Namarti se opri, ca şi cum ar fi simţit în spate privirea sfredelitoare a lui Andorin. Se întoarse şi spuse:
― Dacă ai de gând să-mi faci din nou morală cu privire la Kaspalov, mai bine las-o baltă.
Andorin dădu uşor din umeri:
― Pentru ce să-mi bat gura de pomană fâcându-ţi morală? Fapta a fost comisă. Răul ― în caz că există ― a fost făcut.
― Ce rău, Andorin? Ce rău? Dacă n-aş fi făcut-o, atunci noi am fi dat de necazuri. Omul ăsta era pe punctul de a deveni un trădător. În maximum o lună, ar fi dat fuga la...
― Ştiu. Am fost de faţă. Am auzit ce-a spus.
― Atunci înţelegi că nu am avut de ales. N-am avut de ales. Doar nu crezi că mi-a convenit să trimit la moarte un vechi camarad, nu? N-am avut de ales.
― Foarte bine. N-ai avut de ales.
Namarti îşi reluă plimbarea prin cameră, apoi se întoarse din nou:
― Andorin, tu crezi în zei?
Andorin se holbă la el:
― În ce?
― În zei.
― N-am auzit niciodată cuvântul ăsta. Ce înseamnă?
― Nu face parte din Galactica Standard, spuse Namarti. Influenţe supranaturale. Acum înţelegi?
― A, influenţe supranaturale. De ce n-ai spus aşa? Nu, nu cred în astfel de lucruri. Prin definiţie, ceva este supranatural dacă există în afara legilor naturii, şi nimic nu există în afara legilor naturii. Ai devenit mistic?
Andorin pusese întrebarea ca şi cum ar fi glumit, însă mijise ochii cu o bruscă îngrijorare.
Namarti îl privi, făcându-l să se simtă stânjenit. Ochii aceia strălucitori puteau tulbura pe oricine:
― Nu fi idiot. Am citit şi eu despre ei. Trilioane de oameni cred în influenţele supranaturale.
― Ştiu, spuse Andorin. Întotdeauna s-a crezut.
― S-a crezut încă dinaintea începuturilor istoriei. Cuvântul "zei" are o origine necunoscută. După toate aparenţele, este o rămăşiţă a vreunui limbaj primitiv din care nu ne-a mai rămas nimic în afară de acest cuvânt... Ştii câte varietăţi de credinţe există în diferite feluri de zei?
― Aproximativ cam câte feluri de idioţi există în întreaga populaţie Galactică.
Namarti nu îl luă în seama:
― Unii oameni cred ca acest cuvânt datează din vremea în care întreaga omenire nu exista decât pe o singură lume.
― Care este ea însăşi un mit. O idee la fel de idioată ca şi ideea de influenţe supranaturale. Niciodată nu a existat o lume originară.
― Trebuie să fi existat, Andorin, spuse necăjit Namarti. Oamenii nu au putut evolua pe diferite lumi, sfârşind într-o singură specie.
― Chiar şi aşa, nu există o lume de origini reală. Nu poate fi localizată, nu poate fi definită, deci nu se poate vorbi în mod raţional despre ea, deci în realitate ea nu există.
― Aceşti zei, îşi urmă Namarti firul gândurilor, se presupune că protejează omenirea şi o ajută, sau cel puţin au grijă de acele părţi ale omenirii care ştiu cum să se folosească de zei. Pe vremea când exista o singură lume, este raţional să presupui că erau în mod deosebit interesaţi să aibă grijă de ea. Aveau grijă de oameni aşa cum au grijă părinţii de copii.
― Foarte frumos din partea lor. Aş vrea să văd dacă pot avea grijă de un întreg Imperiu.
― Şi dacă ar putea? Dacă nu ar avea limite?
― Şi dacă ar îngheţa Soarele? Ce rost au toţi aceşti "dacă"?
― Făceam doar nişte speculaţii. Mă gândeam. Nu ţi-ai lăsat niciodată mintea să zburde liberă? Ţii mereu totul sub lesă?
― Aşa este cel mai sigur, să ţii mereu totul sub lesă. Şi ce-ţi spune mintea după ce ai lăsat-o să zburde, Şefule?
Ochii lui Namarti fulgerară în direcţia celuilalt, ca şi cum îl bănuia de sarcasm, însă faţa lui Andorin rămăsese bine dispusă şi nevinovată.
Namarti spuse:
― Mintea mea îmi spune că... Dacă există zei, atunci cu siguranţă sunt de partea noastră.
― Minunat... dacă ar fi adevărat. Unde este dovada?
― Dovada? Dacă nu ar fi fost mâna zeilor, atunci înseamnă că este doar o coincidenţă, una foarte fericită.
Namarti căscă deodată şi se prăvăli pe scaun, părând epuizat.
Bun, gândi Andorin. Mintea lui zburdalnică a obosit în cele din urmă. Acum putem vorbi mai raţional.
