― Raych, interveni Hari, cât de gravă este situaţia? Se dau lupte în apropierea voastră?

― Tată, eşti în pericol? întrebă Wanda.

Aşteptară câteva secunde pentru ca mesajul lor să călătorească cei nouă mii de parseci care îi despărţeau de Raych, prin Galaxie.

― N-n-n-am reuşit să disting prea bine ce aţi spus, răspunse holograma. Pe aici se duc nişte mici încăierări. De fapt, este chiar palpitant.

Raych zâmbi din nou:

― Acum trebuie să întrerup. Nu uitaţi, interesaţi-vă de Arcadia VII care se îndreaptă spre Anacreon. Am să vă cer relaţii imediat ce rezolv aici. Nu uitaţi, eu...

Transmisia se întrerupse şi holograma dispăru. Tunelul din holo-ecran se contractă în sine însuşi, şi după scurtă vreme Wanda şi Seldon se treziră fixând un perete alb.

― Bunicule, spuse Wanda, ce crezi că vroia să spună?

― N-am nici o idee, dragă. Însă ştiu un lucru, şi anume că tatăl tău este în stare să-şi poarte singur de grijă. Mi-e milă de orice rebel care va încasa loviturile lui Raych!... Haide, să ne întoarcem la acea ecuaţie, şi după câteva ore vom întreba de Arcadia VII.

― Comandante, nu ai nici o idee ce s-a întâmplat cu nava? Hari Seldon era din nou angajat într-o conversaţie intragalactică, dar de data aceasta cu un comandant militar a cărui navă se afla staţionată pe Anacreon. Pentru această comunicaţie, Seldon se folosea de vizi-ecran... mai puţin fidel decât un holo-ecran, dar mult mai simplu.

― Vă spun că nu am primit nici o cerere din partea acelei hipernave pentru a intra în atmosfera Anacreon-ului. Desigur, comunicaţiile cu Santanni au fost întrerupte câteva ore. De fapt, au fost sporadice în ultima săptămână. Este posibil ca nava să fi încercat să ia legătura cu noi pe un canal diferit. Dar mă îndoiesc că s-a întâmplat aşa ceva. Nu, este mult mai probabil ca Arcadia VII să-şi fi schimbat destinaţia. Voreg, poate, sau Sarip. Aţi încercat una din lumile astea, Profesore?

― Nu, spuse nervos Seldon, dar nu văd motivul pentru care nava, dacă se îndrepta spre Anacreon, să nu meargă spre Anacreon. Comandante, este vital să pot localiza nava.

― Desigur, se aventură comandantul, este posibil ca Arcadia VII să nu fi reuşit. Să treacă, vreau să spun. Se dau multe lupte. Rebelilor ălora nu le pasă în cine trag. Ţintesc cu laserele lor şi pretind că trag în Împăratul Agis. Vă spun, Profesore, aici, la Periferie, se duce un cu totul alt joc.

― Pe acea navă se află nora mea împreună cu fiica ei, comandante, spuse Seldon.

― O, îmi pare rău, Profesore, spuse comandantul. Voi lua legătura cu dumneavoastră imediat ce aud ceva despre ele.

Dezamăgit, Hari închise contactul vizi-ecranului. Cât de obosit sunt, gândi el. Dar nu mă surprinde... ştiam de aproape patruzeci de ani că aici se va ajunge.

Chicoti cu amărăciune în sinea sa. Probabil comandantul acela avusese impresia că îl şoca, impresionându-l cu detalii picante despre viaţa la "periferie". Dar Seldon ştia totul despre periferie. Pe măsură ce periferia va intra în agitaţie, întregul ansamblu se va destrăma ca un tricotaj, până la capăt: Trantor.

Auzi un bâzâit uşor. Era semnalul de la uşă:

― Da?

― Bunicule, spuse Wanda intrând în birou, mi-e frică.

― De ce, dragă? întrebă îngrijorat Seldon.

Încă nu vroia să-i spună ce aflase ― sau, mai degrabă, ce nu aflase ― de la comandantul de pe Anacreon.

― De obicei, deşi sunt atât de departe, îi simt... îi simt aici, spuse ea arătând spre cap, şi aici, spuse arătând spre inimă. Dar acum, astăzi, nu-i simt. Îi simt mai slab, ca şi cum se sting, ca becurile din cupolă. Şi vreau să opresc acest lucru. Vreau să-i trag înapoi, dar nu pot.

― Wanda, cred că este doar imaginaţia ta, din cauza grijilor pe care ţi le faci din cauza rebeliunii. Ştii că revolte apar mereu, pretutindeni în Imperiu... mici erupţii care eliberează tensiunile. Haide, ştii că există prea puţine şanse ca Raych, Manella, şi Bellis, să păţească ceva. Tatăl tău ne poate chema oricând ca să ne spună că este bine; mama ta şi cu Bellis vor ateriza pe Anacreon şi se vor bucura de o mica vacanţă. Noi suntem de compătimit... suntem înfundaţi aici, până la urechi, în munca noastră! Aşa că, iubito, du-te şi te bagă în pat şi să ai numai gânduri frumoase... Îţi promit că mâine, sub cupola însorită, lucrurile vor părea mult mai roz.

― Bine, bunicule, spuse Wanda care nu părea pe deplin convinsă. Dar mâine... dacă nu primim nici o veste... va trebui să... să...

