Dădu din cap cu tristeţe, resemnat, şi oftă:

― ... este...

Se întrerupse dintr-o dată:

― Hei, tu de colo, tinere!

Seldon strigase la un tânăr prost îmbrăcat, care mai avea câteva momente până să treacă pe lângă ei, mergând în sens opus. Mesteca o prăjitură pe care abia o băgase în gură; ambalajul îl aruncase neglijent pe jos.

― Ridică mizeria aia şi pune-o unde trebuie, îl admonestă Seldon.

― Ridic-o tu, mârâi tânărul.

După care se întoarse şi plecă.

― Încă un semn al deteriorării societăţii, aşa cum prezice psihoistoria dumneavoastră, Profesore Seldon, spuse Palver.

― Da, Stettin. Pretutindeni în jurul nostru Imperiul se prăbuşeşte, bucată cu bucată. De fapt, a căzut deja... nu mai este cale de întoarcere. Apatia, decăderea, lăcomia, toate au jucat un rol în distrugerea cândva-gloriosului Imperiu. Şi ce îi va lua locul? Păi...

În acest moment, Seldon se întrerupse văzând figura lui Palver. Tânărul părea că ascultă cu atenţie... dar nu vorbele lui Seldon. Capul său era înclinat într-o parte, iar faţa avea o privire pierdută. Era ca şi cum se străduia să audă un sunet pe care nimeni nu îl putea auzi în afară de el însuşi.

Reveni dintr-o dată la realitate. Cu o privire foarte atentă în jurul lor, Palver îl apucă de braţ pe Seldon:

― Hari, repede, trebuie să plecăm. Vin...

Apoi liniştea serii fu spartă de sunetul aspru al unor paşi care se apropiau în grabă. Seldon şi Palver se repeziră să plece, dar era prea târziu; o bandă de haimanale le sărise în spate. Însă Hari Seldon era pregătit. Roti imediat bastonul. Văzând aceasta, cei trei atacatori ― doi băieţi şi o fată, toţi adolescenţi ― râseră.

― Aha, babalâcule, deci vrei să ne faci viaţa grea? râse şeful grupului. Auzi, eu şi cu pretenii mei te punem la pământ în două secunde. O să te...

Dintr-o dată, se trezi pe asfalt, victimă a unei lovituri de Twist, perfect plasată în abdomen. Ceilalţi doi golani care rămăseseră în picioare se aplecară puţin, pregâtindu-se să atace. Dar Palver era mai rapid. Şi ei fură doborâţi înainte să-şi dea seama ce anume îi lovise.

După care torul se sfârşi... aproape tot atât de repede precum începuse. Seldon se dădu într-o parte, sprijinindu-se cu toată greutatea în baston, încă tremurând la gândul că scăpase ca prin urechile acului. Palver, gâfâind uşor în urma efortului, supraveghea scena. Cei trei atacatori rămăseseră întinşi în nesimţire pe alee, sub cupola care se întuneca.

― Haide, să plecăm repede de aici! stărui Palver.

Numai că de această dată nu fugeau de atacatori.

― Stettin, nu putem pleca, protestă Seldon.

Arătă spre cei trei bătăuşi:

― Sunt copii. Poate că sunt pe moarte. Cum putem pleca pur şi simplu? Este inuman ― asta este ― şi în toţi aceşti ani m-am luptat să protejez ceea ce este mai bun în oameni.

Lovi în pământ cu bastonul pentru a fi mai convingător. Ochii îi străluceau.

― Prostii, replică Palver. Inuman este modul în care bătăuşi ca ăştia atacă oameni nevinovaţi ca tine. Crezi că ei ţi-ar fi dat o şansă? Ţi-ar fi înfipt imediat un cuţit în pântece pentru a-ţi fura ultimul credit. După care ţi-ar fi tras un şut înainte de a fugi! Îşi vor reveni destul de curând şi se vor furişa pe undeva să-şi lingă rănile. Sau îi va descoperi cineva şi va anunţa biroul central. Dar, Hari, gândeşte-te. După ce s-a întâmplat ultima oară, implicarea într-o altă încăierare te va distruge. Te rog, Hari, trebuie să fugim!

Cu aceasta, Palver îl apucă pe Seldon de braţ iar acesta, după o ultimă privire în spate, se lăsă dus.

