― S-a schimbat! De ce?

― Profesore Seldon, de-abia aţi fost acuzat de atac şi vătămare, într-un caz care a căpătat mare notorietate.

― Dar am fost achitat, interveni Seldon. Nu s-a ajuns niciodată la proces.

― Totuşi, Profesore, ultima dumneavoastră apariţie în public a dat o... cum să spun?... tentă de proastă reputaţie. A, da, aţi fost achitat de toate acuzaţiile. Dar pentru a se obţine această achitare, au fost prezentate lumii numele dumneavoastră, trecutul, convingerile şi munca. Şi chiar dacă un judecător progresist şi just v-a declarat nevinovat, ce ne facem cu milioanele ― poate miliardele ― de cetăţeni obişnuiţi care nu văd în dumneavoastră un psihoistoric zbătându-se să menţină gloria civilizaţiei sale, ci un dement care ţipă că marele şi puternicul Imperiu se va prăbuşi? Dumneavoastră, prin chiar natura muncii pe care o depuneţi, ameninţaţi structura Imperiului. Nu mă refer la uriaşul, anonimul, inexpresivul, monoliticul Imperiu. Nu, mă refer la inima şi la sufletul Imperiului... la oamenii săi. Când spuneţi că Imperiul decade, le spuneţi că ei decad. Iar asta, dragul meu Profesor, cetăţeanul obişnuit nu poate accepta. Seldon, vreţi sau nu, vă place sau nu, aţi devenit un subiect de batjocură.

― Scuzaţi-mă, domnule Bibliotecar Şef, dar eu de câţiva ani sunt, în unele cercuri, subiect de batjocură.

― În anumite cercuri. Dar acest ultim incident ― şi şedinţa publică în care a fost rezolvat ― v-a făcut subiect de ridiculizare nu doar aici, pe Trantor, ci în toate lumile. Şi, Profesore, dacă oferindu-vă un birou aprobăm tacit munca dumneavoastră, atunci, prin deducţie logică, Biblioteca devine de asemenea subiect de ridiculizare în toate lumile. Oricât de puternic cred eu, ca persoană, în teoria şi Enciclopedia dumneavoastră, ca Bibliotecar Şef al Bibliotecii Galactice de pe Trantor trebuie să mă gândesc în primul rând la Bibliotecă. În consecinţă, Profesore Seldon, cererea dumneavoastră de a vă aduce aici colegii este respinsă.

Hari Seldon se prăbuşi pe spate în scaun, ca lovit.

― Mai mult, continuă Acarnio, vă aduc la cunoştinţă că vi se suspendă pe o perioadă de două săptămâni ― începând chiar din acest moment ― toate privilegiile pe care le aveţi la Bibliotecă. Consiliul se va aduna într-o şedinţă specială. În două săptămâni vă vom anunţa dacă legătura dumneavoastră cu noi se va întrerupe sau nu.

Acarnio se opri şi, punând palmele pe suprafaţa lucioasă şi imaculată a biroului, se ridică în picioare:

― Asta a fost tot, Profesore Seldon... deocamdată.

Hari Seldon se ridică şi el, deşi mişcarea lui nu fu tot atât de continuă şi de rapidă ca cea a lui Tryma Acarnio.

― M-aş putea adresa Consiliului? întrebă el. Poate că dacă le-aş explica importanţa vitală a psihoistoriei şi Enciclopediei...

― Mă tem că nu, Profesore, spuse blând Acarnio.

În acest moment, Seldon reuşi să întrevadă scurt bărbatul despre care vorbise Las Zenow. Dar, aproape imediat, birocratul de gheaţă puse din nou stăpânire pe Acarnio. Seldon fu condus spre uşă.

Uşa se deschise şi Acarnio spuse:

― Două săptămâni, Profesore. Până atunci...

Hari intră în skitter-ul care îl aştepta, şi uşa se închise.

Acum ce fac? se întrebă desperat Seldon. Acesta să fie sfârşitul muncii mele?

28

― Wanda dragă, ce faci tu aici? întrebă Hari Seldon intrând în biroul nepoatei sale.

Camera fusese biroul strălucitului matematician Yugo Amaryl, a cărui moarte sărăcise Proiectul de Psihoistorie. Din fericire, în ultimii ani Wanda preluase treptat rolul lui Yugo, continuând îmbunătăţirea şi perfecţionarea Primului Radiant.

― Ei bine, lucrez la o ecuaţie din Secţiunea 33A2D17. Vezi, am recalibrat această secţiune...

Arătă spre o pată strălucitoare de culoare violet suspendată în aer, în faţa ei:

― ... luând în considerare constanta standard şi... Iată! Exact aşa cum mă aşteptam... cred.

Se dădu un pas înapoi frecându-se la ochi.

― Ce este asta, Wanda?

