Namarti ridică privirea:

― Bineînţeles. Ce altceva ar mai fi de făcut? Însă problema este cum să pătrunzi în mod eficient pe domeniile Palatului. Am eu acolo unele surse de informaţii, însă nu sunt decât spioni. Am nevoie acolo de oameni de acţiune.

― Nu e deloc uşor să bagi oameni de acţiune pe cea mai bine păzită regiune din Galaxie.

― Bineînţeles că nu. Asta mi-a dat până acum nişte dureri de cap insuportabile... Însă acum au intervenit zeii.

Andorin spuse blând (avea nevoie de toată capacitatea sa de control pentru a nu-şi manifesta dezgustul):

― Nu cred că avem nevoie de o discuţie metafizică. Ce s-a întâmplat... lăsând la o parte zeii?

― Graţia Sa, Etern Iubitul Împărat Cleon I, a decis să numească un nou Grădinar Şef. Este prima numire după aproape un sfert de secol.

― Şi ce dacă?

― Nu sesizezi însemnătatea?

Andorin se gândi un moment:

― Se pare că zeii tăi nu mă privesc cu ochi buni. Nu sesizez însemnătatea.

― Andorin, dacă ai un nou Grădinar Şef, situaţia este ca şi cum ai avea un nou administrator, de orice fel... ca şi cum ai avea un nou Prim Ministru sau un nou Împărat. Noul Grădinar Şef va dori cu siguranţă să aibă propria sa echipă. Va trimite la pensie ceea ce va considera că sunt uscături şi va angaja noi grădinari cu sutele.

― Este posibil.

― Este mai mult decât posibil. Este sigur. Exact la fel s-a întâmplat şi atunci când a fost numit actualul Grădinar Şef şi la fel s-a întâmplat atunci când a fost numit predecesorul său, şi aşa mai departe. Sute de străini provenind din Provincii...

― De ce din Provincii?

― Foloseşte-ţi creierul... dacă ai aşa ceva, Andorin. Ce ştiu trantorienii despre grădinărit, când toată viaţa şi-au petrecut-o sub cupolă? Ei nu au văzut decât flori în ghivece, grădini zoologice, lanuri cu cereale şi livezi bine întreţinute. Ce ştiu ei despre viaţa în sălbăticie?

― Aaa... Acum înţeleg.

― Aşa că domeniile vor fi invadate de străini. Vor fi verificaţi cu mare atenţie, dar nu tot atât de sever cum ar fi verificaţi nişte trantorieni. Iar asta, desigur, înseamnă că am putea infiltra câţiva oameni de-ai noştri, sub o falsă identitate. Chiar dacă unii vor fi respinşi, câţiva trebuie să reuşească... trebuie. Oamenii noştri vor intra, în ciuda controlului extrem de strict care se face după tentativa eşuată de asasinare a Primului Ministru Seldon, în primele zile ale instalării sale.

Aproape că scuipase numele lui Seldon, ca întotdeauna când vorbea de el. Continuă:

― În cele din urmă, vom avea o şansă.

Andorin se simţea un pic ameţit, ca şi cum intrase într-un vârtej:

― Şefule, mi se pare ciudat să spun tocmai eu asta, dar cred că totuşi este ceva real în chestia asta cu "zeii". Aşteptam să termini tu ca să-ţi spun ceva şi acum văd că totul se leagă perfect.

Namarti îl privi pe celălalt cu suspiciune apoi roti ochii, ca şi cum s-ar fi temut să nu apară securitatea. Dar o astfel de teamă era nefondată. Camera se afla în mijlocul unui complex rezidenţial de modă veche şi era bine protejată. Nimeni nu-i putea auzi şi nimeni, chiar dacă ar fi primit îndrumări competente, nu ar fi putut-o găsi cu uşurinţă. Şi nici nu ar fi putut trece de filtrele de protecţie formate din membrii loiali ai organizaţiei.

― Despre ce vorbeşti? întrebă Namarti.

― Ţi-am găsit un om. Un tânăr... foarte naiv. Un tip simpatic, genul în care ai încredere imediat ce te uiţi la el. Are o figură sinceră, ochi larg deschişi; a trăit în Dahl; este un adept convins al egalităţii; crede că apariţia lui Joranum a fost cel mai mare eveniment, de la coco-tartele dahlite încoace; şi sunt sigur că îl putem convinge foarte uşor să facă ceva pentru cauză.

― Pentru cauză? întrebă Namarti ale cărui bănuieli nu se diminuaseră deloc. Este de-al nostru?

― De fapt, nu e cu nimeni. El are în cap nişte idei vagi, cum că Joranum dorea egalitatea între sectoare.

― Asta era lozinca lui. Sigur.

― Este şi lozinca noastră, dar puştiul crede în ea. Vorbeşte despre egalitate şi despre reprezentarea populaţiei la guvernare. A menţionat chiar şi ideea de democraţie.

Namarti chicoti:

― De douăzeci de mii de ani, democraţia a fost folosită din când în când, dar mereu a eşuat lamentabil, în foarte scurtă vreme.

― Da, dar asta nu ne interesează pe noi. Îl însufleţeşte pe tânărul asta şi îţi spun, Şefule, că din momentul în care l-am văzut am ştiut că ne poate fi de folos, deşi nu ştiam în ce fel ne-ar putea ajuta. Acum ştiu. Îl putem infiltra pe domeniile Palatului Imperial, ca grădinar.

― Cum? Ştie ceva despre grădinărit?

― Nu. Sunt sigur că nu ştie. N-a făcut altceva în viaţa lui decât muncă necalificatâ. Acum lucrează pe un transportor. Totuşi, dacă-l putem da pe mâna unui grădinar, care să-l înveţe cum se ţin foarfecele în mână, cred că reuşim.

― Ce să reuşim?

― Infiltrăm un om de-al nostru şi îl pregătim să lovească la momentul potrivit. Este un om care nu ar ridica nici cea mai mică bănuială. Îţi spun că emană un fel de stupiditate sinceră, un fel de virtute idioată, care inspiră încredere.

― Şi va face ceea ce îi spui tu să facă?

― Absolut.

― Cum l-ai întâlnit?

― Nu l-am întâlnit eu. De fapt, Manella l-a descoperit.

― Cine?

― Manella. Manella Dubanqua.

― A, prietena aia a ta.

Namarti se strâmbă, arborând o expresie de dezaprobare.

― Este prietenă cu multă lume, spuse tolerant Andorin. Din cauza asta este şi atât de utilă. Poate aprecia un bărbat foarte repede, dintr-o privire. A vorbit cu băiatul ăsta pentru că s-a simţit atrasă de el ― şi te asigur că Manella nu e atrasă doar de ceea ce se află mai jos de centură ― aşa că, vezi, băiatul este deosebit. A vorbit cu băiatul ― apropo, îl cheamă Planchet ― după care mi-a spus: "Am un tip adevărat pentru tine, Gleb." Am oricând încredere în aprecierile ei despre tipi adevăraţi.

Namarti întrebă cu viclenie:

― Şi ce crezi că va face omul ăsta al tău, Andorin, odată ajuns pe domeniile Palatului?

Andorin inspiră adânc:

― Păi, ce să facă? Dacă totul merge cum trebuie, scăpăm de scumpul nostru Împărat Cleon, Primul cu acest Nume.

Figura lui Namarti deveni o mască a mâniei: