Şi apoi, un punct albastru strălucitor apăru în partea cea mai îndepărtată a provinciei.
― Uite-o, spuse Zenow. Este o lume ideală. Mărime potrivită, apă în cantitate bine proporţionată, atmosferă cu oxigen, vegetaţie... Viaţă marină din abundenţă. Stă acolo, doar să o culegi. Nu este nevoie de transformări sau de terraformare... sau, dacă este cazul, acestea se pot face şi în timpul în care planeta este ocupată.
― Las, este o lume neocupată? întrebă Seldon.
― Absolut neocupată. Nu e nimeni pe ea.
― Dar de ce... dacă este atât de adecvată vieţii umane? Presupun că a fost explorată, din moment ce ai toate detaliile despre ea. De ce nu a fost colonizată?
― A fost explorată, dar numai de sonde fără om la bord. Iar colonizarea nu a fost făcută... probabil din cauză că era prea departe. Planeta orbitează în jurul unei stele care este mai departe de gaura neagră centrală decât orice altă stea cu planete locuibile... mult mai departe. Prea departe. Prea departe pentru Colonişti, însă nu prea departe pentru tine. Aşa ai spus: "Cu cât mai departe, cu atât mai bine."
― Da, spuse Seldon dând din cap. Continui să spun acelaşi lucru. Are vreun nume, sau vreo combinaţie din litere şi numere?
― Crezi sau nu, are un nume. Cei care au trimis sondele au denumit-o Terminus, un cuvânt arhaic care înseamnă "sfârşitul liniei". Ceea ce şi este.
― Această planetă face parte din teritoriul Provinciei Anacreon? întrebă Seldon.
― Nu chiar, spuse Zenow. Dacă vei privi linia roşie şi umbra roşie, vei observa că punctul albastru al Terminus-ului este puţin în afara lor... ca să fiu precis, cu cincizeci de ani-lumină în afară. Terminus-ul nu aparţine nimănui; de fapt, nici măcar nu face parte din Imperiu.
― Ai dreptate, Las. Seamănă, într-adevăr, cu lumea ideală pe care o căutam.
― Desigur, spuse Zenow gânditor, după ce vei ocupa Terminus-ul, Guvernatorul Anacreon-ului va pretinde că este sub jurisdicţia sa.
― Este posibil, spuse Seldon, dar ne vom ocupa de această problemă atunci când va fi cazul.
Zenow îşi frecă din nou mâinile:
― Ce idee magnifică! Să iniţiezi un proiect uriaş pe o lume complet nouă, foarte îndepărtată şi complet izolată, astfel încât an de an, deceniu după deceniu, va fi completată o enormă Enciclopedie a cunoştinţelor umane. Un rezumat a ceea ce se află în această Bibliotecă. Dacă aş fi puţin mai tânăr, mi-aş dori foarte mult să mă alătur expediţiei.
Seldon spuse cu tristeţe:
― Eşti cu aproape douăzeci de ani mai tânăr decât mine.
(Aproape toată lumea este mai tânără decât mine, gândi el cu şi mai mare tristeţe.)
― A, da, spuse Zenow, am auzit câ ai împlinit de curând şaptezeci de ani. Sper ca ai sărbătorit şi te-ai bucurat aşa cum se cuvine.
Seldon se zgribuli:
― Eu nu-mi sărbătoresc zilele de naştere.
― Ba da, cum să nu. Îmi aduc aminte de faimoasa întâmplare de la a şaizecea aniversare.
Seldon simţi durerea de parcă pierderea a ceea ce avusese mai drag pe lume se produsese ieri.
― Te rog, să nu mai vorbim despre asta, spuse el.
Zenow spuse, încurcat:
― Scuză-mă. Vom vorbi despre altceva... Dacă Terminus este într-adevăr lumea pe care o doreşti, bănuiesc că munca ta la preliminariile Proiectului Enciclopediei se va dubla ca intensitate. După cum ştii, Biblioteca va fi bucuroasă să te ajute în toate privinţele.
― Sunt sigur de asta, Las, şi recunoştinţa mea este enormă, într-adevăr, vom continua munca.
Se ridică, incapabil încă să zâmbească după lovitura primită. Spuse:
― Acum trebuie să merg să-mi continui munca.
Plecând, se simţi, ca întotdeauna, mustrat de conştiinţă pentru minciunile spuse. Las Zenow nu avea nici cea mai mică idee despre adevăratele intenţii ale lui Seldon.
3
Hari Seldon privi camera confortabilă repartizată drept birou la Biblioteca Galactică. Ca şi restul Bibliotecii, avea un aer vag de decădere, un fel de oboseală... ca ceva care stătuse prea mult în acelaşi loc. Seldon ştia că ar putea rămâne aici timp de secole ― cu anumite reparaţii judocios făcute ― ba chiar milenii.
Cum ajunsese aici?
Încă o dată, ca de multe alte ori, îşi tatonă trecutul, trimiţând tentaculele minţii de-a lungul întregii sale vieţi. Era un semn de bătrâneţe, fără îndoială. Era atât de mult trecut, atât de puţin viitor, încât mintea întorcea spatele umbrelor neclare din faţă pentru a contempla certitudinea a ceea ce se petrecuse în trecut.
Fusese acea schimbare. Timp de aproape treizeci de ani psihoistoria evoluase în ceea ce putea fi considerat linie dreaptă ― o evoluţie dureros de înceată, dar totuşi în linie dreaptă, înainte. Apoi, cu şase ani în urmă, se produsese un viraj la nouăzeci de grade... total neaşteptat.
Iar Seldon ştia exact cum se întâmplase, cum se înlănţuiseră evenimentele pentru a face totul posibil.
Totul pornise de la Wanda, nepoata sa. Hari închise ochii şi se aşeză în fotoliul său, pentru a rememora evenimentele petrecute cu şase ani în urmă.
Wanda avea doisprezece ani şi se simţea abandonată. Manella născuse încă o fetiţă, Bellis, şi pentru o vreme nu avusese altă preocupare decât bebeluşul.
Tatăl ei, Raych, terminându-şi cartea despre sectorul său natal, Dahl, descoperi că avusese un oarecare succes, iar el devenise o oarecare celebritate. Era chemat să vorbească despre subiectul cărţii, şi acceptase cu promptitudine, deoarece era foarte preocupat de subiect şi, după cum îi spunea lui Hari cu un zâmbet, "Atunci când vorbesc despre Dahl, nu trebuie să-mi ascund accentul dahlit. De fapt, publicul chiar asta aşteaptă de la mine."
În consecinţă, era plecat de acasă foarte multă vreme. Iar când nu era, dorea să vadă bebeluşul.
