1
HARI SELDON intră în Biblioteca Galactică (şchiopătând uşor, aşa cum făcea din ce în ce mai des în ultima vreme) şi se îndreptă spre skittere, micuţele vehicule care alunecau de-a lungul interminabilelor coridoare ale complexei clădiri.
Se opri însă, remarcând trei bărbaţi aşezaţi într-unul dintre compartimentele galactografice. Galactograful le prezenta Galaxia în toate cele trei dimensiuni. Reprezentarea era foarte sugestivă, lumile rotindu-se în jurul centrului şi în jurul propriilor axe de spin.
De acolo de unde stătea, Seldon putea vedea că Provincia Anacreon, situată la periferie, era marcată cu un roşu strălucitor. Provincia ocupa un volum destul de mare, însă era slab populată cu stele. Anacreon nu era remarcabilă nici prin bogăţie, nici prin cultură. Era însă remarcabilă prin distanţa faţă de Trantor: zece mii de parseci.
Seldon, acţionând din impuls, luă loc la consola unui computer în apropierea celor trei, porni un program care să ia mult timp. Instinctul îi spunea că un astfel de interes în Anacreon era de natură politică ― poziţia sa în cadrul Galaxiei făcea din Anacreon una dintre posesiunile incerte ale regimului Imperial. Seldon rămase cu ochii fixaţi pe ecran, însă urechile îi erau larg deschise pentru a auzi discuţia care se purta lângă el. În mod normal, în Bibliotecă nu se auzeau discuţii politice.
Seldon nu cunoştea pe nici unul dintre cei trei bărbaţi. Nimic surprinzător. Mulţi oameni frecventau Biblioteca, şi pe majoritatea îi cunoştea din vedere ― cu unii chiar discutase ― însă Biblioteca era deschisă pentru toţi cetăţenii. Nu se făceau discriminări. Oricine putea intra şi se putea folosi de informaţii. (O perioadă de timp limitată, însă. Doar o minoritate din care făcea parte şi Seldon avea permisiunea să "prindă rădăcini" în Bibliotecă. Lui Seldon i se pusese la dispoziţie un birou personal sigilat şi avea acces neîngrădit la băncile de informaţii ale Bibliotecii.)
Unul dintre bărbaţi (Seldon îl porecli Nas Coroiat, din motive evidente) vorbi cu o voce înceată dar încordată.
― S-o lăsăm baltă, spuse el. S-o lăsăm baltă. Ne costă o grămadă ca să facem faţă şi, chiar dacă momentan reuşim, nu va ţine decât atâta vreme cât armata se află acolo. Nu poate rămâne la nesfârşit şi, imediat ce va pleca, situaţia va fi din nou ca înainte.
Seldon ştia despre ce vorbeau. De-abia cu trei zile în urmă TrantorVision difuzase ştirea că guvernul Imperial hotărâse o demonstraţie de forţă pentru a-l aduce la ordine pe neastâmpăratul Guvernator al Anacreonului. Analiza psihoistorică a lui Seldon arătase că asta era o procedură inutilă, dar guvernul nu era de obicei dispus să asculte de el atunci când îi erau stârnite sentimentele. Seldon zâmbi uşor încruntat atunci când auzi că Nas Coroiat spunea ceea ce spusese şi el ― iar tânărul o făcuse fără ajutorul vreunei informaţii psihoistorice.
Nas Coroiat continuă:
― Dacă lăsăm Anacreonul în pace, ce avem de pierdut? Rămâne tot acolo, la periferia Galaxiei. Nu se poate muta în Andromeda, nu-i aşa? Deci va fi obligat să continue comerţul cu noi şi viaţa merge mai departe. Ce importanţă are dacă dau sau nu onorul Împăratului?
Al doilea bărbat, pe care Seldon îl poreclise Cheliuţă, din motive şi mai evidente, spuse:
― Numai că toată afacerea asta nu se produce în neant. Dacă Anacreon se duce, atunci se vor duce şi alte provincii de la periferie. Imperiul se va sfărâma.
― Şi ce dacă? şopti cu violenţă Nas Coroiat. Oricum, Imperiul nu se mai poate administra în mod eficient. Este prea mare. Să lase periferia să se desprindă, şi să aibă grijă de el însuşi... dacă mai poate. Suburbiile vor fi cu atât mai puternice şi mai prospere. Periferia nu trebuie să ne aparţină din punct de vedere politic; va fi în continuare a noastră, din punct de vedere economic.
