― Foarte bine. Te vei simţi foarte bine, şi noua ta viaţă o să-ţi placă, Gruber. Vei sta înăuntru, la adăpost de vremea capricioasa, ca un adevărat trantorian.

― Sire, ţineţi cont că eu sunt anacreonian prin educaţie...

― Am ţinut cont, Gruber. În ochii Împăratului, toate lumile sunt la fel. S-a făcut. Meriţi slujba de Grădinar Şef.

Dădu din cap şi se îndepărtă maiestuos. Era mulţumit de ultimul sau gest de bunăvoinţă. Desigur, individul ar fi trebuit să se arate puţin mai recunoscător, să fi dat dovadă de mai multă apreciere, dar, în sfârşit, totul se rezolvase.

Şi era mult mai uşor să faci asta decât să rezolvi problema avariilor infrastructurii.

Cleon, într-un moment de iritare, declarase că ori de câte ori o avarie putea fi atribuită erorii umane, individul vinovat trebuia executat fără întârziere.

"Câteva execuţii," spusese el, "şi ai să te miri cât de atenţi vor deveni cu toţii."

"Sire," spusese Seldon, "mă tem că o astfel de atitudine despotică nu ar duce la rezultatele pe care le doriţi. Probabil că i-ar determina pe muncitori să facă grevă... şi dacă încercaţi să-i obligaţi să reia lucrul, se va declanşa o răzmeriţă... şi dacă veţi încerca să-i înlocuiţi cu soldaţi, veţi descoperi că aceştia nu pot stăpâni maşinile, deci avariile se vor produce mult mai des."

Nu era de mirare că Cleon preferase să se ocupe de problema numirii unui nou Grădinar Sef.

Cât despre Gruber, acesta privi în urma Împăratului străbătut de fiorii unei groaze neprefăcute. Avea să fie luat din imensitatea aerului liber şi condamnat să trăiască între patru pereţi... Şi totuşi, cum putea să-l refuze pe Împărat?

10

Raych se afla în Wye. În camera hotelului (un hotel de mâna a doua, pentru că Raych trebuia să pară sărac) se privi posomorât în oglindă. Ceea ce văzu nu îi făcu plăcere. Mustaţa dispăruse; favoriţii fuseseră scurtaţi; părul tuns în lateral şi la spate.

Arăta de parcă era... jumulit.

Mai rău chiar. Ca urmare a modificării trăsăturilor feţei, avea o figură de copil.

Dezgustător!

Şi măcar de-ar fi făcut vreun progres. Seldon îi dăduse rapoartele securităţii referitoare la moartea lui Kaspal Kaspalov.

Nu prea avusese ce citi. Kaspalov fusese omorât, iar ofiţerii locali de securitate nu descoperiseră nimic important în legătură cu crima. Era foarte clar că nu dădeau importanţă crimei.

Nimic de mirare! În ultimul secol, rata criminalităţii crescuse simţitor în majoritatea lumilor, mai ales în grandioasa şi complexa lume a Trantor-ului, şi nicăieri forţele de securitate nu reuşeau să se descurce în mod satisfăcător. De fapt, forţele de securitate scăzuseră ca număr şi ca eficienţă pretutindeni şi (cu toate că era mai greu de dovedit) erau din ce în ce mai corupte, salariul nefiind în stare să ţină pasul cu costul vieţii. Funcţionarii civili trebuie plătiţi pentru a-i menţine cinstiţi. Dacă nu, îşi vor rotunji salariile pe alte căi.

Seldon susţinuse doctrina asta de câţiva ani buni, dar nu ajungea la nici un rezultat. Nu aveai cum să creşti lefurile fără a creşte taxele, iar populaţia nu era dispusă să accepte liniştită creşterea taxelor. Erau dispuşi mai degrabă să piardă de zece ori mai multe credite dând mită.

Toate acestea făceau parte (spusese Seldon) din degenerarea generală a Imperiului, care avea loc de două secole încoace.

Bun, iar el, Raych, ce trebuia să facă? Se afla acolo, la hotelul în care locuise Kaspalov în zilele imediat de dinaintea morţii sale. Undeva în hotel poate se afla cineva care avusese legătură cu crima... sau care cunoştea pe cineva care avusese legătură.

Raych se hotărî să iasă puţin în evidenţă. Trebuia să se arate interesat de moartea lui Kaspalov, şi atunci cineva se va arăta interesat de el, căutând să intre în legătură. Era un joc periculos, dar dacă ar putea da impresia că este o persoană suficient de inofensivă, poate că nu îl vor ataca imediat.

Ei bine...

Privi banda orară. Probabil că în bar se aflau deja câţiva consumatori, savurându-şi aperitivele de dinaintea mesei. Ce-ar fi să li se alăture, şi apoi... poate se va întâmpla ceva.

11

În unele aspecte, Wye putea fi foarte puritan. (Acest lucru era valabil pentru toate sectoarele, deşi fiecare sector îşi manifesta intoleranţa în felul său.) Aici nu se consuma alcool, însă băuturile erau preparate sintetic pentru a stimula în alte direcţii. Lui Raych nu-i plăcea gustul, nefiind deloc obişnuit cu el, dar pe de altă parte asta însemna că îşi putea sorbi în tihnă băutura, privind în jur.

Prinse privirea unei tinere, aflată la câteva mese depărtare, şi îi fu greu să şi-o desprindă. Era atrăgătoare şi îşi dădu seama ca Wye nu era puritan în toate privinţele.

După câteva momente, tânăra zâmbi discret şi se ridică. Pluti înspre masa lui Raych, în timp ce acesta o privea contemplativ. Nu îşi putea permite (se gândi el cu adânc regret) în aceste momente o aventură care să îl distragă de la scopul său.

Tânăra ajunse lângă Raych, se opri un moment, apoi alunecă lin într-un scaun liber de la masă.

― Bună, spuse ea. Nu pari un obişnuit al casei.

Raych zâmbi:

― Nici nu sunt. Îi cunoşti pe toţi obişnuiţii casei?

― Cam pe toţi, spuse ea fără a da semne de stinghereală. Mă numesc Manella. Tu?

Simţea cum regretul îl apasă mai mult decât oricând. Era mai înaltă decât el, exact pe placul lui Raych. Avea tenul alb şi un păr lung, uşor învolburat, cu evidente tonuri de roşu închis. Hainele nu îi erau prea ţipătoare şi ar fi putut, dacă şi-ar fi dat puţin silinţa, trece drept o femeie respectabilă din clasele care nu prea se omorau cu munca.

― Numele meu nu are importanţă, spuse Raych. Important este că nu prea am credite.

― O, ce păcat, spuse Manella făcând o grimasă dezamăgită. Nu poţi face rost?

― Aş vrea eu. Am nevoie de o slujbă. Cunoşti pe cineva care m-ar putea ajuta?

― Ce fel de slujbă?

Raych ridică din umeri:

― Nu mă pricep la nimic deosebit, dar nici nu sunt pretenţios.

Manella îl privi gânditoare:

― Hai să-ţi spun ceva, domnule Anonim. Uneori nu este nevoie de credite.

Raych îngheţă pe loc. Avusese destul succes la femei, dar cu mustaţa... cu mustaţa! Ce vedea ea la o faţă de bebeluş?

― Hai să-ţi spun ceva, făcu el. Am avut un prieten care stătea pe aici acum două săptămâni, şi nu îl mai găsesc. Dacă zici că-i cunoşti pe toţi obişnuiţii casei, poate îl cunoşti şi pe el. Îl cheamă Kaspalov.

Repetă, ridicând uşor vocea:

― Kaspal Kaspalov.

Manella îl privi nedumerită şi apoi dădu din cap:

― Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta.

― Păcat. Era Joranumit, la fel ca şi mine.

Primi din nou o privire nedumerită.