― Doisprezece. În curând va împlini treisprezece.
― În acest caz, voi avea nevoie de un acord al părinţilor ei.
Seldon îşi drese vocea:
― S-ar putea să fie mai greu. Eu sunt bunicul ei. Acordul meu nu este suficient?
― Pentru mine, desigur. Însă, vedeţi, trebuie să respect legea. Nu vreau să-mi pierd autorizaţia.
A fost nevoie ca Seldon să îl abordeze iarăşi pe Raych, care a protestat din nou că el şi soţia sa, Manella, doreau ca Wanda să ducă o viaţă normală, de fată normală. Dacă genomul ei se va dovedi anormal? Ce se va alege de ea? Va fi tăiată, înţepată, testată, ca un specimen de laborator? Ce avea de gând Hari? În devoţiunea lui fanatică faţă de Proiectul de Psihoistorie, o va împinge pe Wanda într-o viaţă fără joacă, fără copilărie, izolând-o de alţi tineri de vârsta ei? Însă Seldon a fost insistent:
― Crede-mă, Raych. N-aş face niciodată ceva care să îi dăuneze Wandei. Dar lucrul acesta trebuie făcut. Trebuie să-i aflu genomul. Dacă este aşa cum bănuiesc eu, am putea schimba calea psihoistoriei, viitorul Galaxiei!
Deci Raych a fost convins, iar el a reuşit, cine ştie cum, să obţină consimţământul Manellei. Şi, împreună, cei trei adulţi intrară cu Wanda în biroul Doctorului Endelecki.
Mian Endelecki îi întâmpină în uşă. Părul ei era de un alb strălucitor, însă faţa nu trăda deloc trecerea anilor.
O privi pe fată, care intrase cu o expresie de curiozitate pe faţă însă fără a da vreun semn de teamă. Apoi îşi întoarse privirea spre cei trei adulţi care o însoţiseră. Spuse, zâmbind:
― Mama, tatăl şi bunicul... am dreptate?
― Absolută dreptate, răspunse Seldon.
Raych avea o înfăţişare abătută, iar Manella, bosumflată şi cu ochii puţin roşii, părea obosită.
― Wanda, începu Doctorul. Aşa te cheamă, nu?
― Da, doamnă, spuse Wanda cu o voce clară.
― Am să-ţi spun acum ce vom face. Eşti dreptace, nu-i aşa?
― Da, doamnă.
― Foarte bine, atunci. Voi da cu un spray anestezic peste o mică suprafaţă a antebraţului tău stâng. Vei simţi ca o briză rece. Nimic altceva. După care am să-ţi zgârii puţin pielea... foarte puţin. Nu va fi nici durere, nici sânge. Nu-ţi va rămâne semn. După ce termin, voi da puţin cu un spray dezinfectant. Totul va dura câteva minute. Ce zici, eşti de acord?
― Sigur, spuse Wanda întinzând braţul.
După ce totul se termină, Dr. Endelecki spuse:
― Voi pune eşantionul sub microscop, voi alege o celulă bună, şi voi pune la lucru analizorul computerizat de gene. Acesta va înregistra toate nucleotidele, până la ultima, însă sunt miliarde de nucleotide. Probabil că procesul va dura cea mai mare parte a zilei. Totul se face automat, desigur, aşa că nu voi sta aici uitându-mă cum se face. De fapt, nici dumneavoastră nu are rost să rămâneţi. După pregătirea genomului, analizarea lui va lua şi mai mult timp. Dacă doriţi o analiză completă, s-ar putea să dureze două săptămâni. Iată motivul pentru care costă atât de scump. Munca este grea şi durează mult. Vă voi chema eu atunci când totul va fi gata.
Se întoarse, ca şi cum le făcuse celorlalţi semn să plece, manevrând aparatele strălucitoare de pe masa din faţa ei.
― Dacă daţi peste ceva neobişnuit, spuse Seldon, mă anunţaţi imediat? Adică, dacă găsiţi ceva interesant chiar în prima oră, nu mai aşteptaţi până se termină toată analiza. Nu mă faceţi să aştept.
― Şansele de a descoperi ceva în prima oră sunt foarte reduse, dar vă promit, Profesore Seldon, că voi lua imediat legătura că dumneavoastră în caz că se va dovedi necesar.
Manella o apucă pe Wanda de braţ şi ieşi cu ea în pas victorios, Raych veni în urma lor târându-şi picioarele, iar Seldon, şchiopătând, spuse:
― Este mai important decât credeţi, Dr. Endelecki.
Dr. Endelecki încuviinţă şi spuse:
― Oricare ar fi motivele, Profesore, voi face tot ce-mi stă în putinţă.
Seldon plecă, strângând puternic din buze. De ce crezuse oare că genomul va fi identificat în cinci minute şi că o scurtă privire asupra lui, timp de încă cinci minute, i-ar oferi un răspuns? Nu-şi putea răspunde. Acum va trebui să aştepte săptămâni, fără să ştie care va fi rezultatul.
Scrâşni din dinţi. A Doua Fundaţie, cel mai nou copil al său, copilul mental, va fi înfiinţată vreodată sau era doar o iluzie?
7
Hari Seldon intră în biroul Dr. Endelecki cu un zâmbet nervos pe faţă:
― Ai spus două săptămâni, Doctore. A trecut mai mult de o lună.
Dr. Endelecki aprobă cu o mişcare a capului:
― Îmi pare rău, Profesore Seldon, dar aţi dorit să obţineţi totul cu foarte mare exactitate, iar eu chiar asta am încercat să fac.
Expresia de nelinişte nu dispăruse de pe figura lui Seldon:
― Şi? Ce aţi descoperit?
― Aproximativ o sută de gene defecte.
― Ce?! Gene defecte. Vorbiţi serios, Doctore?
― Foarte serios. De ce nu? Nu există genomuri care să nu aibă cel puţin o sută de gene defecte; de obicei sunt mai multe. Să ştiţi că nu e chiar atât de rău precum sună.
