Din nou singur, Seldon lătră în aparatul de comunicaţie:

― Anulează-mi toate întâlnirile pentru restul zilei.

După care trupul îi căzu în fotoliu, simţindu-şi din plin fiecare din cei cincizeci de ani. Durerea de cap i se accentua. Timp de zeci de ani, securitatea formase straturi în jurul Palatului Imperial, din ce în ce mai numeroasă, mai solidă, mai impenetrabilă, mai dotată.

... Şi, periodic, hoarde de străini erau lăsate să intre pe domenii. Fără altă întrebare decât: "Te pricepi la grădinărit?"

Stupiditatea situaţiei era de-a dreptul colosală.

Bine că îşi dăduse seama la timp. Sau...? Oare nu era prea târziu?

21

Gleb Andorin miji ochii, privindu-l pe Namarti. Niciodată nu îi plăcuse acest om, dar erau momente când îl antipatiza puternic, cum era cazul acum, de exemplu. Pentru ce trebuia el, Andorin, un wyan de viţă regală (la urma urmelor, avea descendenţă regală, nu?), să lucreze cu acest parvenit, acest psihopat?

Ştia de ce, şi trebuia să suporte, chiar şi atunci când Namarti era pe pragul de a spune încă o dată povestea în care reconstituise mişcarea timp de zece ani, aducând-o până la apogeul perfecţiunii actuale. Oare o spunea oricui, mereu şi mereu? Sau doar Andorin era microfonul lui preferat?

Faţa lui Namarti părea luminată de o voioşie vicleană în timp ce spunea, tărăgănat, ca şi cum învăţase mecanic ceea ce avea de spus:

― An după an, am muncit din greu, deşi părea fără speranţă şi inutil, ca să pun pe picioare o organizaţie, să şubrezesc puţin câte puţin încrederea în guvern, creând şi amplificând nemulţumirile. Atunci când a izbucnit criza bancară şi săptămâna cu moratoriul, eu...

Se opri deodată:

― Ţi-am mai spus asta de multe ori, şi te-ai săturat să tot asculţi, nu-i aşa?

Buzele lui Namarti se strânseră, curbându-se într-un zâmbet scurt şi sec. Nu era chiar atât de idiot încât să nu-şi dea seama cât de plictisitor devenise; numai că nu se putea abţine. Andorin spuse:

― Da, mi-ai povestit asta de multe ori...

Lăsă în aer restul frazei. Răspunsul era, la urma urmelor, un "da" evident. Nu era cazul să i-o spună direct în faţă.

Figura palidă a lui Namarti se îmbujoră uşor.

― Dar ar fi putut dura la nesfârşit, continuă el. Organizarea, munca în ascuns, puteam să nu ajungem la nici un rezultat... dacă nu aş fi obţinut o unealtă potrivită. Iar această unealtă a venit la mine, fără nici un efort din partea mea.

― Zeii ţi l-au adus pe Planchet, spuse Andorin pe un ton neutru.

― Ai dreptate. În curând, se va permite accesul pe domeniile Palatului a unui grup de grădinari.

Se opri, savurându-şi gândurile, apoi continuă:

― Bărbaţi şi femei. Suficienţi cât să mascheze nucleul nostru operativ. Printre ei se vor afla Planchet... şi cu tine. Însă voi vă veţi deosebi de ceilalţi prin faptul că veţi purta blastere asupra voastră.

― Sigur, spuse Andorin cu o maliţie intenţionată în spatele expresiei politicoase. Şi vom fi opriţi la poartă, arestaţi şi interogaţi. Să intri cu un blaster pe domeniile Palatului...

― Nu veţi fi opriţi, spuse Namarti nesesizând maliţia celuilalt. Nu veţi fi percheziţionaţi. S-a aranjat totul. Veţi fi primiţi în mod natural, firesc, de un funcţionar al Palatului. Nu ştiu cine se ocupă de obicei de problema asta ― al Treilea Asistent Şambelan Responsabil cu Iarba şi Frunzele, bănuiesc. Dar în acest caz, va fi însuşi Seldon. Marele matematician se va grăbi să-i întâmpine pe noii grădinari şi să le ureze bun-venit pe domenii.

― Văd că eşti foarte sigur.

― Sigur că sunt sigur. A fost aranjat totul. Va descoperi, aproape în ultima clipa, că fiul său adoptiv se află pe lista noilor grădinari şi îi va fi imposibil să nu îl întâmpine. Iar atunci când va apărea Seldon, Planchet va ridica blasterul. Oamenii noştri vor striga "Trădare!" În confuzia şi talmeş-balmeş-ul ce vor urma, Planchet îl va omorî pe Seldon, iar tu îl vei omorî pe Planchet. După care arunci blasterul şi fugi. Avem oameni care te vor ajuta să pleci. Totul a fost aranjat.

― Este absolut necesar să îl omoram pe Planchet?

Namarti se încruntă:

― De ce? Accepţi una din crime şi te opui celeilalte? După ce Planchet îşi va reveni, vrei să divulge autorităţilor tot ce ştie despre noi? De fapt, acolo se va regla o mică neînţelegere în familie. Nu uita că Planchet este, de fapt, Raych Seldon. Va părea ca şi cum cei doi au tras în acelaşi timp... sau ca şi cum Seldon ar fi dat ordine ca, dacă fiul său dă vreun semn de ostilitate, să fie omorât. Vom avea noi grijă ca disensiunile familiale să se bucure din plin de publicitate. Originile conflictului se vor pierde în zilele rele ale Sângerosului Împărat Manowell. Populaţia Trantor-ului va fi îngrozită de ticăloşia nemaipomenită a acestei fapte. Asta, pusă în vârful tuturor ineficientelor şi avariilor la care au fost martori şi pe care le-au trăit, îi va face să ţipe după un nou guvern... şi nimeni nu va fi în stare să-i refuze, cu atât mai puţin Împăratul. Atunci vom intra noi în scenă.

― Aşa, pur şi simplu?

― Nu, nu pur şi simplu. Nu sunt chiar atât de naiv. Probabil se va constitui un guvern interimar, dar va cădea repede. Vom avea noi grijă să cadă, după care vom ieşi la luptă deschisă reînviind vechile idei ale lui Joranum pe care trantorienii nu le-au uitat niciodată. Şi peste câtva timp ― nu foarte mult ― voi fi Prim Ministru.

― Dar eu?

― În cele din urmă, vei fi Împărat.

― Şansa ca toate astea să meargă este foarte mică, spuse Andorin. Asta s-a aranjat... aia s-a aranjat... cealaltă s-a aranjat. Totul trebuie să se îmbine perfect, altfel se va prăbuşi. Cineva, undeva, sigur va da greş. Este un risc inacceptabil.

― Inacceptabil? Pentru cine? Pentru tine?

― Da. Eu trebuie să am grijă ca Planchet să-şi omoare tatăl, apoi să-l omor. De ce eu? Nu ai alte unelte mai puţin valoroase decât mine, pe care să le pui să rişte?

― Ba da. Dar dacă aş alege pe altcineva, ar însemna să mă îndrept spre un eşec sigur. Cine altcineva în afară de tine mai are atât de mult interes să îndeplinească misiunea, fără ca să se răzgândească şi să se evapore în ultimul moment?

― Riscul este enorm.

― Şi nu crezi că merită? Este în joc tronul Imperial.

― Da, dar tu ce risc îţi asumi, Şefule? Vei rămâne aici, în siguranţă, aşteptând să auzi veştile.

Namarti zâmbi:

― Ce idiot eşti, Andorin! Ce mai Împărat vei fi! Crezi că din cauză că rămân aici, nu îmi asum nici un risc? Dacă mişcarea nu-şi atinge ţinta, dacă planul dă greş, sau dacă vreunii dintre oamenii noştri sunt prinşi, crezi că nu vor spune tot ceea ce ştiu? Dacă tu vei fi cumva prins, vei suporta tratamentul drăgăstos al Gărzii Imperiale fără să le povesteşti despre mine? Şi, după o tentativă de asasinare eşuată, crezi că nu vor scotoci Trantor-ul în căutarea mea? Crezi că nu voi fi prins până la urmă? Şi când mă vor găsi, care crezi că va fi soarta mea? Risc? Eu îmi asum un risc mai mare decât oricare dintre voi, stând aici şi nefacând nimic. Deci, pe scurt, cam aşa stau lucrurile. Vrei sau nu să fii Împărat?

Andorin spuse cu o voce joasă:

― Vreau să fiu Împărat.

Şi astfel, totul se puse în mişcare.

22

Lui Raych nu-i scăpă faptul că era tratat cu o atenţie deosebită. Întregul grup al grădinarilor-pretendenţi era acum cazat într-unul dintre hotelurile Sectorului Imperial. Nu într-unul de mâna întâi, desigur.

Grădinarii formau un grup eterogen, din cincizeci de lumi diferite, însă Raych nu prea avea ocazia să vorbească cu ei. Andorin, fără să pară că face eforturi deosebite în această direcţie, reuşise să-l izoleze de ceilalţi.

Raych se întrebă care să fie motivul. Avea o senzaţie de deprimare. De fapt, se simţise oarecum deprimat încă de când plecase din Wye. Asta îi afecta procesul gândirii; se mai lupta şi să o înlăture pe... însă fără un succes deplin.

Andorin era îmbrăcat cu haine grosolane şi se străduia să arate ca un muncitor. Trebuia să joace rolul grădinarului, pentru a conduce "spectacolul" ― oricare ar fi fost acesta.