Se gândi cu nostalgie la Wanda. Acum, rareori îşi mai vedea nepoata şi mereu era de faţă Stettin Palver. În cele trei luni de când se întâlniseră, Wanda şi Stettin păruseră de nedespărţit. Wanda îl asigurase că acest lucru era necesar pentru Proiect, dar Seldon bănuia că erau implicate şi alte sentimente, nu doar devotamentul pentru muncă.

Îşi aminti de primele zile pe care le petrecuse împreună cu Dors, de discuţiile pe care le purtau. Acelaşi lucru se putea vedea şi în felul în care cei doi tineri se priveau unul pe altul, cu o intensitate născută nu doar dintr-o stimulare intelectuală, ci şi dintr-o motivaţie sentimentală.

Mai mult, prin chiar natura lor, Wanda şi Palver păreau sa se simtă mai bine împreună decât cu alţi oameni, De fapt, Seldon descoperi că atunci când nimeni altcineva nu era prin preajmă, Wanda şi Palver nici măcar nu vorbeau unul cu altul; capacităţile lor mentale erau suficient de bine dezvoltate încât să nu mai aibă nevoie de cuvinte pentru a comunica.

Ceilalţi membri ai Proiectului nu ştiau de capacităţile deosebite ale Wandei şi ale lui Palver. Seldon apreciase că era bine să ţină secretă munca mentaliştilor, cel puţin până când rolul lor în cadrul Planului avea să fie definitiv hotărât. De fapt, Planul în sine era complet definit... dar numai în mintea sa. Mai avea nevoie de câteva piese care să intre la locul potrivit, apoi îi va putea pune la curent pe cei doi... poate şi pe alţii, dacă era necesar.

Se ridică încet, cu greu. Trebuia să se întoarcă înapoi la Streeling, peste o oră avea întâlnire cu Wanda şi Palver. Îi lăsaseră vorbă că aveau să-i facă o mare surpriză. Încă o piesă pentru marele joc, spera Seldon. Privi pentru ultima oară Trantor-ul de deasupra şi, înainte de a se întoarce la ascensorul gravitic, zâmbi şi spuse încet: "Fundaţia".

34

Hari Seldon intră în biroul său pentru a descoperi că de fapt Wanda şi Palver sosiseră deja şi stăteau la masa de conferinţe, în capătul îndepărtat al camerei. Aşa cum se întâmpla de obicei când erau numai ei doi, camera era complet cufundată în tăcere.

Apoi se opri dintr-o dată, observând că împreună cu ei se afla încă un individ. Ce ciudat... din politeţe, Wanda şi Palver vorbeau normal atunci când se aflau în compania altor oameni. Dar nici unul dintre cei trei nu vorbea acum.

Seldon îl studie pe noul venit... un tip cu înfăţişare ciudată, de aproximativ treizeci şi cinci de ani, cu o privire mioapă, datorată probabil unor studii prea îndelungate. Dacă n-ar fi fost un anumit aspect al fălcilor, Seldon l-ar fi considerat poate un om slab de fire, dar evident că ar fi făcut o greşeală. Pe figura omului se puteau citi atât forţă cât şi bunătate. O fizionomie care inspiră încredere, aprecie Seldon.

― Bunicule, spuse Wanda ridicându-se cu graţie din scaun.

Seldon simţi cum îl doare inima privindu-şi nepoata. Se schimbase atât de mult în ultimele luni, de la pierderea familiei. În trecut, zâmbea şi râdea tot timpul; în ultima vreme, privirea ei senină era rareori luminată de un zâmbet. Dar ― acum ca întotdeauna ― era minunată şi acea frumuseţe nu era depăşită decât de intelectul ei extraordinar.

― Wanda, Palver, spuse Seldon.

Apoi, întorcându-se spre străin:

― Bună. Mă numesc Hari Seldon.

― Sunt deosebit de onorat să fac cunoştinţă cu dumneavoastră, Profesore, răspunse bărbatul. Mă numesc Bor Alurin.