― Wanda, ce altceva putem face decât să aşteptăm? o întrebă cu blândeţe Hari.

Wanda se întoarse şi plecă. Greutatea grijilor ei parcă o apăsa pe umeri. Hari o privi cum pleacă, după care permise propriilor griji să iasă la suprafaţă.

Trecuseră trei zile de la convorbirea cu Raych. De atunci... nimic. Iar astăzi, comandantul naval de pe Anacreon spusese că nu auzise nimic despre vreo navă numită Arcadia VII.

Hari încercase mai devreme să ia legătura cu Raych pe Santanni, dar toate reţelele de comunicaţie cu Santanni erau distruse. Ca şi cum Santanni ― şi Arcadia VII ― se rupseseră pur şi simplu de Imperiu, ca o petală de floare.

Seldon ştia ce trebuia să facă acum. Imperiul era poate la pământ, dar nu pierise. Puterea sa, dacă era bine mânuită, putea fi încă uluitoare. Seldon trimise un mesaj urgent spre Împăratul Agis XIV.

29

― Ce surpriză... prietenul meu Hari!

Figura lui Agis îi zâmbi lui Seldon prin holo-ecran:

― Mă bucur să primesc veşti de la tine, deşi de obicei apelezi la audienţele personale, care sunt mai protocolare. Haide, mi-ai trezit interesul. Care este urgenţa?

― Sire, începu Seldon, fiul meu, Raych, împreună cu soţia şi fiica, trăiesc pe Santanni.

― A, Santanni, spuse Împăratul şi zâmbetul îi pieri. O adunătură de nemernici pe care dacă...

― Sire, vă rog, îl întrerupse Seldon uimindu-l pe Împărat cu încălcarea flagrantă a protocolului Imperial. Fiul meu a reuşit să le urce pe Manella şi pe Bellis într-o hipemavă, Arcadia VII, cu destinaţia Anacreon. Însă el a trebuit să rămână. Asta s-a întâmplat acum trei zile. Nava nu a aterizat pe Anacreon. Iar fiul meu parcă a dispărut. Apelurile către Santanni au rămas fără răspuns, iar acum liniile de comunicaţie au fost distruse. Vă rog, Sire, mă puteţi ajuta?

― Hari, după cum ştii, toate legăturile dintre Santanni şi Trantor au fost avariate. Totuşi, păstrez o influenţă în anumite sectoare din Santanni. Cu alte cuvinte, mi-au rămas câţiva loiali care nu au fost descoperiţi. Deşi nu pot lua direct legătura cu vreunul dintre oamenii mei operativi de acolo, îţi pot arăta toate rapoartele pe care le primesc. Ele sunt, desigur, strict confidenţiale, dar având în vedere situaţia ta şi relaţia noastră îţi voi permite accesul la acele informaţii care te-ar putea interesa. Aştept un raport ce trebuie să apară până într-o oră. Dacă vrei, voi lua din nou legătura cu tine după ce soseşte. Între timp, voi pune pe unul dintre funcţionarii mei să parcurgă toate rapoartele primite din Santanni în ultimele trei zile şi să caute ceva referitor la Raych, Manella, sau Bellis Seldon.

― Vă mulţumesc, Sire. Aveţi umila mea recunoştinţă.

Hari Seldon înclină capul, în timp ce imaginea Împăratului dispărea de pe holo-ecran.

Şaizeci de minute mai târziu, Hari Seldon stătea tot la birou, aşteptând veşti de la Împărat. Ultima oră fusese una dintre cele mai grele din viaţa sa. Mai grele nu fuseseră decât orele de după distrugerea lui Dors.

Faptul că nu ştia îl ucidea pur şi simplu. Îşi făcuse o carieră din a şti ― viitorul, ca şi prezentul. Iar acum nu avea nici o idee despre trei dintre fiinţele pe care le iubea cel mai mult.

Holo-ecranul bâzâi uşor şi Hari, ca răspuns, apăsă un contact. Agis îşi făcu apariţia.

― Hari, începu Împăratul.

Din tenta de tristeţe a vocii Împăratului, Hari ştia că această veste avea să fie proastă.

― Fiul meu, spuse Hari.

― Da, răspunse Împăratul. Raych a fost omorât, ieri dimineaţă, într-un bombardament asupra Universităţii Santanni. Am aflat că Raych ştia de bombardament, dar a refuzat să-şi părăsească postul. Ştii, un mare număr dintre rebeli erau studenţi şi Raych a crezut că dacă ei ar afla de prezenţa lui acolo, atunci nu ar mai... Dar ura a învins raţiunea. Vezi tu, Universitatea este o Universitate Imperială. Rebelii au senzaţia că trebuie să distrugă toate lucrurile Imperiale, pentru ca apoi să reconstruiască altele. Idioţii! De ce...

Agis se opri aici, dându-şi seama că lui Seldon nu-i păsa de Universitatea Santanni sau de planurile rebelilor... cel puţin, nu acum.

― Hari, dacă asta te face să te simţi mai bine, află că fiul tău a murit încercând să apere cunoaşterea. Nu pentru Imperiu a luptat şi murit Raych, ci pentru umanitatea însăşi.

Seldon ridică privirea, cu ochii plini de lacrimi. Întrebă cu o voce de-abia auzită: