― De ce să nu merg pe jos? Nu mi s-a mai întâmplat niciodată nimic.
― Aha, deci ai aşteptat până să ţi se întâmple ceva. Intră în maşină şi te duc până la Streeling.
Programă automobilul în linişte, apoi spuse:
― Ce păcat că nu o mai avem pe Dors cu noi. Mama i-ar fi atacat cu mâinile goale şi i-ar fi omorât pe toţi opt în cinci minute.
Seldon simţi cum lacrimile îi irită pleoapele:
― Ştiu, Raych, ştiu. Crezi că există zi în care să nu-i simt lipsa?
― Îmi pare rău, spuse Raych încet.
― De unde ai aflat că eram în încurcătură? întrebă Seldon.
― Wanda mi-a spus. Mi-a spus că erau oameni răi care te aşteptau, mi-a spus unde se află, iar eu am plecat imediat.
― Nu te-ai îndoit de spusele ei?
― Deloc. Acum ştim destule despre ea pentru a nu ne mai îndoi că are un fel de contact cu mintea ta şi cu lucrurile din jurul tău.
― Ţi-a spus şi câţi oameni mă atacau?
― Nu. Mi-a spus: "Destul de mulţi."
― Deci ai venit singur, Raych, nu-i aşa?
― Nu mai aveam timp să chem securitatea, tată. De altfel, unul ca mine a fost suficient.
― Da, într-adevăr. Mulţumesc, Raych.
14
Acum erau din nou în Streeling, şi piciorul lui Seldon se afla înfăşurat într-o perniţă.
Raych îl privi cu o înfăţişare întunecată.
― Tată, începu el, de acum înainte să nu mai mergi prin Trantor de unul singur.
Seldon se încruntă:
― De ce, din cauza incidentului?
― A fost un incident destul de grav. Este clar că nu-ţi mai poţi purta singur de grijă. Ai şaptezeci de ani şi, într-o urgenţă, nu te mai poţi baza pe piciorul drept. Ai duşmani...
― Duşmani!
― Da, într-adevăr. Şi o ştii foarte bine. Şobolanii ăia de canal nu umblau după un oarecare. Nu căutau pur şi simplu o persoană neajutorată pentru a o jefui. Atunci când te-au identificat au strigat "Psihoistorie!". Şi ţi-au spus că eşti un nemernic. Din ce cauză?
― Nu ştiu de ce.
― Din cauză că trăieşti într-o lume a ta, tată, şi nu mai ştii ce se întâmplă pe Trantor. Crezi că trantorienii nu sunt la curent că lumea lor se duce rapid pe tobogan? Crezi că ei nu ştiu că psihoistoria ta a prezis acest lucru cu mulţi ani înainte? Nu îţi dai seama că aruncă toată vina pe aducătorul mesajului? Dacă lucrurile merg rău ― şi merg rău ― mulţi sunt de părerea că tu porţi întreaga responsabilitate.
― Nu pot să cred una ca asta.
― De ce crezi că un grup de Bibliotecari doreşte să te vadă plecat din Bibliotecă? N-ar vrea să fie pe-acolo atunci când va năvăli mulţimea să te linşeze. Aşa că... trebuie să ai grijă de tine. Nu poţi ieşi singur. Va trebui să merg eu cu tine, sau să-ţi iei gărzi de corp. Altfel nu se poate, tată.
Seldon arăta teribil de nefericit. Raych se mai înmuie şi spuse:
― Dar nu pentru multă vreme, tată. Am o nouă slujbă.
Seldon ridică privirea:
― O slujbă nouă? Ce fel?
― Voi preda cursuri la o Universitate.
― Ce Universitate?
― Cea din Santanni.
Buzele lui Seldon tremurară:
― Santanni! Este la nouă mii de parseci depărtare de Trantor. Este o lume din Provincie, de cealaltă parte a Galaxiei.
― Exact. Pentru asta şi vreau să mă duc acolo. Tată, toată viaţa am stat pe Trantor şi m-am săturat de el. Nu există lume în întreg Imperiul care să se deterioreze atât de rapid şi de drastic ca Trantor-ul. A devenit o cloacă a crimelor şi nimeni nu ne asigură protecţia. Economia şchioapătă, tehnologia se prăbuşeşte. Pe de altă parte, Santanni este o lume decentă, încă viguroasă, şi vreau să merg acolo pentru a-mi construi o nouă viaţă împreună cu Manella, cu Wanda şi cu Bellis. Plecăm cu toţii acolo peste două luni.
― Toţi!
