Raych ştia despre desperanţă. Era un derivat chimic al unui tranchilizant absolut inofensiv. Însă derivatul nu calma, ci dimpotrivă, inducea o stare de desperare. Fusese interzisă prin lege deoarece cu ajutorul ei puteai supune voinţa oricui, deşi se auzeau mereu zvonuri cum că Garda Imperială o folosea.

Andorin spuse, ca şi cum nu îi era greu să citească gândurile lui Raych:

― Se numeşte desperanţă pentru că vine de la un cuvânt vechi, care înseamnă "desperare". Cred că te simţi desperat.

― Absolut deloc, murmură Raych.

― Văd că eşti foarte categoric, dar nu poţi lupta împotriva drogului. Şi cu cât te simţi mai desperat, cu atât este mai eficient drogul.

― Nici o şansă.

― Gândeşte-tc, Planchet. Namarti te-a recunoscut imediat, chiar şi fără mustaţă. Ştie că eşti Raych Seldon şi, la porunca mea, îti vei ucide tatăl.

― Nu înainte de a te omorî pe tine, murmură Raych.

Se ridică de pe scaun. În mod normal, nu ar fi trebuit să aibă nici o problemă. Andorin era mai înalt, dar în nici un caz atlet. Îl va rupe în două, cu o singură mână... Însă dc-abia se ridică de pe scaun că îi veni ameţeală. Scutură capul, dar nu i se limpezi.

Andorin se ridică şi el, făcând un pas înapoi. Scoase mâna dreaptă de acolo de unde o ţinuse până atunci: în mâneca stângă. Arma ieşi la iveală.

Spuse, pe un ton aproape agreabil:

― Am venit pregătit. Am fost informat că eşti un adevărat maestru în Twist-ul heliconian. Aşa că nu va avea loc nici o luptă corp-la-corp.

Coborî privirea spre armă.

― Nu este un blaster, spuse el. Nu-mi pot permite să te ucid înainte de a-ţi îndeplini misiunea. Este un bici neuronic. Într-un fel, e mult mai rău. Voi ţinti spre umărul tău stâng şi, crede-mă, durerea va fi atât de cumplită încât nici cel mai mare stoic din Galaxie nu ar putea să o îndure.

Raych, care avansase încet şi hotărât, se opri brusc. Avea numai doisprezece ani când gustase ― un pic ― din durerea indusă de un bici neuronic. Odată lovit, nimeni nu uită vreodată durerea, oricât de mult ar trăi, oricât de plină de evenimente i-ar fi viaţa.

― Mai mult, spuse Andorin, îl voi folosi la putere maximă, astfel încât vei simţi o durere insuportabilă, apoi nervii braţului îţi vor fi distruşi definitiv. Nu vei mai folosi niciodată braţul stâng. Ţi-l voi cruţa pe cel drept, pentru ca să poţi ţine blasterul în mână... Acum, dacă te aşezi şi accepţi realitatea, îţi poţi păstra ambele braţe. Desigur, va trebui să mănânci din nou, ca să crească gradul de intoxicare. Situaţia ta, băiete, se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult.

Raych simţea cum desperarea indusă de drog pune stăpânire pe el, iar această stare servea la a amplifica efectul. Începea să vadă dublu şi nu mai găsi nimic de spus.

Nu ştia decât că va trebui să facă ceea ce îi va porunci Andorin. Jucase şi pierduse.

23

― Nu! spuse Hari Seldon. Nu vreau să apari acolo afară, Dors!

Dors Venabili îi înfruntă privirea cu o expresie la fel de hotărâtă ca a lui:

― Arunci nu te las nici pe tine să mergi, Hari.

― Eu trebuie să fi acolo.

― Nu este treaba ta. Grădinarul Clasa întâi trebuie să-i întâmpine pe noii veniţi.

― Într-adevăr. Dar Gruber nu poate. Este un om distrus.

― Probabil că are un asistent. Sau mai bine lasă-l pe Grădinarul Şef. Trebuie să rămână în post până la sfârşitul anului.

