ENCICLOPEDIA GALACTICA

1

WANDA AVEA ACUM APROAPE OPT ANI, dacă e să ne luăm ― ca aproape toată lumea, de altfel ― după Timpul Galactic Standard. Se făcuse o mică domnişoară cu părul şaten. Ochii erau albaştri, dar în final aveau să devină căprui, ca ai tatălui său.

Stătea nemişcată, pierdută în gânduri... Şaizeci.

Era preocupată de numărul ăsta. În curând va veni ziua de naştere a bunicului. Va împlini şaizeci de ani... şi şaizeci era un număr foarte mare. Ieri avusese un vis urât despre vârsta asta.

Se duse să îşi caute mama. Trebuia să întrebe.

Mama ei nu era greu de găsit. Discuta cu bunicul... despre ziua de naştere, desigur. Wanda şovăi. Probabil că nu era frumos să întrebe de faţă cu bunicul.

Manella simţi imediat că fiica ei avea o problemă.

― Stai puţin, Hari, spuse ea, să vedem ce o frământă pe Wanda. Ce s-a întâmplat, dragă?

Wanda o trase de mână:

― Nu aici, mamă. E o problemă personală.

Manella se întoarse spre Hari Seldon:

― Vezi cât de devreme începe? Viaţă personală. Probleme personale. Desigur, Wanda, mergem în camera ta?

― Da, mamă.

Wanda răsuflă, vizibil uşurată.

Plecară ţinându-se de mână, apoi Manella o întrebă:

― Care este problema, Wanda?

― E vorba de bunicul, mamă.

― Bunicul! Nu-mi pot închipui că ar face ceva care să te deranjeze.

― Ei bine, uite că poate.

Ochii Wandei se umplură dintr-o dată de lacrimi:

― O să moară?

― Bunicul tău? Cine ţi-a băgat asta în cap, Wanda?

― O să împlinească şaizeci de ani. E atât de bătrân!

― Nu, nu e bătrân. E drept că nu mai este tânăr, dar nici bătrân nu este. Oamenii trăiesc optzeci, nouăzeci, chiar şi o sută de ani ― iar bunicul este puternic şi sănătos. Va trăi mult.

― Eşti sigură? întrebă Wanda trăgându-şi nasul.

Manella îşi prinse fata de umeri şi o privi drept în ochi:

― Toţi trebuie să murim într-o zi, Wanda. Ţi-am mai explicat o dată. Totuşi, nu ne facem prea multe griji din cauza asta, decât atunci când se apropie termenul.

Şterse cu blândeţe lacrimile Wandei:

― Bunicul va trăi până când tu vei creşte mare şi vei avea proprii tăi copii. Ai să vezi. Acum hai cu mine. Vreau să vorbeşti cu bunicul.

Wanda îşi trase din nou nasul.

La întoarcere, Seldon îşi privi cu drag nepoata şi spuse:

― Ce s-a întâmplat, Wanda? De ce eşti supărată?

Wanda dădu din cap, dar tăcu din gură.

Seldon întoarse privirea spre mama fetei:

― Ei bine, Manella, ce s-a întâmplat?

Manella dădu şi ea din cap:

― Va trebui să-ţi spună singură.

Seldon se aşeză şi se bătu cu palma peste genunchi:

― Vino, Wanda. Aşază-te aici şi povesteşte-mi despre necazurile tale.

Ea se conformă, se fâţâi puţin, apoi spuse:

― Sunt speriată.

Seldon o cuprinse cu braţul:

― Nu ai motive de teamă atunci când eşti cu bătrânul tău bunic.

Manella făcu o grimasă:

― Eroare!

Seldon ridică privirea spre ea:

― Bunic?

― Nu. Bătrân.

Asta sparse zăgazul. Wanda izbucni în lacrimi: