Dădu cu tristeţe din cap.

― Ce se va întâmpla acum, domnule Prim Ministru?

― Am să-ţi spun părerea mea. Dinastia Entun a luat sfârşit. Fiul lui Cleon nu va urma la domnie. Cred că nici nu-şi doreşte. Se teme să nu fie asasinat la rândul lui şi nu-l condamn deloc pentru asta. Ar fi mult mai bine pentru el să se retragă la una dintre moşiile familiei, pe una dintre lumile din Provincie şi să ducă acolo o viaţă liniştită. Fiind un membru al Casei Imperiale, cu siguranţă că i se va permite acest lucru. Tu şi cu mine s-ar putea să fim mai puţin norocoşi.

Manella se încruntă:

― În ce sens, domnule?

Seldon îşi drese glasul:

― Este posibil să se spună că Gleb Andorin a scăpat blasterul din cauză că l-ai omorât tu, şi astfel Mandell Gruber a reuşit să pună mâna pe el, folosindu-l pentru a-l ucide pe Cleon. În consecinţă, tu porţi o mare parte din responsabilitatea crimei. S-ar putea să se spună chiar că totul a fost premeditat.

― Dar este ridicol. Sunt membră a forţelor de securitate şi mi-am făcut datoria ― ceea ce mi s-a ordonat să fac.

Seldon zâmbi cu tristeţe:

― Argumentele tale sunt raţionale, dar va mai trece ceva timp până ce raţiunea să-şi reintre în drepturi. Acum, în absenţa unui succesor legitim la tronul Imperial, vom avea inevitabil un guvern militar.

(În anii de după aceea, când Manella apucase să înţeleagă ceva din psihoistorie, se întrebă dacă nu cumva Seldon o folosise pentru a afla ceea ce urma să se întâmple, căci guvernul militar venise într-adevăr la putere. Însă în momentul respectivei discuţii el nu făcuse vreo menţiune referitoare la teoria sa, încă nematurizată.)

― Dacă vom avea un guvern militar, continuă el, atunci se va institui imediat un regim dur, zdrobind orice semn de nesupunere, acţionând ferm şi cu cruzime, poate chiar în pofida raţiunii şi dreptăţii. Domnişoară Dubanqua, dacă te vor acuza că ai făcut parte dintr-un complot pentru a-l ucide pe Împărat, vei fi sacrificată. Acesta nu va fi un act de justiţie, ci un mod de a intimida populaţia Trantor-ului. Că tot veni vorba, s-ar putea să spună că şi eu am făcut parte din conspiraţie. La urma urmelor, am fost să-i întâmpin pe noii grădinari deşi nu era treaba mea. Dacă nu aş fi procedat astfel, nu s-ar mai fi atentat la viaţa mea, tu nu ar fi trebuit să ripostezi, iar Împăratul ar fi trăit şi astăzi... Vezi cum se potrivesc toate?

― Nu-mi vine să cred că vor face una ca asta.

― Probabil că nu. Le voi face o ofertă pe care ― sper ― le va veni greu să o refuze.

― Ce ofertă?

― Mă voi oferi să demisionez din postul de Prim Ministru. Nu mă doresc, deci nu mă vor avea. Dar adevărul este că am prieteni la Curtea Imperială şi, mai important chiar, oamenii din Provincie m-au găsit... acceptabil. Asta înseamnă că dacă membrii Gărzii Imperiale mă înlătură, vor fi nevoiţi să mă execute pentru a nu avea probleme. Dacă, pe de altă parte, îmi dau demisia, declarând că guvernul militar este ceea ce are nevoie Trantor-ul şi Imperiul în momentul de faţă, le fac un serviciu, înţelegi?

Rămase puţin pe gânduri, după care spuse:

― În plus, mai există şi problema psihoistoriei.

(Manella auzise atunci pentru prima oară de acel cuvânt.)

― Ce-i aia?

― Ceva la care lucrez eu. Cleon credea cu fermitate în puterea ei ― cu mai multă fermitate chiar decât mine ― şi există la curte o impresie aproape generală că psihoistoria este, sau ar putea fi, o unealtă puternică şi utilă pentru guvern ― oricare ar fi acela. Nu contează dacă ei nu ştiu nimic despre detaliile ştiinţifice. Lipsa cunoaşterii poate amplifica aspectul să-i spunem mistic al problemei, în care caz îmi vor permite să-mi continui cercetarea. Cel puţin, aşa sper eu... Şi în acest moment ajungem la tine.