― Grădinarul Şef este prea bătrân. În plus...

Seldon ezită, după care continuă:

― ... există nişte suspecţi printre grădinari. Trantorieni. Au venit aici cu un motiv. Am numele fiecăruia dintre ei.

― Atunci arestează-i. Pe toţi. Este simplu. Pentru ce complici lucrurile?

― Pentru că nu ştiu de ce se află aici. Se pune ceva la cale. Nu văd ce ar putea face doisprezece grădinari, dar... Nu, m-am exprimat greşit, am să reformulez: Vad o mulţime de lucruri pe care le-ar putea face, dar nu ştiu pe care l-au plănuit. Îi vom aresta, într-adevăr, dar trebuie mai înainte sa aflu cât mai multe detalii. Trebuie să aflăm suficient de mult pentru a-i descoperi pe toţi cei care fac parte din conspiraţie, de sus şi până jos. Trebuie să ştiu cu ce se ocupă fiecare, pentru a stabili capetele de acuzare. Nu vreau să arestez doisprezece bărbaţi şi femei sub acuzaţia că au săvârşit o banală infracţiune. Vor spune că erau desperaţi, că aveau nevoie de o slujbă. Se vor plânge că nu e drept ca trantorienii să fie excluşi. Toată lumea va simpatiza cu ei, iar noi vom căuta ca tâmpiţii, degeaba. Trebuie să le oferim ocazia să se desconspire. În plus...

O pauză lungă, după care Dors spuse, furioasă:

― Ei bine, spune! Ce-i cu acest "în plus"?

Seldon coborî vocea:

― Unul dintre cei doisprezece este Raych, sub pseudonimul Planchet.

― Ce?

― Ce te mira? L-am trimis în Wye pentru a se infiltra în mişcarea Joranumită, şi uite că a reuşit să se infiltreze. Am încredere deplină în el. Dacă se află acolo, atunci ştie care este motivul, şi probabil că are un plan ca să ne dea şi nouă un indiciu cât de mic. Vreau să fiu de faţă. Vreau să-l văd. Vreau sâ-l ajut, dacă pot.

― Dacă vrei să-l ajuţi, pune câte cincizeci de gardieni umăr lângă umăr, de fiecare parte a grădinarilor tăi.

― Nu. Nici asta nu ne va ajuta cu ceva. Garda Imperială va fi la faţa locului, dar va fi disimulată. Grădinarii respectivi trebuie să aibă impresia că au mână liberă să execute planul aşa cum îşi doresc. Înainte de a-l executa, însă după ce-şi vor da în vileag intenţiile... îi vom aresta.

― Este riscant. Este riscant pentru Raych.

― Uneori trebuie să ne asumăm şi riscuri. Miza este mai mare decât viaţa unor indivizi.

― Nu ai inimă, dacă poţi spune aşa ceva!

― Crezi că nu am inimă? Am, dar chiar dacă mi s-ar sfâşia, prima mea grijă ar fi pentru...

― Termină!

Dors îi întoarse spatele, ca şi cum ar fi fost cuprinsă de durere.

― Înţeleg, spuse Seldon, dar tu nu trebuie să fii acolo. Prezenţa ta va fi foarte nepotrivită, conspiratorii vor bănui că ştim prea multe şi vor renunţa la plan. Nu vreau să renunţe la plan.

Se opri, apoi spuse cu blândeţe:

― Dors, spui că sarcina ta este să mă protejezi pe mine. Asta trece înaintea protecţiei lui Raych şi o ştii foarte bine. Nu vreau să insist, dar a mă proteja pe mine înseamnă a proteja psihoistoria şi întreaga omenire. Asta trebuie să treacă pe primul plan. Psihoistoria îmi spune că eu, la rândul meu, trebuie să protejez centrul cu orice preţ şi chiar asta încerc să fac... Înţelegi?

― Înţeleg, spuse Dors.

După care îi întoarse din nou spatele.