Alurin îi strânse mâna.

― Bor este psiholog, Hari, spuse Palver, şi un mare admirator al muncii tale.

― Şi, mult mai important, bunicule, spuse Wanda, Bor este unul de-al nostru.

― Unul de-al vostru?

Privi întrebător de la unul la altul:

― Vreţi să spuneţi...?

Ochii lui Seldon scânteiau.

― Da, bunicule. Ieri, Stettin şi cu mine mergeam prin Sectorul Ery; ne învârteam, aşa cum ne-ai sugerat tu, căutând alţii ca noi. Şi dintr-o dată ― vuam! ― iată-l!

― I-am recunoscut pe loc structura gândurilor şi am început să căutăm primprejur încercând să stabilim o legătură, spuse Palver preluând povestea. Ne aflam într-o zonă comercială, aproape de cosmoport, aşa că aleile erau înţesate de cumpărări, turişti şi comercianţi din Provincie. Părea că nu avem nici o şansă, dar Wanda s-a oprit pur şi simplu şi a trimis un semnal: vino aici. Din mulţime a apărut Bor. A venit până la noi şi a emis un Da?

― Uimitor, spuse Seldon zâmbind spre nepoata sa. Şi, Doctore ― Doctor, nu? ― Alurin, ce impresie vă fac toate acestea?

― Ei bine, începu gânditor psihologul, sunt mulţumit. Întotdeauna m-am simţit diferit, iar acum ştiu pentru ce. Şi dacă vă pot fi de vreun ajutor, atunci...

Coborî privirea în jos, ca şi cum simţise că fusese prea îndrăzneţ:

― Wanda şi cu Stettin mi-au spus că aş putea ajuta în vreun şi la Proiectul dumneavoastră de Psihoistorie. Profesore, nimic nu mi-ar face mai mare plăcere.

― Da, da. Este foarte adevărat, Dr. Alurin. De fapt, cred că ai putea avea o importantă contribuţie la acest Proiect ― dacă mi te alături. Desigur, va trebui să renunţi la tot ce faci acum, chiar dacă predai sau eşti practicant. Crezi că poţi?

― Sigur că da, Profesore, sigur. Poate că aş avea nevoie de puţin ajutor ca s-o conving pe nevastă-mea...

Chicoti uşor, privind timid spre ei:

― Dar se pare că în direcţia asta mă pot descurca.

― Deci a rămas stabilit spuse vioi Seldon. Te vei alătura Proiectului de Psihoistorie. Îţi promit, Dr. Alurin, ai luat o decizie pe care nu o vei regreta.

― Wanda, Stettin, spuse Seldon după plecarea lui Alurin. acesta este un eveniment foarte promiţător. Cât de repede credeţi că puteţi descoperi alţi mentalişti?

― Bunicule, ne-a trebuit aproape o lună pentru a-l descoperi pe Bor... nu putem spune cu ce frecvenţă am putea descoperi alţii. Ca să-ţi spun adevărul, aceste "ieşiri" ne sustrag de la munca noastră cu Primul Radiant şi ne deranjează. Acum că-l am pe Stettin cu care să "vorbesc", comunicarea verbală este uneori prea aspră, prea tare.

Zâmbetul lui Seldon se topi. Se temea de asta. Pe măsură ce Wanda şi Palver îşi perfecţionaseră capacităţile mentale, toleranţa lor pentru viaţa "obişnuită" se diminuase.

― Wanda, Stettin, cred că a venit timpul să vă spun mai multe despre ideea pe care a avut-o Yugo Amaryl cu câţiva ani în urmă, şi despre Planul pe care l-am elaborat eu pe baza acelei idei. Până acum nu am fost în stare să-l elaborez, pentru că nu aveam toate piesele aşezate la locul lor. După cum ştiţi, Yugo a intuit că trebuie create două Fundaţii ― fiecare să fie o alternativă în cazul eşecului celeilalte. A fost o idee strălucită şi mi-aş fi dorit ca Yugo să trăiască să o vadă realizată.