― Ce-i cu mine?

― Voi pretinde ― ca parte din înţelegere ― să ţi se permită să demisionezi din forţele de securitate şi să nu fii acuzată de nimic în legătură cu evenimentele care au condus la asasinat. Ar trebui să pot obţine acest lucru.

― Dar asta înseamnă să pun capăt carierei mele.

― Oricum ai lua-o, cariera ta s-a sfârşit. Chiar dacă Garda Imperială nu va ordona să fii executată, îţi imaginezi că ţi se va permite să-ţi desfăşori activitatea ca ofiţer de securitate?

― Dar ce să fac după aceea? Cum să-mi câştig existenţa?

― Voi avea eu grija de asta, domnişoară Dubanqua. Mă voi reîntoarce la Universitatea Streeling, cu fonduri destule pentru a-mi continua cercetările în psihoistorie, şi sunt sigur că-ţi pot găsi şi ţie ceva de făcut.

Manella făcu ochii mari:

― Dar pentru ce să...

― Nu-mi vine să cred că-mi poţi pune o astfel de întrebare, o întrerupse Seldon. Ne-ai salvat vieţile, mie şi lui Raych. Crezi că ar fi posibil să nu îţi arăt recunoştinţa mea?

Şi totul decursese aşa cum spusese el. Seldon a demisionat elegant din postul pe care-l păstrase timp de zece ani. A primit o scrisoare penibilă în care proaspăt-formatul guvern militar ― o juntă condusă de anumiţi membri ai Gărzii Imperiale şi ai forţelor armate ― îi aprecia serviciile aduse Imperiului. S-a reîntors la Universitatea Streeling. Manella Dubanqua, eliberată din serviciul forţelor de securitate, l-a însoţit pe Seldon împreună cu familia.

4

Raych intră suflându-şi în pumni:

― Eu unul, sunt pentru varietatea vremii de afară. Nimeni nu-şi doreşte ca lucrurile sub cupolă sa fie întotdeauna la fel. Astăzi însă, au programat o vreme cam prea rece, şi în plus au pus vântul să bată. Cred că a sosit timpul ca cineva să se plângă de modul în care se controlează vremea.

― Nu cred că vina este a celor care controlează vremea, spuse Seldon. În general, este din ce în ce mai greu să controlezi lucrurile.

― Ştiu. Deteriorarea.

Raych îşi mângâie cu dosul palmei mustaţa neagră şi deasă. Un gest pe care-l făcea adesea, ca şi cum nu reuşise să uite cele câteva luni petrecute în Wye, fără mustaţă. Mai câştigase de asemenea ceva în greutate, în special în partea de mijloc a trupului şi, în general, dădea impresia unui foarte tihnit specimen al clasei mijlocii. Până şi accentul său dahlit se mai estompase întrucâtva.

Îşi scoase pelerina subţire şi spuse:

― Ce mai face bătrânul nostru sărbătorit?

― Mă împac greu cu ideea. Aşteaptă băiete, aşteaptă. În curând vei sărbători şi tu a patruzecea aniversare. Să vedem atunci ce nostim o să ţi se pară.

― Nu la fel de nostim ca la şaizeci.

― Terminaţi cu glumele astea, spuse Manella care îi freca mâinile lui Raych încercând să i le încălzească.

Seldon deschise larg braţele:

― Facem un lucru rău, Raych. Nevastă-ta crede că toate discuţiile astea despre cei şaizeci de ani ai mei au deprimat-o pe micuţa Wanda, făcând-o să-şi închipuie că voi muri.

― Serios? spuse Raych. Bun, acum m-am lămurit. Am trecut pe la ea să o vad şi imediat cum am intrat, înainte să pot scoate vreo vorbă, mi-a spus că a avut un vis urât. Era despre moartea ta?

― Se pare că da, spuse Seldon.

― Nu-i nimic, o să-i treacă. Din când în când mai ai şi vise urâte, n-ai cum să le opreşti.

― Eu n-am de gând să trec chiar atât de uşor peste asta, spuse Manella. A căzut într-o pasă proastă şi nu este sănătos. Am de gând să descopăr cauza.

― Cum spui tu, Manella, făcu Raych pe un ton foarte bine dispus. Tu eşti iubita mea nevastă şi orice spui ― în legătură cu Wanda ― este valabil.

Îşi mângâie din nou mustaţa.