Pe măsură ce paşii lui Seldon şi Palver se pierdeau rapid în depărtare, o altă siluetă îşi făcu apariţia din locul în care se ascunsese, în spatele unor copaci. Râzând în sinea sa, tânărul cu ochi ursuzi murmură:

― Crezi că-mi spui tu mie ce e bine şi ce e rău, Profesore?

Cu acestea, se întoarse pe călcâie şi plecă să anunţe ofiţerii de securitate.

26

― Ordine! Să fie ordine! zbieră judecătorul Tejan Popjens Lih.

Audierea publică a Profesorului Corbul Seldon şi a tânărului său asociat, Stettin Palver, crease agitaţie în Trantor. Iată-l pe omul care prezisese Prăbuşirea Imperiului, care îi sfătuia pe ceilalţi să se întoarcă din nou la epoca de aur a politeţii şi ordinii... iată-l pe acela care, aşa cum spuneau martori oculari, ordonase lovirea brutală a trei tineri trantorieni, aparent fără nici o provocare. A, da, promitea să fie o audiere spectaculoasă, care urma să ducă, fără îndoială, la un proces şi mai spectaculos.

Judecătorul apăsă un contact aflat pe scaunul său şi un gong puternic se făcu auzit pe deasupra sălii aglomerate.

― Să fie ordine! repetă ea gloatei care acum se potolise. Dacă va fi nevoie, evacuez sala. Este un avertisment. Să nu se mai repete.

Judecătorul făcea o impresie puternică în roba sa purpurie. Originară din Lystena, o lume din Provincie, tenul lui Lih avea o uşoară tentă albăstrie, care se accentua atunci când era neliniştită şi devenea practic roşu atunci când era furioasă. Se spunea că, în ciuda atâtor ani petrecuţi în magistratură şi cu toată reputaţia ei de avea un discernământ deosebit şi o bună poziţie (era considerată unul dintre cei mai apreciaţi reprezentanţi ai legii Imperiale), Lih se mândrea cu combinaţia de culori pe care o oferea şi cu felul în care robele ei purpurii se asortau la culoarea uşor turcoaz a pielii.

Oricum, Lih avea reputaţia că îi pedepsea aspru pe cei care încălcau legea Imperială; era unul dintre puţinii judecători care mai respectau cu stricteţe Codul Civil.

― Am auzit de dumneavoastră, Profesore Seldon, şi despre teoriile privind iminenta noastră prăbuşire. Am discutat cu magistratul care de curând a audiat un alt caz în care aţi fost implicat; când aţi lovit un om cu măciulia de plumb a bastonului. Cu acea ocazie aţi pretins ― la fel ca şi acum ― că aţi fost victima unui atac. Raţionamentul dumneavoastră a avut ca punct de plecare, cred, un incident anterior neraportat, în care pretindeţi că aţi fost atacat de opt golani. Profesore Seldon, aţi reuşit să-l convingeţi pe stimatul meu coleg invocând legitima apărare, deşi un martor ocular a raportat cu totul altceva. De data aceasta va trebui să fiţi mult mai convingător.

Cei trei golani care îi reclamaseră pe Seldon şi pe Palver râseră înfundat, în banca acuzării. Astăzi aveau o înfăţişare mult diferită faţă de cea din noaptea atacului. Băieţii purtau salopete sport, lejere; tânăra purta o vestă cu pliuri. Una peste alta, dacă nu te uitai la ei (sau nu îi ascultai) cu prea mare atenţie, cei trei ofereau o imagine destul de respectabilă a tineretului trantorian.

Avocatul lui Seldon, Civ Novker (care îl reprezenta de asemenea şi pe Palver) se apropie de podium:

― Stimate judecător, clientul meu este un membru de marcă al comunităţii trantoriene. A fost un bun Prim Ministru de reputaţie interstelară. Este o cunoştinţă personală a Împăratului nostru, Agis XIV. La ce i-ar folosi Profesorului Seldon să atace tineri nevinovaţi? Este unul dintre cei care susţin cu voce tare stimularea creativităţii intelectuale a tinerilor trantorieni... Proiectul său de Psihoistorie are în componenţă numeroşi studenţi voluntari; este un membru foarte iubit al catedrei de la Universitatea Streeling. Mai mult...

