― Pretinzi că eşti bolnav. Este important.
― Păi, domnule, nu sunt prea sigur.
― Fă-o, spuse Seldon. Dacă intri în vreo încurcătură din cauza asta, rezolv eu. Şi între timp, domnilor, vă deranjează dacă studiez şi eu preţ de câteva momente modelul Galactic? De mult timp nu m-am mai uitat la aşa ceva.
Ei aprobară muteşte, aparent stingheriţi de prezenţa unui fost Prim Ministru. Unul câte unul, bărbaţii păşiră înapoi şi îi permiseră lui Seldon accesul la comenzile Galactografului.
Degetul lui Seldon se întinse spre comenzi şi roşul care marcase Provincia Anacreon dispăru. Galaxia era o roată strălucitoare formată din ceaţă. În spatele sferei strălucitoare din centru se afla gaura neagră Galactică.
Nu se puteau distinge stelele individuale decât dacă se mărea imaginea, însă Seldon dorea să vadă totul ca întreg... să arunce o privire Imperiului care se destrăma.
Apăsă un contact şi pe imaginea Galactică apărură o serie de puncte galbene. Acestea reprezentau planetele locuibile ― douăzeci şi cinci de milioane. La periferia Galaxiei, acestea erau puncte izolate într-o ceaţă subţire, însă spre centru se aglomerau. Exista o centură solidă galbenă (dar care dacă ar fi fost mărită s-ar fi putut vedea că este formată din puncte izolate) în jurul sferei luminoase din centru. Sfera din centru rămăsese, desigur, albă şi nemarcată. Nici o planetă locuibilă nu putea exista în mijlocul energiilor turbulente ale miezului Galaxiei.
În ciuda marii densităţi a galbenului, Seldon ştia că, dintre toate stelele, mai puţin de una din zece mii avea planete locuibile. Acest lucru era o realitate, în ciuda tehnologiilor de transformare şi de terraformare a planetelor. Oricât de mult avansase tehnologia, era imposibil să transformi majoritatea lumilor din Galaxie în ceva pe care omul să poată umbla în siguranţă fără protecţia unui costum de cosmonaut.
Seldon închise un alt contact. Punctele galbene dispărură, însă o mică regiune strălucea în albastru: Trantor şi diferitele lumi care depindeau direct de el. Era cât se putea de aproape de nucleul central, rămânând totuşi departe de influenţa distrugătoare a acestuia. De obicei era denumit "centrul Galaxiei", ceea ce de fapt nu era adevărat, în sens strict. Rămâneai impresionat de dimensiunea extrem de mică a planetei Trantor în comparaţie cu vasta întindere a Galaxiei. Totuşi, aici era concentrată cea mai mare parte a bogăţiilor, culturii şi autorităţii cunoscute vreodată de omenire.
Dar chiar şi el era sortit distrugerii.
Ca şi cum bărbaţii de lângă el puteau citi gândurile (sau poate că îi interpretau expresia tristă a feţei), Cheliuţă întrebă domol:
― Este adevărat că Imperiul se va prăbuşi?
Seldon replică pe acelaşi ton:
― S-ar putea. S-ar putea. Orice se poate întâmpla.
Se ridică, zâmbi bărbaţilor şi plecă, dar gândurile sale urlau: Se va prăbuşi! Se va prăbuşi!
2
Seldon oftă urcând într-unul din skitterele aliniate unul lângă altul în sala spaţioasă. Fusese o vreme, de-abia cu câţiva ani în urmă, când se mândrea că putea merge de-a lungul interminabilelor coridoare ale Bibliotecii, spunându-şi în sinea sa că deşi trecuse de şaizeci de ani încă se mai putea descurca.
Dar acum, la şaptezeci de ani, picioarele îl lăsau prea repede, şi era obligat să ia un skitter. Tinerii le foloseau din cauză că îi scutea de multe probleme, însă Seldon o făcea pentru că era obligat... asta era diferenţa.
După ce apăsă pe butonul care definea destinaţia, închise un contact şi skitterul se ridică foarte puţin, abia câţiva milimetri de la podea. O luă din loc cu o viteză domoală, foarte lin, foarte silenţios, iar Seldon se lăsă pe spate privind pereţii coridoarelor, celelalte skittere şi trecătorii ocazionali.