Acum interveni al treilea bărbat (Obraji Roşii), spunând:
― Aş vrea să ai dreptate, dar nu aşa se vor petrece lucrurile. Dacă provinciile de la periferie îşi vor câştiga independenţa, primul lucru pe care-l va face fiecare va fi să îşi crească puterea, în detrimentul vecinilor. Va fi război, vor fi conflicte şi fiecare dintre guvernatori va sfârşi prin a visa să ajungă Împărat. Va fi ca în zilele de demult, de dinaintea Regatului Trantor... o epocă întunecată care va dura mii de ani.
― Lucrurile nu vor sta chiar aşa de rău, spuse Cheliuţă. Imperiul se poate sfărâma, însă se va reface rapid după ce oamenii vor descoperi că dezintegrarea înseamnă doar război şi sărăcie. Vor privi înapoi spre epoca de aur a Imperiului intact şi totul va fi din nou bine. Doar nu suntem barbari. Vom găsi noi o cale de rezolvare.
― Categoric, spuse Nas Coroiat. Trebuie să ne aducem aminte că Imperiul a înfruntat criză după criză şi a răzbit în timp.
Dar Obraji Roşii dădu din cap spunând:
― Asta nu este o simplă criză. Este ceva mult mai rău. Imperiul s-a deteriorat, timp de generaţii. Blestematul deceniu al juntei a distrus economia, iar de la căderea juntei şi ridicarea acestui nou Împărat, Imperiul a fost atât de slab încât guvernatorii de la periferie nu trebuie să facă nimic. Imperiul se va prăbuşi sub propria greutate.
― Dar jurământul de credinţă dat Împăratului... începu Nas Coroiat.
― Ce jurământ? spuse Obraji Roşii. Ani întregi am stat fără Împărat, după asasinarea lui Cleon, şi nimeni nu s-a sinchisit din cale-afară. Împăratul ăsta nou este doar o marionetă. Nu poate face nimic. Nimeni nu poate face nimic. Asta nu este o criză. Este sfârşitul.
Ceilalţi doi îl priviră încruntaţi pe Obraji Roşii.
― Chiar crezi asta? întrebă Cheliuţă. Crezi că guvernul Imperial va sta cu mâinile în sân lăsând totul să se întâmple de la sine?
― Da! Ca şi voi doi, nu va crede că aşa ceva se întâmplă. Adică nu va crede decât atunci când va fi prea târziu.
― Şi ce-ai vrea să facă dacă ar crede? întrebă Cheliuţă.
Obraji Roşii privi în Galactograf ca şi cum acolo ar fi putut afla răspunsul:
― Nu ştiu. Situaţia se prezintă cam aşa: eu voi muri odată şi-odată; până atunci, lucrurile nu vor sta prea rău. După aceea, situaţia devenind mai grea, îşi vor face alţii probleme. Eu voi fi oale şi ulcele. Zilele de odinioară au pierit pentru totdeauna. Apropo, nu sunt singurul care crede acest lucru. Aţi auzit de cineva pe nume Hari Seldon?
― Da, spuse prompt Nas Coroiat. Nu a fost Prim Ministru sub Cleon?
― Ba da, spuse Obraji Roşii. Este un fel de om de ştiinţă. L-am auzit ţinând un discurs acum câteva luni. M-am simţit mai bine ştiind că nu sunt singurul care crede că Imperiul se destramă. A spus...
― A spus el că totul va începe să clocotească şi ne vom cufunda într-o permanentă eră de întuneric? interveni Cheliuţă.
― Nu, spuse Obraji Roşii. Este un tip foarte prudent. Spune că s-ar putea să se întâmple, însă se înşeală. Se va întâmpla sigur.
Seldon auzise destul. Se îndreptă şchiopătând spre masa la care stăteau cei trei bărbaţi şi îl atinse pe Obraji Roşii.
― Domnule, spuse el, pot vorbi cu dumneata un moment?
Obraji Roşii tresări, ridică privirea, apoi spuse:
― Hei, dumneata nu eşti cumva Profesorul Seldon?
― Ba da, dintotdeauna, spuse Seldon.
Îi înmână bărbatului o carte de vizită care purta fotografia sa:
― Aş dori să ne întâlnim aici, în biroul meu de la Bibliotecă, la ora 4 p.m., poimâine. Crezi că se poate?
― Trebuie să muncesc.
