Brusc, Seldon îşi dădu seama de unde venea animozitatea lui Mummery faţă de cei din afară şi faţă de psihoistorie... dar nu spuse nimic.
― Ideea este că ai vrut două Fundaţii, astfel încât dacă una eşuează, celalaltă să continue. Dar am mers mai departe.
― În ce sens?
― Îţi aduci aminte că Wanda ţi-a putut citi mintea, acum doi ani, descoperind că era ceva în neregulă cu o anumită porţiune a ecuaţiilor din Primul Radiant?
― Da, desigur.
― Ei bine, vom găsi şi alţii ca ea. Vom avea o Fundaţie care va consta în cea mai mare parte din fizicieni, care vor păstra cunoştinţele umanităţii şi vor servi ca nucleu pentru Al Doilea Imperiu. Şi va fi o A Doua Fundaţie, constituită doar din psihoistorici ― mentalişti, fiinţe care pot influenţa minţile ― lucrând cu psihoistoria în diverse moduri, făcând-o să evolueze mult mai repede. Ei vor face reglajul fin de-a lungul timpului. Înţelegi? Mereu în umbră, supraveghind. Ei vor fi gardienii Imperiului.
― Minunat! spuse Amaryl. Minunat! Ai văzut ce bine mi-am ales momentul pentru a muri? Acum nu aş mai fi avut nimic de făcut.
― Nu spune asta, Yugo.
― Nu mai face atâta caz, Hari. Sunt prea obosit. Îţi mulţumesc... îţi mulţumesc... pentru că mi-ai spus...
Vocea îi slăbea din ce în ce mai mult.
― ... despre revoluţie. Mă simt fericit... fericit... feri...
Acestea fură ultimele cuvinte ale lui Amaryl.
Seldon se aplecă deasupra patului. Lacrimi îi ţâşniră din ochi şi se rostogoliră pe obraz.
Dispăruse încă un prieten. Demerzel, Cleon, Dors şi acum Yugo... lăsându-l mai pustiu şi mai singur pe măsură ce îmbătrânea.
Iar revoluţia care îl făcuse pe Amaryl să moară fericit s-ar putea să nu se înfăptuiască niciodată. Putea căpăta accesul în Biblioteca Galactică? Putea găsi şi alţi oameni ca Wanda? Cât va dura asta?
Avea şaizeci şi şase de ani. Dacă ar fi putut porni această revoluţie la treizeci şi doi de ani, când sosise pentru prima oară pe Trantor...
Acum s-ar putea să fie prea târziu.
10
Gennaro Mummery îl făcea să aştepte. Era o impoliteţe intenţionată, chiar insolenţă, însă Hari Seldon îşi păstră calmul.
La urma urmelor, avea mare nevoie de Mummery şi dacă şi-ar fi manifestat nemulţumirea faţă de Bibliotecar, nu avea decât de pierdut. Mummery s-ar arăta chiar încântat de furia lui Seldon.
Aşa că îşi păstră cumpătul şi aşteptă. În cele din urmă, Mummery intră. Seldon îl mai văzuse şi înainte ― dar numai de la distanţă. Aceasta era prima ocazie când se întâlneau singuri.
Mummery era scund şi îndesat, cu o figură rotundă încadrată de o barbă micuţă şi neagră. Avea un zâmbet pe faţă, însă Seldon bănuia că era un zâmbet lipit, fără nici o însemnătate. Îi scotea în evidenţă dinţii îngălbeniţi. Calota lui Mummery era, inevitabil, gălbuie, cu o linie maro şerpuind în jurul ei.
Seldon simţi o undă de greaţă. Avu sentimentul că Mummery îi va displăcea, chiar dacă nu ar fi avut nici un motiv.
Fără alte introduceri, Mummery spuse:
― Ei bine, Profesore, ce pot face pentru dumneavoastră?
Privi banda orară de pe perete, dar nu-şi ceru scuze pentru că întârziase.
― Domnule, spuse Seldon, aş dori sa vă rog să puneţi capăt opoziţiei dumneavoastră faţă de prezenţa mea aici, la Bibliotecă.
Mummery desfăcu braţele:
― Sunteţi aici de doi ani. Despre ce opoziţie vorbiţi?
― Până acum, acea parte a Consiliului reprezentată de dumneavoastră nu a reuşit să obţină mai multe voturi decât Bibliotecarul Şef, însă luna viitoare se va ţine o altă întrunire, iar Las Zenow mi-a spus că nu este sigur pe rezultat.
Mummery ridică din umeri:
― Şi eu sunt nesigur... Contractul dumneavoastră ― dacă îi putem spune aşa ― va fi poate reînnoit.
― Am nevoie de mai mult, domnule Bibliotecar Mummery. Vreau să aduc cu mine câţiva colegi. Proiectul în care sunt implicat ― stabilirea a ceea ce este nevoie pentru eventuala pregătire a unei Enciclopedii foarte speciale ― nu îl pot duce la capăt de unul singur.
― Colegii dumneavoastră pot lucra oriunde doresc. Pe Trantor este loc destul.
― Trebuie să lucrăm în Bibliotecă. Domnule, eu sunt un om bătrân şi timpul nu mai are răbdare cu mine.
― Cine se poate opune trecerii timpului? Nu cred însă că vă vom permite să aduceţi aici colegii dumneavoastră. Aţi ajuns pe muchie de cuţit, Profesore?
(Da, într-adevăr, gândi Seldon, dar nu spuse nimic.)
― Până acum, spuse Mummery, nu am reuşit să vă împiedic accesul în Bibliotecă, Profesore. Până acum. Dar cred că pot continua să vă ţin departe de colegii dumneavoastră.
Seldon îşi dădu seama că nu ajungea nicăieri astfel. Se decise să vorbească ceva mai sincer:
― Domnule Bibliotecar Mummery, sunt sigur că animozitatea dumneavoastră faţă de mine nu este ceva personal. Sunt sigur că înţelegeţi importanţa muncii pe care o fac.
