Elar holbă ochii, strigă strident şi se dădu pe spate.
Apoi Dors se aplecă deasupra lui, lovind puternic cu mâna. Tăişul palmei lovi ceafa, sfărâmându-i vertebrele şi rupându-i măduva. Elar căzu mort pe podea.
Dors se îndreptă cu un efort şi merse, împleticindu-se, spre uşă. Trebuia să-l găsească pe Hari. El trebuia să afle ce se întâmplase.
27
Hari Seldon se ridică îngrozit din fotoliu. Nu o mai văzuse niciodată pe Dors astfel: cu faţa schimonosită, trupul încovoiat, clătinându-se ca şi cum ar fi fost beată.
― Dors! Ce s-a întâmplat?
Alergă până la ea şi o apucă de încheietură, exact în momentul în care trupul ei cedă şi se prăbuşi în braţele sale. O ridică (era mai grea decât o femeie obişnuită de aceeaşi talie, dar lui Seldon nu îi stătea mintea la aşa ceva) şi o aşeză pe canapea.
― Ce s-a întâmplat? întrebă el.
Ea îi spuse, trăgându-şi din greu răsuflarea, pierzându-şi din când în când vocea, în timp ce el îi legăna capul refuzând să creadă că ceea ce se întâmpla acum era realitate.
― Elar a murit, spuse ea. În cele din urmă, am omorât o fiinţă umană... Pentru prima oară... Asta înrăutăţeşte lucrurile.
― Cât de grav eşti rănită, Dors?
― Grav. Elar a pornit echipamentul ― la maxim ― când m-am năpustit asupra lui.
― Poţi fi reparată.
― Cum? Nu există nimeni ― pe Trantor ― care să ştie cum. Am nevoie de Daneel.
Daneel. Demerzel. Undeva, în adâncul sufletului său, Hari ştiuse dintotdeauna. Prietenul său ― un robot ― i-a dat un protector ― un robot ― pentru a se asigura că psihoistoria şi nucleele Fundaţiilor vor avea şansa de a prinde rădăcină. Singura problemă era că Hari se îndrăgostise de protectorul său ― un robot. Acum totul se explica. Toate îndoielile şi întrebările primeau răspuns. Şi totuşi, acum asta nu mai avea absolut nici o importanţă. Nu conta decât Dors.
― Nu putem lăsa să se întâmple aşa ceva.
― Trebuie.
Pleoapele lui Dors tremurară, apoi îl privi pe Seldon cu ochii larg deschişi:
― Trebuie. Am încercat să te salvez dar am eşuat... punct vital... cine te va proteja de acum încolo?
Seldon nu reuşea să o vadă clar. Avea o problemă la ochi:
― Nu-ţi face probleme din cauza mea, Dors. Tu eşti... Tu eşti...
― Nu. Tu, Hari. Spune-i Manellei... Manellei... că acum o iert. Ea a făcut mai bine decât mine. Explică-i Wandei. Tu şi cu Raych... aveţi grjă unul de altul.
― Nu, nu, nu, spuse Seldon legănându-se cuprins de durere. Nu se poate. Rezistă, Dors. Te rog. Te rog, dragostea mea.
Dors scutură încet capul, iar zâmbetul era de-abia o umbră:
― Adio, Hari, iubitule. Să-ţi aduci mereu aminte... ce ai făcut pentru mine.
― N-am făcut nimic pentru tine.
― M-ai iubit şi dragostea ta m-a făcut... umană.
Hari o privea fix, însă Dors îşi încetase funcţionarea.
Yugo Amaryl năvăli ca o furtună în biroul lui Seldon:
― Hari, au început răzmeriţele, mai curând şi mai puternic decât ne aştep...
Apoi se holbă la Seldon, la Dors, şi şopti:
― Ce s-a întâmplat?
Seldon ridică spre el o privire în agonie:
― Răzmeriţe! Ce-mi pasă mie acum de răzmeriţe?... Crezi că mă mai poate interesa ceva acum?
PARTEA A PATRA
WANDA SELDON
SELDON, WANDA― ...În ultimii ani ai vieţii sale, Hari Seldon s-a ataşat foarte mult (unii spun chiar că a devenit dependent) de nepoata sa, Wanda. Rămasă orfană în adolescenţă,' Wanda Seldon s-a dedicat Proiectului de Psihoistorie al bunicului ei, umplând golul lăsat de Yugo Amaryl...
Munca Wandei Seldon rămâne în mare măsură un mister, deoarece aceasta a avut loc într-o deplină izolare. Singurele persoane cărora li s-a permis accesul la cercetarea ei au fost Hari şi un tânăr pe nume Stettin Palver (al cărui descendent, Preem, va contribui patru sute de ani mai târziu la renaşterea Trantor-ului după Marele Jaf (300 E.F.))...
Deşi mare parte din contribuţia Wandei Seldon la Fundaţie este necunoscută, nu încape îndoială că această contribuţie a fost de cea mai mare importanţă...
ENCICLOPEDIA GALACTICA