Hari se dădu mai aproape pentru a studia ecuaţia:

― Ia te uita, seamănă cu ecuaţia Terminus-ului şi totuşi... Wanda, asta este inversa ecuaţiei Terminus, nu-i aşa?

― Da, bunicule. Vezi, numerele nu se potriveau chiar aşa cum trebuie în ecuaţia Terminus... uite.

Atinse un contact de pe un panou aflat în perete şi o altă pată colorată puternic în roşu prinse viaţă în cealaltă parte a camerei. Seldon şi Wanda se deplasară până acolo pentru a o cerceta:

― Vezi cum se potrivesc acum perfect, bunicule? Mi-au trebuit câteva săptămâni să o corectez.

― Cum ai reuşit?

Hari admira logica şi eleganţa ecuaţiei.

― La început, m-am concentrat doar asupra ei. Dar după aceea mi-am dat seama că nu puteam să introduc pur şi simplu ecuaţia în Primul Radiant, după care să mă aştept să o rearanjeze aşa cum trebuie. Dacă pui ceva aici înseamnă să scoţi ceva din altă parte. Greutatea are nevoie de contragreutate.

― Cred că conceptul la care te referi este ceea ce anticii numeau "yin şi yang".

― Da. Yin şi yang. Deci, înţelegi, pentru a perfecţiona yin-ul Terminus-ului, trebuia să-i descopăr yang-ul. Ceea ce am şi făcut, uite aici.

Se întoarse la pata violet, aflată în cealaltă parte a sferei Primului Radiant:

― Şi odată ajustate cifrele de aici, ecuaţia Terminus şi-a găsit imediat locul. Armonie!

Wanda arăta mulţumită de ea însăşi, de parcă ar fi rezolvat toate problemele Imperiului.

― Fascinant, Wanda, şi mai târziu va trebui să-mi spui cum crezi tu că va ajuta asta Proiectul... Dar trebuie să mergem la holo-ecran. Am primit un mesaj urgent din Santanni, acum câteva minute. Tatăl tău vrea să-l sunăm imediat.

Zâmbetul Wandei se topi. Ultimele reportaje de pe Santanni spuneau că acolo aveau loc lupte. Reducerea fondurilor Imperiale se făcea simţită în primul rând printre cetăţenii din Provincii. Aveau un acces limitat la Suburbii, care erau mai bogate şi mai bine populate şi le era din ce în ce mai greu să-şi vândă produsele proprii pentru importuri absolut necesare. Hipernavele Imperiale care veneau şi plecau de pe Santanni se împuţinau, iar acea lume îndepărtată se simţea izolată de restul Imperiului. Pe toată planeta izbucniseră focare de rebeliune.

― Bunicule, sper că totul este în regulă, spuse Wanda.

În vocea ei se făcea simţită teama.

― Nu-ţi face griji, dragă. La urma urmelor, nimic nu li s-a întâmplat, din moment ce Raych ne-a putut trimite un mesaj.

Se aşezară în faţa holo-ecranului. Seldon formă un cod la tastatură după care aşteptară câteva secunde pentru stabilirea conexiunilor intragalactice. Încet, ecranul păru să se afunde în perete, ca şi cum se formase un tunel... şi din tunel, la început ca prin ceaţă, apăru figura familiară a unui bărbat îndesat şi bine făcut. Pe măsură ce conexiunea se îmbunătăţea, trăsăturile omului deveniră mai clare. Atunci când Seldon şi Wanda reuşiră să distingă mustaţa dahlită a lui Raych, figura prinse viaţă.

― Tată! Wanda! spuse holograma tridimensională a lui Raych proiectată din Santanni în Trantor. Ascultaţi, nu am prea mult timp.

Tresări, ca şi cum fusese întrerupt de un zgomot puternic:

― Lucrurile s-au cam înrăutăţit pe-aici. Guvernul a căzut şi puterea a fost preluată de un consiliu provizoriu. Vă imaginaţi că e o zăpăceală cumplită. De-abia am reuşit să le îmbarc pe Manella şi pe Bellis spre Anacreon. Le-am spus să ia legătura cu voi de acolo. Numele navei este Arcadia VII. Să o fi văzut pe Manella, tată. S-a înfuriat cumplit din cauză că a trebuit să plece. N-am reuşit s-o conving decât după ce i-am spus că e spre binele lui Bellis. Ştiu ce credeţi. Sigur că ar fi trebuit să plec cu ele... dacă aş fi putut. Dar nu era spaţiu suficient. Să fi văzut prin ce am trecut eu până să le îmbarc pe ele.

Raych scoase la iveală unul dintre zâmbetele sale, care plăceau atât de mult lui Seldon şi Wandei, apoi continuă:

― De altfel, din moment ce sunt aici trebuie să ajut la păzirea Universităţii... aici este un loc pentru învăţat, pentru creat, şi nu pentru distrus. Îţi spun, dacă vreunul dintre rebelii ăia santannieni cu creierul aburit se apropie de echipa noastră...