Depăşi câţiva Bibliotecari. Şi acum, după atâta vreme, zâmbea atunci când îi vedea. Ei constituiau cea mai veche breaslă din Imperiu, şi se agăţau de nişte obiceiuri demodate datând de câteva milenii...
Îmbrăcămintea lor era mătăsoasă, alburie, semănând cu o togă, îngustându-se la gât şi căzând de acolo în valuri.
În privinţa bărbaţilor, Trantor-ul oscila între păstrarea părului de pe faţă şi eliminarea lui. Majoritatea trantorienilor se bărbiereau. Puţini făceau excepţie. (Dintre aceştia făceau parte şi dahliţii, cu mustăţile lor stufoase.)
Bibliotecarii însă, respectau obiceiul străvechi de a purta barbă. Fiecare Bibliotecar purta o barbă scurtă şi îngrijită, mergând de la o ureche la cealaltă, însă lăsând descoperită buza superioară. Asta îi făcea să se deosebească de ceilalţi, şi îl făcea pe Seldon (care era bine bărbierit) să se simtă stingherit atunci când se afla în mijlocul lor.
Însă caracteristica cea mai definitorie pentru ei era calota pe care o purta fiecare (probabil chiar şi atunci când dormeau). Pătrată, era făcută din catifea, în patru părţi care se uneau deasupra cu un nasture. Calotele erau de o nesfârşită varietate de culori şi, după câte se pare, fiecare culoare avea o semnificaţie. Dacă erai la curent cu iniţierea Bibliotecarilor, îţi puteai da seama de vechimea în serviciu a unui anume Bibliotecar, domeniul de specialitate, gradul de realizare şi aşa mai departe. Asta ajuta la păstrarea ordinii în breasla lor. Fiecare Bibliotecar îşi putea da seama, aruncând o singură privire la calota altuia, dacă era cazul să fie respectuos (şi în ce măsură) sau arogant (şi în ce măsură).
Biblioteca Galactică era clădirea cea mai mare de pe Trantor (şi, probabil, din Galaxie), mult mai mare decât chiar Palatul Imperial. Pe vremuri strălucise în splendoare. Însă, ca şi Imperiul, pălise şi se ofilise. Era ca o matroană bătrână purtând încă bijuteriile din tinereţe, însă pe un corp veşted şi scofâlcit.
Skitterul se opri în faţa uşii bogat ornamentate a biroului Bibliotecarului Şef. Seldon ieşi din el.
Las Zenow zâmbi:
― Bine ai venit, prietene, spuse el cu vocea sa ascuţită.
(Seldon se întrebă dacă nu cumva cântase în tinereţe ca tenor, însă nu îndrăzni să întrebe. Bibliotecarul Şef era întotdeauna plin de demnitate şi întrebarea ar fi putut părea jignitoare.)
― Salutări, spuse Seldon.
Zenow avea o barbă gri, mai mult spre alb, şi purta o calotă de un alb pur. Seldon înţelegea asta fără a avea nevoie de explicaţii. Era un caz de ostentaţie pe dos. Absenţa totală a culorii reprezenta poziţia cea mai înaltă.
Zenow îşi frecă bucuros mâinile:
― Te-am chemat, Hari, pentru că am veşti bune pentru tine... Am găsit-o!
― Las, vrei să spui...
― Da, o lume adecvată. Doreai una îndepărtată. Cred că am găsit-o pe cea ideală.
Zâmbetul său se lăţi:
― Bizuie-te pe Bibliotecă, Hari. Putem găsi orice.
― Nici nu mă îndoiesc, Las. Dă-mi detalii despre această lume.
― Păi, mai întâi hai să-ţi arăt unde se află.
O secţiune a peretelui alunecă în lături, luminile din cameră păliră şi Galaxia apăru în trei dimensiuni, rotindu-se uşor. Din nou, Provincia Anacreon era marcată cu roşu. Seldon putea aproape să jure că episodul cu cei trei bărbaţi fusese o repetiţie pentru cazul de faţă.