Aici se opri, oftând cu regret.

― Dar să nu mă îndepărtez de la subiect... Acum şase ani, când am fost sigur că Wanda avea capacităţi mentale deosebite, mi-a venit ideea: nu numai că trebuie să existe două Fundaţii, dar natura lor trebuie să fie diferită. Una va fi alcătuită din oameni de ştiinţă îndreptaţi spre ştiinţele fizicii ― Enciclopediştii vor fi primii dintre ei, stabilindu-se pe Terminus. A doua va fi alcătuită din adevăraţi psihoistorici; mentalişti... voi. Iată de ce eram atât de nerăbdător să mai găsiţi şi alţi oameni cu capacităţi asemănătoare vouă. Totuşi, există o condiţie: A Doua Fundaţie trebuie să rămână secretă. Puterea sa va sta în izolare, în omniprezenţa şi omnipotenţa telepatică. Vedeţi voi, acum câţiva ani, când a fost clar că aveam nevoie de o gardă de corp, mi-am dat seama că A Doua Fundaţie trebuie să fie garda de corp a primei Fundaţii, puternică, tăcută, secretă. Psihoistoria nu este infailibilă... Însă predicţiile sale sunt foarte probabile. Fundaţia, mai ales în perioada sa de început, va avea mulţi duşmani, aşa cum am eu astăzi. Wanda, tu şi cu Palver sunteţi pionierii celei de-A Doua Fundaţii, gardienii Fundaţiei de pe Terminus.

― Dar tu, bunicule? întrebă Wanda. Noi nu suntem decât doi... bine, trei, dacă-l punem la socoteală şi pe Bor. Pentru a proteja întreaga Fundaţie, am avea nevoie de...

― Sute? Mii? Găseşte câţi ai nevoie, nepoato! O poţi face. Ştii cum. Mai devreme, când povestea despre cum l-ai descoperit pe Dr. Alurin, Stettin a spus că te-ai oprit şi ai comunicat prezenţei mentale pe care o simţeai să iasă, iar el a venit la tine. Nu vezi? Tot timpul v-am presat să ieşiţi în mulţime. Dar este greu pentru voi, aproape dureros. Îmi dau acum seama că tu şi cu Palver trebuie să vă izolaţi pentru a forma nucleul celei de-A Doua Fundaţii. De acolo veţi arunca năvoadele voastre în oceanul omenirii.

― Bunicule, ce spui? şopti Wanda.

Se ridicase de pe scaunul ei şi îngenunchease lângă scaunul lui Seldon:

― Vrei să plec?

― Nu, Wanda, replică Seldon cu vocea sugrumată de emoţie. Nu vreau să pleci, dar altfel nu se poate. Tu şi cu Stettin trebuie să vă izolaţi de materialismul brutal de pe Trantor. Pe măsură ce capacităţile voastre mentale se vor amplifica, veţi atrage spre voi alţi mentalişti... tăcuta şi secreta Fundaţie va creşte. Vom lua legătura... din când în când, fireşte. Şi fiecare dintre noi are un Prim Radiant. Aţi sesizat, nu-i aşa, adevărul ― şi absoluta necesitate ― a celor ce v-am spus, nu-i aşa?

― Da, bunicule, spuse Wanda. Şi, mult mai important, simt măreţia Planului. Poţi fi liniştit; nu te vom dezamăgi.

― Ştiu că nu mă veţi dezamăgi, spuse obosit Seldon.

Cum putea face una ca asta... cum o putea îndepărta pe iubita sa nepoată? Era ultima legătură cu zilele cele mai fericite, cu Dors, Yugo, şi Raych. Ea era singurul Seldon din Galaxie, în afară de el.

― Îmi va fi teribil de dor de tine, Wanda, spuse Seldon.

Şi o lacrimă îşi croi drum peste obrajii lui brăzdaţi de riduri fine.