Raych dădu din cap.
― Cu optsprezece ani în urmă, spuse bărbatul, Rashelle de Wye a fost foarte aproape de a reuşi o lovitură în sensul ăsta. Aşa că wyanii sunt rebeli. Nu atât Joranumiţi, cât anti-Cleon.
― Eu nu mă bag în chestii d'astea, spuse Raych. Eu n-am nimic împotriva Împăratului.
― Dar eşti pentru reprezentarea populaţiei în guvernare, nu? Crezi că vreun fel de adunare aleasă de oameni ar putea conduce Imperiul Galactic fără să se afunde în politică, şi fără dispute partizane? Fără paralizie?
― Hă? făcu Raych. Nu înţeleg.
― Crezi că un grup mare de oameni ar putea lua decizii prompte în perioadele de criză? Sau vor discuta şi se vor certa la nesfârşit?
― Nu ştiu, dar nu mi se pare drept ca doar câţiva oameni să hotărască asupra tuturor lumilor.
― Eşti dipus să lupţi pentru ideile astea? Sau doar îţi place să vorbeşti despre ele?
― Nimeni nu mi-a cerut să lupt, spuse Raych.
― Să presupunem că ţi-ar cere cineva. Cât de importante crezi că sunt convingerile tale despre democraţie ― sau despre filozofia Joranumită?
― Aş lupta pentru ele... dacă aş avea impresia că merită.
― Ei, uite un băiat curajos. Deci ai venit în Wye să lupţi pentru convingerile tale.
― Nu, spuse stânjenit Raych, nu zic că de-asta am venit. Am venit să caut de lucru, domnule. Nu e uşor de găsit de lucru în zilele astea... şi nu mai am credite. Omu' trebuie să trăiască.
― Sunt de acord cu tine. Cum te cheamă?
Întrebarea ţâşnise fără veste, dar Raych era pregătit:
― Planchet, domnule.
― Numele sau prenumele?
― Singurul nume, din câte ştiu.
― Nu ai credite şi, din câte îmi dau seama, eşti foarte puţin educat.
― Mă tem că da.
― Şi n-ai experienţă în vreo muncă specializată?
― N-am prea lucrat, dar sunt foarte doritor să o fac.
― În regulă. Să-ţi spun cu ce să faci, Planchet.
Scoase din buzunar un mic triunghi alb şi, apăsându-l în diferite moduri, obţinu un mesaj. Apoi frecă degetul mare de mesaj, îngheţându-l:
― Îţi spun unde să mergi. Iei asta cu tine şi s-ar putea să capeţi o slujbă.
Raych luă plăcuţa şi o privi. Semnele păreau să strălucească fluorescent, dar Raych nu le înţelese. Privi prudent spre celalalt bărbat:
― Şi dacă au să creadă că l-am furat?
― Nu poate fi furat. Are semnătura mea pe el, iar acum are numele tău.
― Şi dacă mă întreabă cine sunteţi?
― Nu te vor întreba... Tu spune-le că vrei de lucru. Asta-i şansa ta. Nu ţi-o garantez, dar asta-i şansa ta.
Îi dădu încă o plăcuţă:
― Aici scrie unde să mergi.
Raych, de data aceasta, o putu descifra.
― Mulţumesc, murmură el.
Bărbatul făcu un gest discret de concediere, cu mâna.
Raych se ridică şi plecă... întrebându-se în ce intrase.
13
Sus-jos. Sus-jos. Sus-jos.
Gleb Andorin îl privea pe Gambol Deen Namarti cum se tot fâţâia prin cameră. Namarti era evident incapabil să stea locului, agitat de o puternică şi violentă emoţie.
Andorin gândi: Nu este cel mai strălucit om din Imperiu sau măcar din mişcare, nici cel mai perspicace şi, cu siguranţă, nici cel mai capabil de o gândire raţională. Trebuie mereu să-l potolim. .. dar are o energie pe care nici unul dintre noi nu o are. Noi ne-am da bătuţi, am lăsa-o baltă, dar el nu. Du-te, vino, împinge, loveşte... Avem nevoie de un om ca el. Trebuie să avem un om ca el, altfel nu am face vreodată ceva.
