din Bibliotecă... împreună cu un număr de birouri în care să lucraţi.

Puse sfera de cristal înapoi pe masă şi se întoarse la birou.

― Desigur, s-ar putea să fie nevoie de ceva timp pentru a convinge Consiliul... dar am încredere că mă pot descurca. Lăsaţi că mă ocup eu.

Seldon, Wanda şi Palver se priviră triumfători. Zâmbete discrete le jucau la colţurile gurilor. Tryma Acarnio le făcu semn că pot pleca şi ei se conformară, lăsându-l pe Bibliotecarul Şef în fotoliu, visând la gloria şi la onoarea pe care le va câştiga Biblioteca sub conducerea sa.

― Uimitor, spuse Seldon după ce se instalară comod în automobilul lor. Dacă l-aţi fi văzut la ultima întâlnire... Spunea că "ameninţ structura de bază a Imperiului nostru", sau cam aşa ceva. Iar astăzi, după câteva minute în compania voastră...

― N-a fost foarte greu, bunicule, spuse Wanda.

Apăsă un contact, introducând automobilul în trafic. Se dădu în spate, după ce pilotul automat prelua sarcinile; Wanda îi dăduse coordonatele destinaţiei de la panoul de comandă.

― Este un om foarte egocentric. Nu a trebuit decât să pedalăm pe aspectele pozitive ale Enciclopediei, iar ego-ul lui a preluat totul din mers.

― Era câştigat pentru cauza noastră încă din momentul în care Wanda şi cu mine am intrat înăuntru, spuse Palver. Concentrându-ne amândoi asupra lui, a fost o nimica toată.

Palver se aplecă înainte şi o strânse afectuos pe Wanda de umăr. Ea îi zâmbi, se îndreptă şi îl bătu pe mână.

― Trebuie să îi alertez pe Enciclopedişti cât mai curând posibil, spuse Seldon. Deşi nu au mai rămas decât treizeci şi doi, sunt lucrători buni şi devotaţi. Îi voi instala la Bibliotecă, după care mă voi ocupa de următorul obstacol: creditele. Probabil că alianţa cu Biblioteca este exact ceea ce îmi trebuie pentru a convinge oamenii să ne finanţeze. Ia să vedem... Îl voi suna din nou pe Terep Bindris şi vă voi lua cu mine. Era destul de amabil, cel puţin la prima întâlnire. Cum ne va putea rezista acum?

Automobilul se opri la marginea Clădirii Psihoistoriei de la Streeling. Portierele laterale se deschiseră alunecând, dar Seldon nu se grăbi să coboare. Se întoarse pentru a o privi pe Wanda.

― Wanda, ai văzut ce aţi fost în stare să faceţi cu Acarnio; sunt sigur că împreună aţi putea stoarce nişte credite de la câţiva sponsori. Ştiu că nu îţi place să părăseşti mult iubitul Prim Radiant, dar aceste vizite vă vor da o şansă să practicaţi, sa vă şlefuiţi talentele, să vă daţi seama de ce sunteţi în stare.

― În regulă, bunicule, deşi sunt sigură că acum, după ce ai sprijinul Bibliotecii, rezistenţa la pretenţiile tale a mai scăzut.

― Mai există un motiv pentru care cred că voi doi ar fi bine să ieşiţi împreună... Stettin, ai spus că în anumite ocazii ai "simţit" o altă minte ca a ta, dar nu ai fost capabil să o identifici.

― Da, răspunse Palver. Am sesizat nişte fulgerări, dar de fiecare dată eram în mulţime. Şi, în cei douăzeci şi patru de ani ai mei, nu-mi aduc aminte decât de vreo patru sau cinci fulgerări.

― Dar Stettin, spuse Seldon cu o voce joasă şi încordată, fiecare fulger era, potenţial, mintea unei alte persoane ca tine şi ca Wanda... un alt mentalist. Wanda nu a simţit niciodată aceste fulgerări pentru că, sincer să fiu, a fost toată viaţa ţinută la adăpost. În cele câteva ocazii în care s-a aflat în mulţime probabil că nu avea vreun mentalist prin apropiere. Iată un motiv ― probabil cel mai important ― pentru ca voi doi să ieşiţi afară... cu sau fără mine. Trebuie să descoperim alţi mentalişti. Voi amândoi sunteţi destul de puternici pentru a manevra o persoană. Dacă aţi fi mai mulţi şi v-aţi uni eforturile, aţi avea puterea de a mişca Imperiul!