Şi aici Novker făcu o pauză, plimbându-şi privirea peste mulţimea înghesuită în sală, ca şi cum ar fi spus: "Staţi să auziţi asta... va va fi ruşine că v-aţi îndoit vreodată de veridicitatea spuselor clientului meu.":

― ... Profesorul Seldon este una dintre puţinele persoane particulare admise oficial în Biblioteca Galactică. I s-a permis accesul neîngrădit la facilităţile Bibliotecii, pentru a lucra la ceea ce dânsul numeşte Enciclopedia Galactica, un adevărat imn adus civilizaţiei Imperiale. Vă întreb, deci, cum poate fi pus acest om într-o situaţie atât de penibilă?

Cu un gest teatral, Novker arătă înspre Seldon, care stătea pe banca acuzaţilor împreună cu Stettin Palver. Obrajii lui Hari se îmbujoraseră din cauza laudelor aduse (la urma urmelor, în ultima vreme, numele lui era subiect de batjocură şi nu de aplauze), iar mâna îi tremura uşor pe mânerul încrustat al bastonului său solid.

Judecătorul Lih coborî privirea spre Seldon, deloc impresionată:

― Într-adevăr, domnule consilier, la ce i-ar folosi? Mi-am pus şi eu exact aceeaşi întrebare. Am făcut multe nopţi albe, frământându-mi creierii pentru a găsi un motiv plauzibil. Pentru ce un om de talia Profesorului Seldon să comită un atac neprovocat, când critică cel mai vehement şi deschis aşa-zisa "prăbuşire" o ordinii civile. Şi apoi, m-am luminat dintr-o dată. Probabil nemulţumit că nu este crezut, Profesorul Seldon vrea să dovedească lumilor că predicţiile sale se vor împlini cu adevărat. La urma urmelor, avem aici un bărbat care şi-a petrecut o întreagă carieră prezicând Prăbuşirea Imperiului. Însă dovezile sale cele mai concludente nu sunt decât câteva becuri arse în cupolă, o perturbare întâmplătoare a transportului public, oprirea finanţării într-un loc sau altul... nimic dramatic. Însă un atac... sau două, sau trei... asta da, iată ceva convingător.

Lih se lăsă pe spate, cu braţele încrucişate la piept şi cu o expresie mulţumită pe faţă. Seldon se ridică în picioare, sprijinindu-se de tăblia mesei. Cu un mare efort, se apropie de podium, dându-l la o parte pe avocatul său, mergând cu capul sus sub privirea de oţel a judecătorului.

― Onorat judecător, vă rog să-mi permiteţi să spun câteva cuvinte în apărarea mea.

― Desigur, Profesore Seldon. La urma urmelor, acesta nu este un proces ci doar o audiere, pentru a se expune toate declaraţiile şi faptele în legătură cu cazul. După aceea decidem dacă să continuăm sau nu cu un proces. Eu nu am prezentat decât o interpretare posibilă; sunt foarte curioasă să ascult ce aveţi de spus.

Seldon îşi drese vocea înainte de a începe:

― Mi-am închinat întreaga viaţă Imperiului. I-am slujit cu oredinţă pe Împăraţi. Psihoistoria mea nu este un vestitor al distrugerii, ci doreşte să ofere o soluţie pentru revigorare. Cu ajutorul ei putem fi pregătiţi pentru evoluţiile viitoare ale civilizaţiei. Dacă, aşa cum cred eu, Imperiul îşi continuă declinul, psihoistoria ne va ajuta să construim bucăţică cu bucăţică o civilizaţie nouă, mai bună, bazată pe ceea ce este bun din cea veche. Iubesc lumile, iubesc oamenii, iubesc Imperiul... ce m-ar determina să contribui la fărădelegile care îi şubrezesc puterea pe zi ce trece? Mai mult de atât nu pot spune. Trebuie să mă credeţi. Eu, un om al intelectului, al ecuaţiilor, al ştiinţei... vă vorbesc acum din inimă.

Seldon se întoarse şi merse încet înapoi, până la banca pe care trebuia să stea împreună cu Palver. Înainte de a se aşeza, o căută din ochi pe Wanda, care stătea la galeria spectatorilor. Ea îi zâmbi discret făcându-i în acelaşi timp cu ochiul.