Seldon fu cuprins de un acces de nemulţumire. El era conştient de primele două decenii petrecute pe Helicon şi se considera încă heliconian. Se întrebă dacă acest lucru nu îl va trăda, deviindu-i gândurile de la psihoistorie. Ideal, pentru a folosi în mod corect psihoistoria, trebuie să fii deasupra lumilor şi sectoarelor, să consideri doar umanitatea, în aspectul său abstract... iar Amaryl chiar asta şi făcea, spre deosebire de Seldon.
Seldon trebui să recunoască asta în sinea sa, oftând tăcut.
― Hari, cred că facem progrese, spuse Amaryl.
― Presupui, Yugo? Doar presupui?
― N-am de gând să mă arunc în spaţiu fără un costum de cosmonaut.
Vorbise pe un ton foarte serios (nu prea avea simţul umorului) şi intrară în biroul lor particular. Era mic, însă bine ecranat.
Amaryl se aşeză, picior peste picior. Spuse:
― Ultima ta metodă de a modela haosul pare să meargă, parţial... cu preţul preciziei, desigur.
― Desigur. Ceea ce câştigăm în lungime pierdem în lăţime. Aşa funcţionează Universul. Însă trebuie să-l păcălim cumva.
― L-am păcălit puţin. E ca şi cum ai privi printr-un geam acoperit cu gheaţă.
― Mai bine decât în anii în care priveam printr-un perete de plumb.
Amaryl murmură ceva pentru sine, apoi spuse:
― Putem prinde pâlpâiri de lumină şi întuneric.
― Explică-te!
― Nu pot, însă am Primul Radiant, la care am lucrat ca un... un...
― Încearcă "lamec". Este un animal ― de povară ― pe Helicon. Pe Trantor nu există.
― Dacă lamecul trage din greu, atunci cam aşa a fost şi munca mea la Primul Radiant.
Apăsă plăcuţa de pe birou şi desigilă un sertar, care se deschise alunecând fără zgomot. Luă de acolo un cub negru, opac, pe care Seldon îl cercetă cu interes. Seldon însuşi pusese la punct circuitele Primului Radiant, însă Amaryl asamblase totul... un bărbat foarte îndemânatic, Amaryl ăsta!
Camera se cufundă în întuneric şi prin aer începură să strălucească ecuaţii şi relaţii numerice. Cifrele se întindeau sub ochii lor, plutind chiar deasupra suprafeţei biroului, ca nişte marionete suspendate de nişte fire invizibile.
― Minunat, spuse Seldon. Mai târziu, dacă vom trăi suficient de mult, Primul Radiant va produce un fluviu de simbolism matematic, care va îngloba istoria trecută şi viitoare. În el vom găsi curenţi şi pârâiaşe, metode pentru a le modifica traseul după dorinţa noastră.
― Da, spuse sec Amaryl, dacă ne putem obişnui cu gândul că acţiunile pe care le facem, pe care noi le dorim îndreptate spre cea mai buna finalitate, se pot dovedi de fapt cele mai nefaste.
― Crede-mă, Yugo, în fiecare noapte, când mă bag în pat, mă roade gândul ăsta. Totuşi, încă nu am ajuns într-un asemenea stadiu. Tot ce avem este aparatul ăsta... care, după cum spui tu, nu oferă mai mult decât distingerea vagă a unor pete de lumină şi întuneric printr-un geam acoprit de gheaţă.
― Foarte adevărat.
― Şi ce anume crezi că distingi, Yugo?
Seldon îl privi cu atenţie pe Amaryl, cu un ochi puţin critic. Câştigase în greutate, începea să se rotunjească. Petrecea prea mult timp aplecat deasupra computerelor (şi acum, asupra Primului Radiant)... şi cam neglija activitatea fizică. Deşi se mai întâlnea din când în când cu câte o femeie, Seldon ştia că nu se însurase niciodată. Ce greşeală! Până şi omul cel mai obsedat de muncă trebuie să-şi facă timp pentru a-şi satisface o consoartă, pentru a avea grijă de copii.
Seldon se gândi la propria sa faţă, încă fără riduri, şi la modul în care Dors îl obliga să şi-o menţină astfel.
― Ce disting? spuse Amaryl. Imperiul are necazuri.
― Imperiul are mereu necazuri.
― Da, dar acum sunt de un tip ceva mai special. Există posibilitatea să avem necazuri chiar în centru.
― Pe Trantor?
― Aşa cred. Sau la Periferie. Fie vom avea o situaţie grea aici ― probabil război civil ― fie lumile dinspre Periferie vor începe să se desprindă de Imperiu.
― Nu ai nevoie de psihoistorie ca să faci o predicţie ca asta.
― Chestia interesantă este că există, se pare, o relaţie de excluziune mutuală. Una sau alta. Probabilitatea să se întâmple amândouă odată este foarte mică. Aici! Priveşte! Este chiar matematica ta. Uită-te!
Rămaseră îndelung aplecaţi deasupra ecranului Primului Radiant.
Seldon spuse în cele din urmă:
― Nu reuşesc să-mi dau seama de ce aceste două variante se exclud una pe alta.
― Nici eu, Hari, dar ce valoare ar mai avea psihoistoria dacă ne-ar arăta ceea ce ne este evident? Acum ne arată ceva ce nu am putea estima. Ceea ce nu ne arată este, în primul rând, care dintre alternative este mai bună, şi în al doilea rând, ce anume trebuie făcut pentru a se realiza varianta cea bună şi a elimina varianta proastă.
Seldon strânse buzele, apoi spuse şoptit:
― Îţi pot spune eu care dintre alternative este preferabilă. Lăsăm Periferia şi păstrăm Trantor-ul.
― Serios?