Cu aceasta, Hari Seldon întinse picioarele afară şi se ridică ieşind din maşină. Wanda şi Palver îl priveau şchiopătând, îndreptându-se spre Clădirea de Psihoistorie, pe alee. Îşi dădeau doar foarte vag seama de imensa responsabilitate pe care Seldon le-o pusese pe umeri.

33

Era pe la mijlocul amiezii şi soarele Trantor-ului lucea pe stratul metalic care acoperea marea planetă. Hari Seldon stătea pe platforma observatorului de la Universitatea Streeling, şi-şi pusese mâna streaşină la ochi, încercând să-i protejeze de strălucirea puternică. Trecuseră ani de când nu mai ieşise de sub cupolă, cu excepţia vizitelor la Palat, dar acelea nu se puneau la socoteală; pe domeniile Imperiale te simţeai foarte închis.

Seldon nu îşi mai lua garda de corp cu el. În primul rând, Palver îşi petrecea majoritatea timpului cu Wanda fie lucrând la Primul Radiant, absorbiţi în cercetarea mentală, fie căutând alţii ca ei. Dar dacă ar fi dorit, Seldon ar fi putut găsi un alt tânăr ― student la Universitate sau membru al Proiectului ― pe post de gardă de corp.

Totuşi, ştia că acum nu mai avea nevoie de aşa ceva. De la mult mediatizata audiere şi de la restabilirea legăturilor cu Biblioteca Galactică, Comisia pentru Siguranţa Publică se interesa îndeaproape de el. Ştia că era urmărit; reuşise să-şi surprindă "umbra" de câteva ori în ultimele luni. De asemenea, nu avea nici o îndoială că locuinţa şi biroul îi fuseseră împănate cu dispozitive de ascultare, însă el punea în acţiune un dispozitiv de bruiere atunci când trebuia să poarte o discuţie importantă.

Nu ştia prea bine ce anume gândea Comisia despre el... probabil că nici ei nu ştiau deocamdată ce să creadă. Indiferent că-l credeau şarlatan sau profet, erau preocupaţi să ştie tot timpul unde se află... iar asta însemna că, până când Comisia nu-şi schimba atitudinea, nu trebuia să-şi mai facă probleme.

O adiere uşoară îi agită mantaua pe care şi-o înfăşurase peste salopetă, şi îi ciufuli cele câteva fire de păr alb rămase pe creştet. Se aplecă peste balustradă, privind în jos la pătura netedă de oţel. Sub acea pătură bâzâia maşinăria unei lumi imense şi complicate. Dacă cupola ar fi fost transparentă, s-ar fi văzut automobile grăbindu-se pe şosele, gravitaxiuri intrând într-o complicată reţea de tunele interconectate, hipernave spaţiale încărcând şi descărcând grânele, chimicalele şi produsele de preţ pentru şi dinspre fiecare lume a Imperiului.

Sub parura strălucitoare de metal, patruzeci de miliarde de persoane îşi duceau viaţa, cu durerile, bucuriile şi dramele vieţii umane. Era o imagine pe care o îndrăgea ― această panoramă a realizărilor umane ― şi i se sfâşia inima ştiind că peste câteva secole tot ceea ce se întindea acum sub privirile lui se va prăbuşi în ruine. Marea cupolă va fi spintecată şi distrusă, deformată, pentru a dezvălui imaginea dezolantă a ceea ce odată era sediul unei civilizaţii înfloritoare. Scutură capul cu tristeţe, deoarece ştia că nu mai putea face nimic pentru a împiedica această tragedie. Dar, deşi putea prevedea cupola ruinată, ştia de asemenea că pământul pustiit de ultimele bătălii ale Imperiului va reînvia, iar Trantor se va reintegra ca membru vital în noul Imperiu. Planul avea grijă de acest lucru.

Se aşeză pe una dintre bănci. Piciorul îi palpita dureros; această plimbare îl solicitase prea mult. Dar vroia să mai arunce încă o privire Trantor-ului, să simtă aerul proaspăt în jurul lui, şi să vadă imensul cer de deasupra.